€ USD
BizLawyer
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
10 Iunie 2025
Ștefania EnacheRaluca Biță spune că toți colegii săi avocați de la Filip & Company sunt persoane pe care le admiră, dornice și deschise să „mentoreze”, să te învețe și să te implice în proiecte complexe din prima zi de stagiatură.
În primii ani de facultate, Raluca Biță a oscilat între magistratură și avocatură, dar în final a ales cea de-a doua variantă, tânăra fiind în prezent avocat colaborator în cadrul Filip & Company. „Fac parte din echipa de Banking & Finance. Această oportunitate a apărut în urma stagiului de practică pe care l-am desfășurat aici înaintea anului IV, în urma căruia am primit oferta de colaborare. Ca membră a echipei de Banking & Finance sunt implicată în proiecte variate, de la tranzacții de finanțare complexe, locale și transfrontaliere, la tranzacții de fuziuni și achiziții pe piața financiară, și până la cele care implică acordarea de asistență cu privire la aspectele de reglementare în domeniul noilor tehnologii în sfera financiar-bancară”, declară interlocutoarea BizLawyer.
Și-a dorit de mică o carieră în domeniul juridic, așa că nu a avut alte variante pe care să le ia în calcul în ceea ce privește facultatea pe care să o urmeze. „Căutările mele au fost mai degrabă în legătură cu profesia juridică pe care să o aleg, oscilând în primii ani de facultate între magistratură și avocatură. Totuși, în urma stagiilor de practică avute în timpul facultății, alegerea privind avocatura a devenit una evidentă. Cât privește pregătirea pentru concursul de admitere, am început să îmi direcționez eforturile în acest sens imediat după terminarea clasei a XI-a, însă bineînțeles că pe tot parcursul ciclului liceal am încercat să acumulez cât mai multe cunoștințe care să mă ajute nu doar la concursul de admitere, ci și pe parcursul facultății”, povestește Raluca.
Examenul de admitere l-a susținut în 2018, punctajul obținut la concurs fiind 87, rezultat care a plasat-o în primii zece admiși din generația sa. Ulterior a menținut această linie, astfel că la finalizarea studiilor de licență a fost printre cei mai buni studenți din anul său.
„Cu siguranță că rezultatul obținut la concursul de admitere a reprezentat un punct de plecare important pentru cei patru ani de facultate, conferindu-mi un plus de încredere în capacitățile mele și motivându-mă să mă mențin printre cei mai buni studenți. Totuși, reflectând acum asupra parcursului meu din facultate, consider că rezultatul la concursul de admitere nu a fost unul definitoriu”, apreciază avocatul.
Raluca Biță a făcut liceul la Colegiul Național „Spiru Haret” din București, profilul uman, specializarea științe sociale. A finalizat și această etapă din pregătirea sa școlară tot ca șefă de promoție.
Interlocutoarea BizLawyer subliniază faptul că perioada respectivă a fost una esențială pentru dezvoltarea sa academică și personală, în care a reușit să își construiască o bază solidă de cunoștințe, extrem de utile și în perioada facultății. „Le sunt recunoscătoare profesorilor mei, și în special doamnei profesor de istorie Valentina Bilcea, care mi-au oferit o pregătire de înaltă calitate și mi-au insuflat valorile și principiile care au contribuit la formarea mea atât personală, cât și academică”, transmite tânăra.
Citește și
→ Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Odată susținut Bacalaureatul, Raluca s-a îndreptat către o nouă etapă din viața sa, cea de student. Își aduce aminte că prima sesiune de examene a fost „cu siguranță” cea mai provocatoare dintre toate, întrucât a implicat nevoia de a se adapta la un stil de a învăța diferit de cel din liceu, având în vedere volumul mult mai mare de informații care trebuia parcurs pentru fiecare examen. „Principala lecție învățată a fost că este extrem de importantă organizarea și parcurgerea fiecărei materii încă din timpul semestrului. În celelalte sesiuni de examene, mi s-a părut că mi-a fost mai ușor decât în prima, având in vedere că mă obișnuisem cu diferitele tipuri de examene și îmi conturasem un stil de a învăța potrivit pentru fiecare dintre ele”, precizează interlocutoarea BizLawyer.
Tânăra îi sfătuiește pe cei care iau în calcul o posibilă admitere la Drept să nu aibă prejudecăți cu privire la facultate, profesori, viitori colegi și să privească cu deschidere această posibilitate, având în vedere că Facultatea de Drept este o facultate care conferă absolvenților săi o mulțime de oportunități în ceea ce privește viitoarea carieră, pe care nici nu le-ar anticipa înainte de admitere.
