Abrudean: România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii; nimeni nu mai are încredere în politicieni
31 Octombrie 2025 Agerpres
Din această cauză, a continuat oficialul, se ajunge şi la "fake news"-uri, la dezinformare, "pentru că oamenii nu mai cred ceea ce li se spune".
România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii, nimeni nu mai are încredere în politicieni, dar foarte grav este că nimeni nu mai are încredere în instituţiile statului, a declarat, vineri, preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean.
"Din păcate, România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii. Nu mai are nimeni încredere în politicieni, aia e clar (...). Este un subiect complicat. Dar nu mai are nimeni încredere în instituţiile statului şi asta este foarte grav. Şi am ajuns aici tocmai din cauza faptului că foarte mulţi politicieni, şi mă încadrez la această categorie, au vorbit mult prea mult şi au făcut mult prea puţin. Sau foarte mulţi vorbesc despre foarte multe subiecte pe care nu le ştiu, nu le înţeleg, dar îşi dau cu părerea, pentru că aşa e în politică: ne pricepem la toate şi trebuie să vorbim despre toate. E o mare greşeală aici şi cred că din cauza asta am ajuns în această situaţie în care românii nu mai au încredere în stat", a spus Abrudean la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.
"Din păcate, România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii. Nu mai are nimeni încredere în politicieni, aia e clar (...). Este un subiect complicat. Dar nu mai are nimeni încredere în instituţiile statului şi asta este foarte grav. Şi am ajuns aici tocmai din cauza faptului că foarte mulţi politicieni, şi mă încadrez la această categorie, au vorbit mult prea mult şi au făcut mult prea puţin. Sau foarte mulţi vorbesc despre foarte multe subiecte pe care nu le ştiu, nu le înţeleg, dar îşi dau cu părerea, pentru că aşa e în politică: ne pricepem la toate şi trebuie să vorbim despre toate. E o mare greşeală aici şi cred că din cauza asta am ajuns în această situaţie în care românii nu mai au încredere în stat", a spus Abrudean la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.
Din această cauză, a continuat oficialul, se ajunge şi la "fake news"-uri, la dezinformare, "pentru că oamenii nu mai cred ceea ce li se spune".
Preşedintele Senatului a subliniat, însă, că trebuie prezentate şi lucrurile bune care se fac, "să arătăm şi luminiţa de la capătul tunelului, despre care am mai tot vorbit în trecut", să se vorbească şi despre OCDE, despre care 99% dintre români nu ştiu ce înseamnă.
"Şi este tot vina noastră, pentru că nu ştim să explicăm. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai important obiectiv de ţară pentru România, după NATO şi Uniunea Europeană, şi se traduce în credibilitatea externă, care ne lipseşte, în dobânzi mult mai mici la care statul se împrumută, şi astăzi sunt extrem de mari. 11 miliarde de euro sunt dobânzile pe care le plăteşte anual statul român, pentru că se împrumută ca orice stat din lumea asta. Şi înseamnă investiţii. Asta înseamnă OCDE şi încerc de fiecare dată să prezint lucrurile astea ca să ştie oamenii că mai facem şi lucruri constructive. În 2026, România va deveni stat membru OCDE, dacă totul merge bine, iar lucrul acesta se va vedea într-o scurtă perioadă de timp ca şi efecte în economie", a explicat Abrudean.
De asemenea, senatorul a semnalat faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva despre care nu ar trebui să vorbească şi a atras atenţia că ar trebui să vorbească doar cei abilitaţi, dând exemplul cu "celebrele drone şi celebrele avioane F-16".
