Sud-Estul şi Nord-Estul României sunt regiunile cele mai puţin competitive din UE

 

Pe locul 233 din cele 234 regiuni ale UE se situează regiunea de Nord-Est a României, cu un scor de 46,6 puncte faţă de o medie de 100 la nivelul UE. Un scor mai slab are doar regiunea de Sud-Est a României, cu 44,9 puncte.

 

La polul opus, regiunile Utrecht şi Zuid-Holland, ambele din Ţările de Jos, precum şi regiunea capitalei franceze Île-de-France sunt cele mai competitive din UE, cu scoruri de 150,9 puncte, respectiv 144,1 puncte şi 142,8 puncte.

 

"Competitivitatea teritorială reprezintă capacitatea unei regiuni de a oferi un mediu atrăgător şi sustenabil în care întreprinderile şi rezidenţii să locuiască şi să îşi desfăşoare activitatea. Acest indice revizuit ne oferă o perspectivă mai aprofundată asupra diferitelor niveluri de competitivitate ale regiunilor UE şi este un instrument preţios pentru o mai bună elaborare a politicilor. El ne va permite să elaborăm politici mai bune, care pot oferi condiţii de viaţă atractive şi sustenabile pentru cetăţenii din regiunile Europei", a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

 

Potrivit executivului comunitar, între ediţia din 2016 a indicelui şi cea din 2022, competitivitatea regională s-a îmbunătăţit în regiunile mai puţin dezvoltate, în timp ce performanţa regiunilor de tranziţie a fost mai eterogenă. Regiunile mai dezvoltate continuă să aibă cele mai bune performanţe.

 

Toate regiunile din statele membre din estul UE şi-au îmbunătăţit performanţa între ediţia din 2016 şi cea din 2019, în timp ce în regiunile din sudul UE, care prezintă la rândul lor niveluri relativ scăzute de competitivitate, performanţele au fost inegale. Între ediţiile din 2019 şi 2022, majoritatea regiunilor din estul UE au continuat să recupereze decalajul, inclusiv în statele baltice, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Slovenia. Cu toate acestea, anumite părţi din Cehia, România, Slovacia şi Bulgaria s-au îndepărtat şi mai mult de media UE.

 

De asemenea, regiunile capitalelor sunt cele mai competitive în toate statele membre, cu excepţia Germaniei, a Italiei şi a Ţărilor de Jos. Decalajul faţă de celelalte regiuni poate fi mare şi este deosebit de ridicat în Franţa, România şi Slovacia.

 

Ţările mai competitive tind să aibă un decalaj mai mic între regiunea capitalei şi celelalte regiuni. Acest lucru subliniază faptul că politicile şi investiţiile publice ar trebui să promoveze convergenţa ascendentă, care ajută regiunile mai puţin competitive să îşi îmbunătăţească performanţa şi să recupereze decalajul, garantând totodată că regiunile cele mai competitive continuă să prospere.

 

În regiunile mai competitive, PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare. În aceste regiuni, femeile beneficiază de condiţii-cadru mai bune, putând aşadar să obţină rezultate mai bune, şi există un număr mai mic de femei tinere care nu sunt încadrate profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare (rate NEET). Totodată, regiunile mai competitive sunt deosebit de atractive pentru proaspeţii absolvenţi, cărora le este mai uşor să îşi găsească un loc de muncă acolo.

 

Rezultatele ICR 2.0 arată că regiunile UE au încă nevoie de sprijin din partea Uniunii pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea şi pentru a reduce decalajele dintre ele. Politica de coeziune este principala politică de investiţii a UE menită să sprijine regiunile în domenii precum crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creşterea economică, dezvoltarea durabilă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.

 

Lansat în 2010 şi publicat o dată la trei ani, ICR permite regiunilor UE să îşi monitorizeze şi să îşi evalueze evoluţia în timp şi în comparaţie cu alte regiuni. Acesta este un instrument important care oferă o perspectivă europeană asupra competitivităţii regiunilor, pe baza a 68 de indicatori. Ediţia din 2022 a ICR utilizează o metodologie complet revizuită şi recalculează cele două ediţii anterioare. ICR 2.0 este compus din 3 indici secundari: "De bază", "Eficienţă" şi "Inovare" şi din 11 piloni privind diferitele aspecte ale competitivităţii: "Instituţii", "Stabilitate macroeconomică", "Infrastructuri", "Sănătate", "Educaţie de bază", "Învăţământ superior, formare şi învăţare pe tot parcursul vieţii", "Eficienţa pieţei muncii", "Dimensiunea pieţei", "Maturitate tehnologică", "Sofisticarea întreprinderilor" şi "Inovare".