ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie

12 August 2020   |   AGERPRES

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.

 
 
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 - iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 - iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%", se arată în comunicatul INS.


Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14897 / 17596
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...