€    USD    
Home Login
PRIMA Development Group achiziționează un teren de două hectare adiacent ansamblului PRIMA Solis. Tranzacție de aproape 4 mil. €

15 Septembrie 2025   |   BizLawyer

Lucrările pentru PRIMA Solis au început în luna iulie, proiectul fiind dezvoltat, într-o primă fază, pe un teren de 37.000 mp, iar în urma noii achiziții va ajunge la 57.000 de metri pătrați, pe care vor fi ridicate aproape 1.700 de apartamente.

PRIMA Development Group, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din România, cu peste 20 de ani de experiență, anunță achiziționarea unui teren de două hectare adiacent noului proiect rezidențial PRIMA Solis, demarat în această vară. Tranzacția cu o valoare de aproape 4 milioane de euro va permite extinderea complexului PRIMA Solis cu aproximativ 700 de apartamente. Cel mai ambițios proiect din Capitală al dezvoltatorului orădean, PRIMA Solis se prefigurează a fi cel mai mare proiect rezidențial premium din estul Bucureștiului, construit la standard nZEB.

Localizat în proximitatea Mega Mall – Delfinului, cu deschidere spre str. Doamna Ghica, PRIMA Solis este un proiect de regenerare urbană construit pe fosta platformă industrială Antrefrig, pe locul unde anterior a funcționat o fabrică de mobilier. Complexul are conexiuni facile cu centrul orașului și se află în proximitatea unor mari centre comerciale și zone de recreere – Parcul Sfântul Pantelimon, IOR – Alexandru Ioan Cuza, Morarilor și Florilor.

„Această extindere consolidează poziția PRIMA Solis ca cel mai mare proiect rezidențial din zonă și un reper urban pentru estul Bucureștiului. Ne dorim să creăm nu doar locuințe moderne, ci și un spațiu în care oamenii să trăiască echilibrat, conectați atât la infrastructura orașului, cât și la natură”, spune Adrian Stoichină, co-CEO PRIMA Development Group.

Lucrările pentru PRIMA Solis au început în luna iulie, proiectul fiind dezvoltat, într-o primă fază, pe un teren de 37.000 mp, iar în urma noii achiziții va ajunge la 57.000 de metri pătrați, pe care vor fi ridicate aproape 1.700 de apartamente.

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari după numărul de unități livrate anual, PRIMA Development Group este totodată și unul dintre cei mai premiați. PRIMA Vista a câștigat trei premii la Gala Romanian Property Awards (pentru arhitectură de locuințe colective – Arhitecture Multiple Residence, pentru antreprenor general/constructor - Contractor Residential și pentru dezvoltări rezidențiale cu mai mult de 20 de unități - Residential Development 20+ units). La rândul lor, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, alte ansambluri marca PRIMA Development Group din București, au primit importante distincții internaționale la European Property Awards.
Contacteaza-ne!
Trimite un email