"Vă reamintesc un incident foarte recent, unde iarăşi putem discuta şi despre faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva ce nu ar trebui să vorbească, cu celebrele drone şi cu celebrele avioane F-16, care s-au ridicat şi care au generat o întreagă dezbatere naţională, nu doar între politicieni, care se pricep la toate în general, şi în care au început să comenteze despre ce trebuiau să facă piloţii de F-16. Dacă trebuiau să apese, să nu apese, să tragă, să nu tragă, să doboare, să nu doboare. E extrem de sensibil subiectul şi eu am mai spus asta. Eu, în calitate de preşedinte al Senatului, nu pot să-mi permit să vorbesc despre aşa ceva, pentru că nu ştiu. (...). Trebuie să vorbească cei care se ocupă cu aşa ceva, ministrul Apărării şi preşedintele ţării. Atât. În rest, teoreticieni, specialişti, filosofi, nu e treaba lor să spună că pilotul trebuia sau nu să tragă. (...) Aici ne jucăm cu siguranţa României. Nu vorbim cu toţii despre ceva, despre care n-ar trebui să vorbim. Trebuie să vorbească cine trebuie să vorbească şi să transmite mesajul clar, pentru că instrumente legale există. Senatul a aprobat, ca şi efort decizional, legislaţia privind doborârea dronelor. Deci, putem să le dăm jos, dacă e cazul să le dăm jos, mai departe e treaba altora să stabilească dacă trebuie date jos sau nu", a precizat preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a făcut referire şi la faptul că actualul Guvern este contestat de multe persoane chiar din interior, dar care nu au venit cu alte soluţii.
"În momentul în care s-a format acest Guvern, pe care văd că acum foarte mulţi inşi din interiorul Guvernului îl contestă, am fost parte la discuţii, am fost parte şi la discuţiile de la Cotroceni, grupul de lucru cu economia, cu ce e de făcut, cum ne redresăm. N-am văzut la acel moment foarte mulţi dintre cei care, astăzi, critică măsurile pe care acest Guvern le-a luat, măsuri care au fost confirmate şi de FMI şi de Banca Mondială şi de toate agenţiile de rating şi de Comisia Europeană, să vină cu alte soluţii. N-a venit nimeni cu altă soluţie, aşa cum n-a venit nimeni să ridice mâna să zică: eu vreau să fiu premier în situaţia asta nasoală în care se află România, eu vreau să fiu premier că sunt cel mai bun şi vă dau toate soluţiile magice, pe care acum văd că unii le dau. N-a fost cazul. De asta zic că e bine să avem şi o radiografie a problemelor, la care ne pricepem cam toţi, dar e bine să avem şi soluţiile serioase care se pot aplica", a mai spus parlamentarul.
Preşedintele Senatului a transmis că persoanele din fruntea statului ar trebui să asculte mai mult de cei care au ce să spună, deoarece soluţiile pot venit de la aceştia.
"Mesajul meu cel mai important este de încredere, pentru că asta ne lipseşte în momentul de faţă. Când te uiţi la orice canal, şi nu vorbesc de TV, că TV-ul e tot mai puţin utilizat, pe Internet, pe ştiri, vezi doar "breaking news"-uri, doar şoc, doar tragedie - pleacă americanii, vine războiul. Ne iau resursele. E foarte greu să mai ai încredere, dacă nici nu vine cineva din partea conducerii statului să-ţi spună că lucrurile nu sunt aşa cum par, că totuşi avem şi un proiect de ţară, că avem şi o direcţie corectă în care ne ducem, şi vorbeam de acel OCDE, care o să devină în următoarea perioadă tot mai discutat, disputat şi tot mai asumat de toată lumea, cum a fost şi cu Catedrala Naţională, pe care foarte mulţi au hulit-o şi apoi au fost să se pozeze lângă ea... Despre asta cred că este vorba. Despre mai multă încredere, despre faptul că România se duce într-o direcţie corectă cu provocările pe care le avem, astăzi, şi pe care le resimţiţi în mod direct. Dar important este că sunt şi momente în care ne mai întâlnim, mai discutăm, mai ascultăm, că asta ne lipseşte nouă, celor din fruntea statului, ocupând nişte poziţii temporare evident. Cred că trebuie să ascultăm mai mult de cei care au ce să ne spună şi soluţiile, până la urmă, vin tot de la dumneavoastră", a punctat Abrudean.
Mircea Abrudean a participat la treia ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat la Cluj-Napoca de Distribuţie Energie Electrică România (DEER), ce reuneşte actori importanţi din sectorul energetic şi tehnologia informaţiei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 280 / 10411 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