„Cred că pe lângă clasicele sfaturi privind organizarea cât mai eficientă a timpului și învățarea constantă, printre secretele unei „studenții de succes” se numără cu siguranță implicarea ca voluntar în activitățile unei asociații de studenți, care nu are doar un rol extrem de important în stabilirea unor conexiuni și relații de prietenie, ci și facilitează integrarea și acomodarea în primii ani de facultate. Cu siguranță pot spune că implicarea mea ca voluntar în cadrul Asociației Studenților în Drept, în cadrul Departamentului Academic a făcut cu atât mai specială experiența mea din facultate”, adaugă avocatul.
Din punctul său de vedere, printre plusurile Facultății de Drept din cadrul Universității din București se numără pregătirea teoretică temeinică și de înaltă calitate oferită studenților săi, demonstrată prin faptul că absolvenții săi reprezintă majoritatea celor care promovează cu succes examenele de admitere în profesiile juridice.
De asemenea, această facultate oferă o largă paletă de oportunități de networking, precum și de implicare activă în asociațiile studențești existente. „Mai mult, consider că un alt avantaj major al Facultății de Drept din cadrul Universității din București este oportunitatea de a întâlni și de a învăța de la profesori, reprezentând adevărate repere în mediul juridic.Ca minus aș menționa concurența intensă. Facultatea este cunoscută pentru exigența sa academică, ceea ce poate duce la un nivel ridicat de stres. Volumul mare de informații și concurența acerbă între studenți pot fi copleșitoare pentru unii. De asemenea, deși pregătirea teoretică este excelentă, am simțit ulterior absolvirii facultății lipsa unei abordări mai practice pe parcursul anilor de studiu. Deși este fără dubiu că Facultatea de Drept din cadrul Universității din București oferă o pregătire teoretică extrem de solidă absolvenților săi, consider că programa ar trebui să includă mai multe aspecte practice, având în vedere că aici apar de cele mai multe ori blocajele în primul an de carieră al unui proaspăt absolvent. Cred că programa de învățământ ar trebui să includă mai multe ore alocate unor cursuri/ateliere cu teme precum realizarea unei cercetări juridice (care reprezintă una dintre principalele activități ale unui avocat stagiar în primii săi ani de activitate), sau pregătirea și redactarea documentelor juridice”, apreciază interlocutoarea BizLawyer.
Raluca Biță mai spune că absolvenților acestei instituții de învățământ le este destul de ușor să intre pe piața muncii, dacă au parcurs anii de facultate cu seriozitate. „Nu pot să mă pronunț în ceea ce privește concursul de admitere la INM întrucât nu am trecut prin această experiență. În ceea ce privește examenul de admitere în profesia de avocat, consider că deși nu este un examen ușor, nu cred că pentru un student care s-a pregătit constant în toată perioada facultății există dificultăți în promovarea acestuia. Așadar, aș spune că pregătirea constantă este cheia unui rezultat de succes la examenele de admitere în profesie. Deși este o piață competitivă, consider că tinerii absolvenți bine pregătiți ai facultăților de drept nu ar trebui să își facă griji în această privință, piața din domeniul juridic fiind în continuare suficient de deschisă și în continuă căutare de noi talente”, comentează avocatul.
Citește și
→ Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Alin Grapă, proaspăt promovat Counsel în cadrul firmei Filip & Company, despre noul său rol, locul în care găsește inspirația, responsabilitate și confirmări: ”Filip & Company este locul în care, fără nicio exagerare, simți că ‘the sky is the limit’. Aici am găsit autonomia, independența și susținerea pentru a-mi atinge potențialul. Cred că este foarte important să ai ambiții mari și să simți că nu îți irosești timpul în locul în care te afli”
De ce a optat pentru Dreptul financiar-bancar
După finalizarea studiilor de licență, Raluca Biță a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar. S-a îndreptat către această practică datorită faptului că proiectele din această zonă sunt foarte diverse, mereu provocatoare și din care poți învăța în fiecare zi ceva nou. De asemenea, îi place că aria aceasta îi permite să se bucure atât de dinamismul din tranzacții, cât și de satisfacția identificării celor mai potrivite soluții pentru clienți în proiectele care implică aspecte de regulatory în domeniul financiar-bancar.
„Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe. În această profesie, am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți. De asemenea, am anticipat că profesia de avocat va fi una dinamică, iar această așteptare mi-a fost confirmată. Până acum am observat că nu există două zile la birou care să fie la fel, în fiecare zi confruntându-mă cu aspecte noi. În următorii ani, îmi doresc să continui să mă dezvolt profesional, să îmi extind cunoștințele și abilitățile, întrucât într-o lume juridică în continuă schimbare, adaptabilitatea și dorința de învățare sunt esențiale”, mărturisește avocatul.
