ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DLA Piper, în tranzacția prin care Early Game Ventures inveşteste în tehnologia de chatbots dezvoltată de Druid, start-up condus de Liviu Drăgan

17 Decembrie 2019   |   BizLawyer

”Am avut mai multe fonduri de investiții care şi-au arătat interesul pentru Druid. Am ales EGV, alături de care am convingerea că putem construi o companie globală”, spune Liviu Drăgan, fondatorul şi CEO-ul Druid.

 
 
Early Game Ventures (EGV) a anunțat azi o rundă de investiții în startup-ul Druid, înființat şi condus de Liviu Drăgan şi evaluat la peste opt milioane de euro. La rundă au participat angel investors, iar tranzacția a fost asistată de o echipă de avocați ai firmei DLA Piper.

Druid dezvoltă tehnologie de chatbots pentru companii mari, printre clienții săi numărându-se Banca Transilvania, BCR, Regina Maria, Dona, Asirom, Unicredit, BRD, EON, Agricover, Cărtureşti, Rompetrol, Garanti Bank şi alții. Druid are parteneriate strategice cu EY, dar şi cu KMPG, PwC, Deloitte şi Capgemini. De asemenea, compania are parteneriate tehnice cu Microsoft şi UIPath, care promovează druizii inteligenți pe platformele lor.

"Consider că acum era momentul potrivit pentru intrarea în acționariatul Druid a unui investitor instituțional. Am avut mai multe fonduri de investiții care şi-au arătat interesul pentru Druid. Am ales EGV, alături de care am convingerea că putem construi o companie globală. Planurile noastre includ o expansiune rapidă în Statele Unite şi încă o rundă de investiții la jumătatea anului viitor, când vom ridica din piață undeva între 8 şi 10 milioane de euro la o evaluare a companiei de peste 20 milioane", spune Liviu Drăgan, fondatorul şi CEO-ul Druid.

Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6379 / 7958
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...