ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Elit SRL preia Goodies Meat Production SRL | Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia gestionată juridic de Țuca Zbârcea & Asociații și D&B David și Baias

16 Ianuarie 2023   |   BizLawyer

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

 
 
Tranzacţia prin care Elit SRL intenţionează să preia compania Goodies Meat Production SRL este analizată de Consiliul Concurenţei.

"În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/199), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei.

Potrivit sursei citate, Elit SRL, din judeţul Alba, face parte din grupul Smithfield, afiliat al WH Group. Grupul Smithfield desfăşoară o gamă variată de activităţi în România, printre care creşterea suinelor, producţia şi comercializarea de carne proaspătă, carne semiprocesată şi carne procesată (de exemplu mezeluri).


Goodies Meat Production SRL, din judeţul Prahova, produce şi comercializează mezeluri, activitatea sa fiind concentrată pe producţia de produse marcă proprie (private label) pentru anumiţi retaileri.

Reamintim că ELIT SRL - companie membră a grupului american Smithfield, a semnat la finele anului trecut acordul pentru achiziția Goodies Meat Production SRL, important producător local de produse din carne procesată.

Compania românească ELIT SRL, parte a grupului american Smithfield – important jucător global din industria alimentară de proteină animală integrată pe verticală (ferme și produse din carne), a semnat acordul pentru cumpărarea întregii participații în Goodies Meat Production SRL – companie  producătoare de produse din carne procesată de tip private label, deținută de doi oameni de afaceri români. În prezent, tranzacția se află în procedura de aprobare de către autoritățile de reglementare.

ELIT a fost asistată în procesul de achiziție de avocați specializați din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații coordonați de Silvana Ivan (Partener), în legătură cu toate aspectele de M&A (audit juridic - due diligence - asupra societății-țintă, redactarea și negocierea documentelor tranzacției) și de Andreea Oprișan (Partener), în ceea ce privește aspectele de dreptul concurenței (inclusiv notificările către autoritățile române relevante). 

De cealaltă parte, o echipă integrată de specialiști ai PwC România și D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a asistat asociații Goodies Meat Production în procesul de vânzare a părților sociale către grupul alimentar Smithfield Europe.

Experții PwC România și D&B David și Baias au oferit servicii profesionale integrate în derularea procesului de tranzacție (M&A) și servicii de consultanță juridică.

Echipa D&B David și Baias a fost coordonată de Anda Rojanschi, Partener, și alcătuită din Romana Petre, Avocat Senior Coordonator, Alice Spiridon, Avocat Senior, Mihaela Panfilii, Asociat Junior (M&A), Lucian Bozian, Avocat Senior Coordonator, Sonia Voinescu, Avocat Senior și Andreea Toncu, Avocat Colaborator (Dreptul concurenței).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1008 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...