ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mâine se schimbă legea taximetriei. Dispar Uber şi Taxify? | Ce riscă şoferii care ies pe traseu după intrarea legii în vigoare

15 Mai 2019   |   Mediafax

Potrivit datelor apărute în spaţiul public, zeci de mii de şoferi folosesc aplicaţiile online de ride-sharing, iar numărul clienţilor se ridică la aproximativ două milioane.

 
 
Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, vor intra în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify spun că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu.

Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere, printre altele eliminând din lege expresia "în mod repetat".

Decizia venea ca urmare a protestelor repetate ale taximetriştilor, care s-au strâns în faţa Guvernului cerând să fie reglementată activitatea de ridesharing. Protestatarii acuzau că în România ar fi peste 100.000 de persoane neautorizate care practică ride-sharing.


Aşadar, în urma modificărilor, a fost eliminată sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003, astfel încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

"Am adoptat o OUG îndelung dezbătută în spaţiul public, care modifică legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări, am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închieriere de la autorităţile admininstraţiei publice locale la Autorietatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi n-au ridicat observaţii vizavi de acest punct. A doua modificare pe care am operat-o, am eliminat expresia «în mod repetat», astfel încât sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a explicat la acea vreme Daniel Suciu, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Printre modificări:

Articolul II
(1) Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. exercita atributiile ce revin potrivit Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatilor administratiei publice locale, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucuresti, referitoare la autorizarea si efectuarea transportului in regim de inchiriere.

(2) In realizarea atributiilor prevazute la alin. (1), Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. este autoritate de autorizare.

Promisiunile privind o lege privind activitatea de ride-sharing

La acea veme autorităţile dădeau asigurări că măsura nu este împotriva cuiva, ci pur şi simplu de reglementare, iar legat de Uber sau alte aplicaţii de acest fel, spuneau că vor veni cu un proiect care să reglementeze şi activitatea de ride-sharing.

"S-a constituit un grup de lucru alături de colegii noştri de la Ministerul Transporturilor şi în maxim trei săptămâni vom avea şi un act normativ care să reglementeze şi activitatea de ride-sharing", a completat Suciu.

Totuşi reglementările rămân neclare, iar modificările la legea taximetriei intră în vigoare joi.

Dispar Uber şi Taxify?

În aceste condiţii se pune întrebarea ce se va întâmpla cu aplicaţii precum Uber sau Taxify.

„Aplicaţiile nu se pot închide, pentru că ele operează la nivel mondial”, a declarat petru MEDIAFAX Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, care reprezintă companiile Uber şi Bolt.

Însă acesta admite că rămne la latitudinea şoferilor dacă vor mai onora comenzile.

„Pe piaţa din România este posibil să existe o îngreunare pentru clienţi în a găsi o maşină, pentru că va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu, pentru că, în lipsa unei reglementări a pieţei de ride-sharing, sancţiunile poliţiei vor fi mult mai uşor de aplicat şi drastice, cum ar fi ridicarea plăcuţelor de înmatriculare sau a talonului pe o perioadă de 6 luni. Asta se va traduce în timpi foarte mari de aşteptare pentru clienţi şi o aglomerare a Bucureştiului, pentru că oamenii vor apela la maşina personală. Există demersuri făcute chiar din momentul modificării legii taximetriei, la sfârşitul lui martie, doar că acestea sunt rezultatele. Noi în continuare dorim să avem o lege care să reglementeze activitatea, astfel încât să ştim la ce să ne raportăm, care sunt autorităţile care să ne reglementeze, care să fie documentele de care au nevoie şoferii, ne dorim o legislaţie specifică zonei de ride-sharing”, a mai spus Cătălin Codreanu.

Potrivit datelor apărute în spaţiul public, zeci de mii de şoferi folosesc aplicaţiile online de ride-sharing, iar numărul clienţilor se ridică la aproximativ două milioane.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4545 / 5148
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...