ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FMI a revizuit în scădere la 3,1% estimările privind avansul economiei româneşti în 2019

09 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Dacă în luna octombrie 2018 FMI estima că, în acest an România va înregistra o creştere economică de 3,4%, în raportul publicat marţi instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 3,1% în 2019 şi la 3% în 2020.

 
 
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 3,1% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, iar în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi deficitului de cont curent, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Dacă în luna octombrie 2018 FMI estima că, în acest an România va înregistra o creştere economică de 3,4%, în raportul publicat marţi instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 3,1% în 2019 şi la 3% în 2020.

"Pentru alte economii din regiunea Europei emergente cu ritmuri robuste de creştere în ultimii ani, precum Polonia şi România, creşterea este aşteptată să se modereze până la aproximativ 3% pe termen mediu, ca urmare a diminuării stimulentelor de pe urma fondurilor europene de investiţii şi a politicilor favorabile" se arată în raportul FMI.


În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în sus pentru 2019, până la o creştere medie anuală de 3,3%, faţă de un avans de 2,7% preconizat în toamnă, urmând să coboare la 3% în 2020.

De asemenea, FMI a revizuit în sus estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în acest an, până la 5,2% din PIB, în condiţiile în care în toamnă se aştepta ca soldul negativ al contului curent să se reducă până la 3,4% din PIB. Pentru 2020, FMI prognozează în cazul României un deficit de cont curent de 4,8% din PIB.

În schimb, în ceea ce priveşte evoluţia ratei şomajului în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale sunt nemodificate, la 4,8%, urmând ca în 2020 rata şomajului să crească uşor la 4,9%.

Cele mai noi prognoze ale FMI sunt mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care zilele trecute şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind evoluţia economiei româneşti atât în 2019, de la 3,5% cât estima în ianuarie până la 3,6%, cât şi pentru 2020, de la 3,1% până la 3,3%. BM a atras atenţia, însă, că riscurile s-au înmulţit, provenind în special de pe urma unei cereri mai slabe de pe marile pieţe de export şi incertitudinile cu privire la politica fiscală. "Economia românească ar urma să înregistreze un ritm mai lent de creştere pe termen mediu, reflectând reducerea decalajului dintre PIB-ul realizat şi PIB-ul potenţial, înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii şi incertitudinile cu privire la politica fiscală. Măsurile fiscale anunţate la finele lunii decembrie 2018 riscă să încetinească economia în 2019 şi dincolo", se arată în ultimul raport al Băncii Mondiale.

În luna februarie a acestui an, Comisia Europeană a avertizat şi ea că România se confruntă cu riscuri crescute sub forma deteriorării deficitului de cont curent şi accelerarea costurilor cu forţa de muncă iar deciziile guvernamentale recente au sporit riscurile în sectorul financiar şi ar putea afecta în mod negativ investiţiile private. Potrivit Executivului comunitar, deciziile guvernamentale cu privire la salariile în sectorul public şi salariul minim au jucat un rol major în creşterea riscurilor la adresa competitivităţii costurilor. De asemenea, politica fiscală expansionistă a limitat marja de manevră pentru amortizarea şocurilor potenţiale. "Persistenţa acestor tendinţe poate provoca noi pagube asupra încrederii actorilor economici, poate reduce capacitatea economiei de a se adapta la şocurile care ar putea apărea acasă sau peste hotare şi poate afecta necesităţile în creştere ale economiei de finanţare externă, măsurate prin înrăutăţirea deficitului", subliniază Comisia Europeană în documentul intitulat "Semestrul european - pachetul de iarnă: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale".

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16487 / 16898
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...