ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Experții CMS, prudenți în privința perspectivelor de tranzacționare pe piața de M&A din regiune | În ciuda faptului că, la nivel european, investitorii au o abordare mai prudentă, în România observăm că apetitul acestora pentru investiții se păstrează la un nivel ridicat, spun avocații echipei din București

17 Septembrie 2019   |   A.D.

Deși perspectivele privind piața de fuziuni și achiziții sunt în mare măsură negative, respondenții se așteaptă la o creștere a numărului de tranzacții ale companiilor aflate în dificultate (peste 95% dintre aceștia) sau la restructurări cauzate de deteriorarea condițiilor economice în anul următor (94%).

Gabriel Sidere (stanga), Managing Partner CMS România si Horea Popescu, Partener CMS România si coordonatorul departamentului de Corporate M&A

 
 
Indicatori macro-economici slabi, situația geopolitică regională și globală, incertitudine privind Brexit-ul și protecționismul în creștere în comerțul mondial sunt printre factorii care au contribuit la o schimbare a așteptărilor privind piața de fuziuni și achiziții (M&A), dar și la începutul unei scăderi a activității de tranzacționare, concluzionează cea de-a șaptea ediție a raportului European M&A Outlook 2019, publicat de firma internațională de avocatură CMS, în asociere cu analiștii de la Mergermarket.

Raportul CMS reprezintă o analiză cuprinzătoare a previziunilor de tranzacționare pe piața europeană de fuziuni și achiziții, consemnând opiniile a peste 230 de manageri de top ai celor mai importante corporații și firme de private equity active în Europa cu privire la evoluția pieței de M&A pentru anul următor.


În ultimele 12 luni, valoarea totală a pieței europene de M&A a scăzut cu 22% față de anul precedent, atingând nivelul de 652,2 miliarde EUR. Piața a asistat la mai multe tranzacții eșuate, printre care s-au remarcat cele dintre Deutsche Bank și Commerzbank în Germania, Asda și Sainsbury's în Marea Britanie și dintre producătorul francez de trenuri Alstom și divizia feroviară a conglomeratului german Siemens.

→   Descarcă raportul European M&A Outlook 2019

Încetinirea activității tranzacționale de M&A este deja un fapt, potrivit specialiștilor CMS. Operatorii din piață se tem că acest climat se va agrava, aproape jumătate (45%) dintre participanții la studiu afirmând ca nu au în vedere nicio tranzacție de M&A pentru anul care vine (în creștere față de 28%, anul trecut). Mai mult, 73% dintre respondenți se așteaptă ca nivelul activității M&A din Europa să scadă sau să rămână același în următoarele 12 luni.

Deși perspectivele privind piața de fuziuni și achiziții sunt în mare măsură negative, respondenții se așteaptă la o creștere a numărului de tranzacții ale companiilor aflate în dificultate (peste 95% dintre aceștia) sau la restructurări cauzate de deteriorarea condițiilor economice în anul următor (94%).






Horea Popescu, Partener CMS România și coordonatorul departamentului de Corporate M&A, comentează: „În ciuda faptului că la nivel european investitorii au o abordare mai prudentă, în România observăm că apetitul acestora pentru investiții se păstrează la un nivel ridicat. Fie că vorbim de cumpărarea unei companii sau achiziția unui business, fie că vorbim de strategii de exit ale fondurilor de private equity, România își păstrează un grad de atractivitate deosebit pentru investitori. În mod concret, această toamnă ar putea aduce tranzacții semnificative în domeniul serviciilor medicale și în sectorul imobiliar, ca să nu mai vorbim de continuarea consolidărilor pe piața telecom, umare firească a finalizării tranzacției Liberty – Vodafone, cât și exiturile semnificative din domeniul energiei care, dacă se concretizează, ar putea duce la valori tranzacționale demult nemaiîntâlnite pe piața românească. Încă de la începutul acestui an, activitatea departamentului de M&A din cadrul CMS România este una efervescentă, fiind implicați în tranzacții complexe și de impact pentru piața din România. Industriile „vedetă” au fost IT&C, servicii medicale, bunuri de larg consum, energie, sectorul imobiliar și servicii financiare. Există în continuare premise foarte bune și oportunități de investiții atractive, atât în regiune, cât și la nivel european.”

Deși piața este în scădere, există încă dorința de a investi, dacă ofertele potrivite se ivesc. Virginia Garcia Martinez, analist Mergermarket, spune: „Cumpărătorii devin mai atenți la tranzacțiile pe care le fac, favorizând sectoare cu creștere rapidă și potențial de creștere pe viitor, dar cu risc investițional redus. De exemplu, 20% din cele mai mari oferte din primul semestru al anului 2019 au fost înregistrate în sectorul farmaceutic, medical și de biotehnologie, iar 30% în cel de tehnologie, media și telecomunicații (TMT), precum achiziția în valoare de 5,5 miliarde EUR a companiei UPC Elveția de către Sunrise Communications de la Liberty Global.”

Gabriel Sidere, Managing Partner CMS România, declară: „Este de așteptat ca în România, care deține una dintre economiile cu o rată rapidă de evoluție, lucru subliniat și de creșterea semnificativă a valorii tranzacțiilor de fuziuni și achiziții din 2018 (+73%), să asistăm la o continuare a acestui trend ascendent. Realitatea investițională din piață, cât și optimismul principalilor actori naționali și regionali cu privire la oportunitățile de investiții mă face să cred că vom asista la creșterea numărului și dimensiunea tranzacțiilor pe piața din România.“

Concluzii cheie ale raportului European M&A Outlook 2019:

•    Se preconizează o înăsprire a condițiilor de finanțare în anul următor, 72% dintre respondenții studiului considerând ca acestea vor deveni mai dificile (în creștere de la 24% în anul precedent).
•    Deși în scădere față 2018, mai mult de jumătate dintre respondenți (57%) se așteaptă în continuare ca numărul tranzacțiilor transfrontaliere să crească în următoarele 12 luni (față de 92% în anul precedent). Doar 20% dintre respondenți se așteaptă ca valoarea totală a acestor tranzacții să crească (comparativ cu 64%, anul trecut).
•    Capitalul privat va deveni sursa principală de investiții în anul 2020, 53% dintre respondenți anticipând finanțări din resurse proprii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1952 / 2187
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...