€ USD
BizLawyer
Lukoil a acceptat să își vândă activele internaționale traderului Gunvor
30 Octombrie 2025 Agerpres
'Termenii cheie ai tranzacției au fost conveniți anterior de părți. La rândul său, Lukoil a acceptat oferta, angajându-se să nu negocieze cu alți potențiali cumpărători', a informat Lukoil, într-un comunicat de presă.
Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a acceptat o ofertă venită de la traderul Gunvor pentru achiziționarea firmei Lukoil International GmbH (filială 100% a PJSC Lukoil), care deține active internaționale ale companiei, transmite Reuters.
Separat, traderul global de materii prime Gunvor a confirmat joi că poartă discuții cu Lukoil pentru achiziționarea activelor internaționale ale grupului petrolier rus.
'Termenii cheie ai tranzacției au fost conveniți anterior de părți. La rândul său, Lukoil a acceptat oferta, angajându-se să nu negocieze cu alți potențiali cumpărători', a informat Lukoil, într-un comunicat de presă.
Grupul rus a precizat că finalizarea tranzacției este supusă unor condiții prealabile, inclusiv obținerea permisiunii OFAC (Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA - n. r.) de către cumpărător, precum și a oricăror alte licențe, permise și autorizații în alte jurisdicții.
Vânzarea activelor internaționale ale Lukoil este cea mai semnificativă acțiune de până acum a unei companii rusești, în urma sancțiunilor impuse în contextul invaziei rusești din Ucraina, care a început în februarie 2022.
În data de 22 octombrie, președintele SUA, Donald Trump, a impus sancțiuni celor mai mari companii petroliere din Rusia, Lukoil și Rosneft. Anterior, în data de 15 octombrie, Marea Britanie a vizat, de asemenea, Lukoil și Rosneft, precum și 44 de așa-numite nave petroliere care formează flota din umbră a Rusiei, formată în principal din tancuri petroliere vechi și cu proprietari neclari, într-o nouă încercare de a înăspri sancțiunile energetice și de a reduce veniturile Kremlinului.
Lukoil este compania petrolieră rusă cu cele mai diversificate operațiuni la nivel internațional, având operațiuni upstream în foste țări sovietice precum Kazahstan, Uzbekistan și Azerbaidjan, dar și în Egipt, Emiratele Arabe Unite și în state vest-africane cum ar fi Ghana, Nigeria, Camerun și Congo. În toate aceste proiecte, producătorul rus deține participații minoritare, iar ponderea lor în producția totală de țiței a Lukoil a fost de doar 5% anul trecut, conform raportului anual al companiei.
Activele internaționale reprezintă împreună aproximativ un sfert din capitalizarea actuală a Lukoil, conform estimărilor lui Kirill Bakhtin, analist la BCS.
Operațiunile de trading internațional ale Lukoil sunt mult mai importante decât operațiunile sale de explorare și producție. Anul trecut, compania a cumpărat și vândut 59,6 milioane de tone sau o medie de 1,19 milioane de barili pe zi, conform raportului său anual. Litasco, filiala comercială deținută în proporție de 100% de grupul rus, operează din Geneva și Dubai.
De asemenea, Lukoil are o rețea de peste 5.300 de benzinării în 20 de țări din întreaga lume, precum și rafinării în Europa. Producția lor combinată a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi, conform raportului anual.
În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.