ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grefierii anunţă acţiuni de protest în instanţe, care ar putea bloca sistemul judiciar

11 Martie 2019   |   Mediafax

Acţiunile de protest vor culmina vineri cu un miting în faţa sediului Guvernului.

 
 
Grefierii încep luni mai multe acţiuni de protest faţă de injustiţia socială, care ar putea duce la blocaje în activitatea sistemului judiciar, avertizează mai multe organizaţii sindicale ale grefierilor.

Acţiunile de protest vor culmina vineri cu un miting în faţa sediului Guvernului.

Începând de luni şi până vineri, grefierii vor purta o banderolă albă în timpul activităţii lor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea, anunţă Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, împreună cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, într-un comunicat remis luni AGERPRES. Aceste organizaţii sindicale reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi sunt afiliate Federaţiei PUBLISIND, potrivit comunicatului.


Începând din 18 martie, grefierii au în program să refuze munca suplimentară în instanţe şi parchete. Această măsură "generează blocaje în activitate în maxim 10 zile; funcţionarea sistemului judiciar şi activitatea instanţelor şi parchetelor depinde de munca suplimentară", atrag atenţia sindicaliştii grefieri.

Din aprilie 2019, grefierii anunţă "mitinguri în cascadă, la nivel de judeţ, în toate instanţele şi parchetele", iar în "luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate si conex, sindicatelor din sistemul penitenciar şi din probaţiune - afiliate la Federaţia Publisind".

Mai departe, grefierii ameninţă cu "declanşare conflict colectiv de muncă în situaţia în care angajatorii nu răspund revendicărilor."

Revendicările grefierilor vizează adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuţii de la magistraţi la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură şi iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R.

De asemenea, ei solicită înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial şi profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune, etc.; reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel naţional, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de muncă şi alţi indicatori sau particularităţi; dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerinţe minime.

Nu în ultimul rând, grefierii mai cer eliminarea inechităţilor salariale la nivelul autorităţii judecătoreşti prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate şi conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA Bucureşti şi CA Târgu-Mureş; reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare; exceptarea cuantumului indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; exceptarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; încadrarea instanţelor şi parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite şi includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite; pontarea şi compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete si exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/ 2018 prin care, în perioada 2019-2021, muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4128 / 4516
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...