€ USD
BizLawyer
SUA au stabilit 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia controlul propriei apărări în cadrul NATO (Reuters)
05 Decembrie 2025 Agerpres
La o reuniune a miniștrilor de externe ai țărilor NATO din această săptămână, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că este 'evident' că statele membre ale Alianței Nord-Atlantice trebuie să-și asume responsabilitatea pentru apărarea Europei.
SUA doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităților convenționale de apărare ale NATO, de la informații la rachete, au declarat oficiali ai Pentagonului, un termen limită strâns considerat nerealist de unii responsabili europeni, relatează vineri Reuters.
Acest mesaj, despre care au relatat cinci surse familiarizate cu discuția, inclusiv un oficial american, a fost transmis la o întâlnire la Washington între reprezentanți ai Pentagonului care coordonează politica NATO și câteva delegații europene.
Transferul acestei poveri de la SUA către membrii europeni ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord ar schimba dramatic modul în care SUA, membru fondator al alianței de apărare postbelice, colaborează cu cei mai importanți parteneri militari ai lor. În cadrul întâlnirii, oficialii Pentagonului au indicat că Washingtonul nu este mulțumit în continuare de progresele înregistrate de Europa în consolidarea capacităților sale de apărare de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022.
Astfel, anul 2027 este văzut ca termen limită pentru ca Europa să-și dezvolte propriile capacități și structuri de apărare, reducându-și astfel dependența de Statele Unite.
Responsabili americani le-au spus omologilor lor că, dacă Europa nu respectă termenul limită stabilit pentru 2027, SUA ar putea înceta să mai participe la unele mecanisme de coordonare a apărării în cadrul NATO, au declarat sursele, sub rezerva anonimatului. Unii congresmeni americani conștientizează gravitatea mesajului transmis de Pentagon europenilor, arătându-se îngrijorați în această privință, a spus un oficial american.
Capacitățile convenționale de apărare includ active non-nucleare, de la trupe la armament, iar oficialii nu au explicat cum vor aprecia SUA progresul Europei în ceea ce privește preluarea majorității sarcinilor. De asemenea, nu este clar dacă termenul limită stabilit pentru anul 2027 reprezintă poziția administrației președintelui Donald Trump sau doar opiniile unor responsabili de la conducerea Pentagonului, având în vedere că există dezacorduri semnificative la Washington cu privire la rolul militar pe care SUA ar trebui să îl joace în Europa.
Mai mulți oficiali europeni au declarat că anul 2027 ca termen limită nu este un obiectiv realist, indiferent de modul în care Washingtonul va măsura progresul, întrucât Europa are nevoie de mai mult decât de bani și de voință politică pentru a înlocui anumite capabilități americane pe termen scurt. Printre alte provocări, aliații NATO menționează întârzierile în înzestrarea cu echipamente militare pe care încearcă să le achiziționeze, ținându-se cont de faptul că unele dintre cele mai valoroase arme și sisteme de apărare fabricate în SUA le sunt livrate cu mare întârziere.
Deși oficiali americani îndeamnă Europa să cumpere mai multe materiale fabricate în SUA, unele dintre cele mai apreciate arme și sisteme de apărare produse în Statele Unite avea nevoie de ani de zile pentru a fi livrate dacă ar fi comandate astăzi, notează Reuters.
SUA contribuie, de asemenea, cu capacități care nu pot fi pur și simplu achiziționate, cum ar fi sisteme unice de informații, supraveghere și recunoaștere, care s-au dovedit esențiale pentru efortul de război al Ucrainei.
La solicitarea de a comenta pe marginea acestui subiect, un responsabil NATO, exprimându-se în numele Alianței Nord-Atlantice, a declarat că aliații europeni au început să-și asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea continentului, dar nu a comentat termenul limită stabilit pentru 2027.
'Aliații au recunoscut necesitatea de a investi mai mult în apărare și în ceea ce privește transferul poverii apărării convenționale' de la SUA la Europa, a declarat oficialul citat.
Pentagonul și Casa Albă nu au răspuns deocamdată solicitărilor de comentarii din partea Reuters.
Națiunile europene au acceptat în general cererea președintelui american Donald Trump de a-și asuma o mai mare responsabilitate pentru propria securitate și au promis creșteri substanțiale ale cheltuielilor în domeniul apărării.
Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a pregăti continentul pentru autoapărare până în 2030 și afirmă că trebuie să acopere lacunele în domeniul apărării antiaeriene, dronelor, capacităților de război cibernetic, munițiilor și din alte domenii. Oficiali și analiști au declarat că până și acest termen limită este foarte ambițios.
Administrația Trump a susținut în mod constant că aliații europeni trebuie să contribuie cu mai multe resurse la NATO, dar nu este întotdeauna clară poziția președintelui american în ceea ce privește Alianța Nord-Atlantică. În campania electorală din 2024, Trump a criticat frecvent aliații europeni și a spus chiar că îl va încuraja pe președintele rus Vladimir Putin să invadeze acele țări NATO care cheltuie prea puțin pentru apărare. Dar la summitul anual al liderilor NATO din iunie, Trump i-a lăudat pe europeni pentru că au acceptat planul american de majorare a obiectivului anual de cheltuieli pentru apărare al statelor membre la 5% din produsul intern brut (PIB).
În lunile care au urmat, Trump a oscilat între o linie mai dură față de Rusia - principalul oponent al blocului comunitar - și, mai recent, o disponibilitate de a negocia cu Moscova pe marginea conflictului din Ucraina. Oficialii europeni s-au plâns că au fost practic excluși de la aceste negocieri.
La o reuniune a miniștrilor de externe ai țărilor NATO din această săptămână, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că este 'evident' că statele membre ale Alianței Nord-Atlantice trebuie să-și asume responsabilitatea pentru apărarea Europei. 'Administrațiile americane succesive au spus asta într-o formă sau alta aproape toată viața mea.. dar administrația noastră spune lucrurilor pe nume', remarcă Landau într-un pesaj postat pe platforma X.