ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Operatorii din turism, afectaţi de pandemie, vor beneficia de încă 500 de milioane de euro ajutor de stat

07 Decembrie 2020   |   Agerpres

"Schema se adresează activităţilor aferente codurilor CAEN 7911, 7912, 7990 (agenţii de turism licenţiate), CAEN 5510, 5520, 5530, 5590 (structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare clasificate) şi CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 (structuri de alimentaţie), înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României", precizează MEEMA.

 
 
Întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată de pandemia de coronavirus (Covid-19), vor beneficia de o schemă de ajutor de stat, al cărei buget a fost estimat la 500 milioane de euro, pentru acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe nerambursabile în vederea supravieţuirii sau relansării lor, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis vineri AGERPRES.
 
"Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat vineri, 4 decembrie 2020, Ordonanţa de Urgenţă privind unele
măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei Covid-19. Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se stabileşte cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe nerambursabile pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei cu virusul SARS-CoV-2. Schema de ajutor de stat îşi propune, astfel, să contribuie la supravieţuirea şi relansarea acestui sector, prin salvarea de la faliment a unui număr important de actori economici, dar şi a locurilor de muncă generate de aceştia. În acest fel, se doreşte împiedicarea efectului de domino economic, ce ar putea avea grave implicaţii la nivel naţional", se arată în comunicat.
 
Ajutorul se va acorda beneficiarilor sub forma unor granturi, în vederea acoperirii parţiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agenţiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%.
 
"Schema se adresează activităţilor aferente codurilor CAEN 7911, 7912, 7990 (agenţii de turism licenţiate), CAEN 5510, 5520, 5530, 5590 (structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare clasificate) şi CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 (structuri de alimentaţie), înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României", precizează MEEMA.
 
Prin intermediul acestei măsuri, se vor acorda ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentaţie şi 5.460 agenţii de turism. Beneficiarii vor avea obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni de la data semnării contractului, dacă prin lege nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale, menţionează ministerul.
 
Pe baza analizei datelor ANAF privind cifra de afaceri pe primul semestru 2020, comparativ cu primul semestru 2019, s-a constatat că, în privinţa structurilor de cazare, există o reducere a cifrei de afaceri cu 36,8%, iar cei mai afectaţi au fost marii contribuabili (-64,8%), urmaţi de contribuabilii mijlocii (-48,4%) şi de cei mici (-36,8%). În privinţa structurilor de alimentaţie, există o reducere a cifrei de afaceri cu 33,5%, iar cei mai afectaţi au fost contribuabilii mijlocii (-40,5%), urmaţi de contribuabilii mici (-32,2%) şi de cei mari (-27,8%), iar în cazul agenţiilor de turism există o reducere a cifrei de afaceri cu 60,5%, iar cei mai afectaţi au fost contribuabilii mari (-71,4%), urmaţi de cei mijlocii (-62,8%) şi de cei mici (-51,6%).
 
Pentru a fi eligibile, întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) Nu au mai primit un alt ajutor conform secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, sau dacă au primit, ajutorul primit însumat cu cel primit în baza prezentei scheme nu depăşeşte 800.000 euro; b) Nu se află în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.
 
"Prin urmare, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Cursul de schimb euro/lei pentru calcularea plafonului maxim este cel al Băncii Naţionale a României, valabil la data emiterii acordului de finanţare. Bugetul schemei de ajutor de stat este estimat, astfel, la 500 milioane de euro, echivalent în lei", subliniază MEEMA.
 
Înregistrarea pentru obţinerea ajutorului de stat se realizează prin parcurgerea următoarelor etape de către solicitant: înregistrarea prin accesarea sistemului informatic dedicat acestui program şi completarea formularului electronic de înscriere de către solicitant; depunerea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, ajutoarele de minimis, precum şi cu ajutoarele care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii; depunerea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că firma nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, cu excepţia microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie, dar care, odată ce au primit ajutor de salvare, să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanţia, iar cele care au primit ajutor pentru restructurare, să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare; depunerea online a balanţelor de verificare lunare pentru urmărirea trasabilităţii plăţilor; depunerea online a raportărilor contabile semestriale; depunerea certificatului de atestare fiscală; depunerea declaraţiei pe propria răspundere a beneficiarului, conform Recomandării Comisiei Europene nr. 4885 final din data de 14.07.2020.
 
Semnarea contractului de finanţare cu beneficiarul se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile de la semnarea contractului de finanţare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021.
 
În procesul de implementare a schemei se va utiliza mecanismul plăţii către întreprindere, în ordinea încărcării cererilor, însoţite de documentaţia completă, şi conform datelor încărcate în aplicaţia informatică utilizată pentru înregistrarea şi administrarea ajutorului de stat, în scopul acestei scheme, se mai spune în comunicat. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4770 / 8002
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2024 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Eurohold şi EIG au deschis oficial o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, cu miza de 500 mil. €. Avocații României se vor înfrunta cu Pinsent Masons şi Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov
WH Partners, o firmă de avocatură din Malta, deschide primul birou din România în parteneriat cu Simion & Partners | James Scicluna, Co-fondator și Managing Partner WH Partners: „Lansarea WH Simion & Partners în București ne întărește angajamentul de a ne dezvolta firma mai departe de Malta într-un mod de care să beneficieze strategic clienții noștri. Abilitățile tranzacționale ale Cosminei Simion și experiența pe care aceasta și echipa ei o aduc în tehnologie, digital, media și divertisment completează perfect serviciile noastre”
Alpiq a obținut anularea integrală a unei decizii fiscale cu obligații de plată de cca. 158 mil. €. Sebastian Guțiu, Manging Partner Schoenherr: ”Această victorie majoră confirmă faptul că utilizăm abordarea corectă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Mușat & Asociații câștigă prestigiosul premiu “Romania Firm of the Year” la LMG Life Sciences Awards EMEA 2024 în Londra | Paul George Buta, Managing Partner: “O recunoaștere internațională a eforturilor întregii firme în mandate extrem de sofisticate din domeniul life sciences, care au implicat un număr semnificativ de avocați”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...