ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană, avertisment pentru România: Noua lege a pensiilor afectează negativ sectorul

14 Iunie 2019   |   MEDIAFAX

Oficialul european a adăugat că noua Lege a pensiilor „a introdus o serie de modificări în sistem şi credem că acestea creează un pericol privind sustenabilitatea sistemului public de pensii, primul pilon, din cauza unei creşteri necontrolate a cheltuielilor, dacă simultan nu vor creşte şi veniturile în sistemul de pensii”.

 
 
Reprezentantul Comisiei Europene, Isabel Grilo, a declarat, vineri, că oficialii europeni sunt îngrijoraţi de modificările aduse în sistemul de pensii din România, care „au generat devieri şi au crescut datoria publică”. Comisia Europeană încurajează evoluţia şi dezvoltarea Pilonului II de pensii.

„ Ordonanţele de urgenţă din anul 2018 şi din anul 2019 în care am văzut schimbări în care băncile vor fi impozitate. Acest tip de "du-te vino" din mediul legislativ şi administrativ nu este îmbucărător. Nu e un element pozitiv. La pensii vedem OUG din 2018 cu o serie de prevederi care au afectat negativ sectorul. Au putut determina anumite devieri. Vedem schimbări ale situaţiei privind cerinţele de capital pentru aceste fonduri de pensii. Comisia Europeană a încurajat mereu evoluţia şi dezvoltarea Pilonului II al sectorului de pensii pentru că ajută diversificarea beneficiilor de pensii. Aceste modificări au dus la creşterea datoriei publice”, a declarat Isabel Grilo, în cadrul evenimentului „Semestrul European: Lansarea recomandărilor specifice de ţară pentru România”.


Oficialul european a adăugat că noua Lege a pensiilor „a introdus o serie de modificări în sistem şi credem că acestea creează un pericol privind sustenabilitatea sistemului public de pensii, primul pilon, din cauza unei creşteri necontrolate a cheltuielilor, dacă simultan nu vor creşte şi veniturile în sistemul de pensii”.

De asemenea, Isabel Grilo a susţinut că evoluţiile legislative ale României din sectorul bancar „au mărit nesiguranţa în funcţionarea acestui sector şi a altor sectoare, precum fondurile de pensii, energia sau telecomunicaţiile”.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16918 / 17596
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...