Faptul că a finalizat cei patru ani de facultate cu o medie foarte mare a constituit un avantaj, deoarece i-a oferit oportunitatea de a fi selectată pentru multiple stagii de practică pe parcursul facultății, unde de cele mai multe ori notele obținute reprezintă un criteriu preliminar de selecție. „Totuși, deși importante, consider că nu sunt determinante în evoluția profesională a unui proaspăt absolvent de Drept. De pildă, cel puțin în domeniul avocaturii de business, în timpul stagiilor de practică, sunt evaluate și aspecte precum abilitățile de comunicare, capacitatea de a lucra în echipă, adaptabilitatea și proactivitatea, pe lângă demonstrarea unor cunoștințe juridice temeinice, în vederea unei posibile colaborări ulterioare”, nuanțează Raluca.
Locul în care activează acum îi permite să interacționeze cu foarte multe persoane care o ajută să se dezvolte atât profesional, cât și pe plan personal.
Îi este greu să aleagă pe cineva pe care să-l nominalizare ca fiindu-i mentor în cadrul profesiei, întrucât toți colegii săi avocați de la Filip & Company sunt persoane pe care le admiră, dornice și deschise să „mentoreze”, să te învețe și să te implice în proiecte complexe din prima zi de stagiatură. „Dacă ar fi totuși să numesc persoanele care reprezintă pentru mine adevărate modele și surse de inspirație în plan profesional și personal, mă uit către coordonatorii mei din cadrul echipei de Banking & Finance. În primul an de profesie, am fost îndrumată cu precădere de către Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (senior associate), care mi-au ghidat primii pași în profesia de avocat și de la care am primit instruirea și încrederea de care are nevoie un tânăr absolvent la început de carieră. Ulterior, am început să lucrez din ce în ce mai mult sub coordonarea Alinei Stancu Bîrsan (partener) și a Rebeccăi Marina (counsel), alături de care am avut șansa să asist în cele mai importante tranzacții de M&A din piața financiar-bancară din ultimii doi ani și care mă inspiră să mă perfecționez continuu și să abordez fiecare proiect cu entuziasm și dedicare”, detaliază tânăra.
Citește și

→ Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Dacă ar trebui să o ia de la capăt, Raluca Biță susține că traseul ei ar urma „cu siguranță” același curs, deoarece nu s-ar vedea profesând într-un alt domeniu de activitate. „Având în vedere că am petrecut doi ani de studenție în perioada pandemiei, cu atât mai mult aș alege să iau de la capăt această experiență și să mă bucur la maximum de acea perioadă”, încheie interlocutoarea BizLawyer.
Și-a dorit de mică o carieră în domeniul juridic, așa că nu a avut alte variante pe care să le ia în calcul în ceea ce privește facultatea pe care să o urmeze. „Căutările mele au fost mai degrabă în legătură cu profesia juridică pe care să o aleg, oscilând în primii ani de facultate între magistratură și avocatură. Totuși, în urma stagiilor de practică avute în timpul facultății, alegerea privind avocatura a devenit una evidentă. Cât privește pregătirea pentru concursul de admitere, am început să îmi direcționez eforturile în acest sens imediat după terminarea clasei a XI-a, însă bineînțeles că pe tot parcursul ciclului liceal am încercat să acumulez cât mai multe cunoștințe care să mă ajute nu doar la concursul de admitere, ci și pe parcursul facultății”, povestește Raluca.
Examenul de admitere l-a susținut în 2018, punctajul obținut la concurs fiind 87, rezultat care a plasat-o în primii zece admiși din generația sa. Ulterior a menținut această linie, astfel că la finalizarea studiilor de licență a fost printre cei mai buni studenți din anul său.
„Cu siguranță că rezultatul obținut la concursul de admitere a reprezentat un punct de plecare important pentru cei patru ani de facultate, conferindu-mi un plus de încredere în capacitățile mele și motivându-mă să mă mențin printre cei mai buni studenți. Totuși, reflectând acum asupra parcursului meu din facultate, consider că rezultatul la concursul de admitere nu a fost unul definitoriu”, apreciază avocatul.
Raluca Biță a făcut liceul la Colegiul Național „Spiru Haret” din București, profilul uman, specializarea științe sociale. A finalizat și această etapă din pregătirea sa școlară tot ca șefă de promoție.
Interlocutoarea BizLawyer subliniază faptul că perioada respectivă a fost una esențială pentru dezvoltarea sa academică și personală, în care a reușit să își construiască o bază solidă de cunoștințe, extrem de utile și în perioada facultății. „Le sunt recunoscătoare profesorilor mei, și în special doamnei profesor de istorie Valentina Bilcea, care mi-au oferit o pregătire de înaltă calitate și mi-au insuflat valorile și principiile care au contribuit la formarea mea atât personală, cât și academică”, transmite tânăra.
Citește și
Studenția este o provocare