Lotul 3 al Autostrăzii Deva-Lugoj, deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie
06 Septembrie 2019 AGERPRES
Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, joi, că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, pentru care statul român a reziliat recent contractul cu constructorul spaniol, fiind preluat de către CNAIR, va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie.
"Lotul 3 va fi deschis, undeva, la sfârşitul lunii septembrie. A fost preluat de către CNAIR. Se fac lucrările. Va fi dat în trafic la sfârşitul lunii septembrie, deci acei 44 de kilometri (pe loturile 3 şi 4 - n.r.) vor fi în integralitate deschişi. Se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă", a declarat ministrul Transporturilor, aflat în inspecţie în judeţul Alba pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda.
Totodată, Răzvan Cuc a precizat că lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda se va da în circulaţie, la fel cum se va da şi la lotul 3 Lugoj-Deva.
"Lotul 3 va fi deschis, undeva, la sfârşitul lunii septembrie. A fost preluat de către CNAIR. Se fac lucrările. Va fi dat în trafic la sfârşitul lunii septembrie, deci acei 44 de kilometri (pe loturile 3 şi 4 - n.r.) vor fi în integralitate deschişi. Se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă", a declarat ministrul Transporturilor, aflat în inspecţie în judeţul Alba pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda.
Totodată, Răzvan Cuc a precizat că lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda se va da în circulaţie, la fel cum se va da şi la lotul 3 Lugoj-Deva.
Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între Şoimuş şi Ilia, în lungime de 22,14 kilometri, a fost deschis traficului la mijlocul lunii august.
Pentru lotul 3, între Ilia şi Holdea, în lungime de 21,14 kilometri, statul român a reziliat contractul şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.
Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv.
Reprezentanţii constructorului spun că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare "extrem de dificilă" cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune. Constructorul a anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20857 / 21858 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





