Asociaţia Forţa Fermierilor: Crescătorii de bovine riscă să rămână în acest an cu o subvenţie de la buget de doar un euro pe o vacă
06 Aprilie 2021 Agerpres
Deşi pentru direcţionarea unor sume către Ajutorul COVID este nevoie de acordul Comisiei Europene, ceea ce face ca actul normativ respectiv să nu poate fi adoptat imediat, AFF propune ministrului Agriculturii să amâne adoptarea hotărârii de guvern privind ANT până la momentul în care şi al doilea ajutor poate fi adoptat, ca ambele măsuri să fie plătite simultan.
Crescătorii de bovine din România riscă să rămână, în acest an, cu o subvenţie de la bugetul de stat de doar un euro pe o vacă, în condiţiile în care toate celelalte state din Uniunea Europeană îşi sprijină masiv zootehnia naţională, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor (AFF), care solicită, totodată, adoptarea simultană a celor două acte normative care prevăd subvenţiile pentru crescătorii de bovine.
"Ministrul Agriculturii trebuie să se oprească din a juca alba-neagra cu soarta crescătorilor de animale. România riscă să ajungă ruşinea UE, ca ţara care dă doar 1 euro subvenţie pe o vacă (...) Pentru a-şi recăpăta, parţial, încrederea în ministrul Oros (ministrul Agriculturii, Adrian Oros, n.r.), crescătorii de bovine din Asociaţia Forţa Fermierilor îi solicită acestuia să adopte simultan cele două acte normative (hotărâre de guvern şi ordin de ministru) care prevăd subvenţiile pentru crescătorii de bovine, respectiv Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT) şi Ajutorul COVID. Doar în acest fel, fermierii vor avea garanţia că sprijinul din bugetul Ministerului Agriculturii este la nivelul promisiunilor lui Adrian Oros", menţionează reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
Deşi pentru direcţionarea unor sume către Ajutorul COVID este nevoie de acordul Comisiei Europene, ceea ce face ca actul normativ respectiv să nu poate fi adoptat imediat, AFF propune ministrului Agriculturii să amâne adoptarea hotărârii de guvern privind ANT până la momentul în care şi al doilea ajutor poate fi adoptat, ca ambele măsuri să fie plătite simultan.
Asociaţia Forţa Fermierilor susţine că în cazul în care Guvernul va adopta doar ANT, există toate motivele să considere că "promisiunile lui Adrian Oros nu au însemnat decât o nouă păcăleală la adresa fermierilor" şi că Ajutorul COVID nu va fi acordat în acest an. "Acest lucru va însemna că producătorii de lapte din România vor rămâne cu o subvenţie din bugetul naţional de 1 euro pe cap de vacă. Adică, practic, niciun sprijin", mai spun ei.
Ministrul Agriculturii a anunţat că Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT), subvenţie achitată de la bugetul de stat, va fi diminuată masiv pentru ca diferenţa de bani să fie transformată într-un ajutor financiar pentru contracararea efectelor economice ale pandemiei COVID. Motivul pentru care o parte dintre crescătorii de bovine au convenit asupra acestei soluţii pentru "a ocoli" data de referinţă 2013 pentru plata ANT, care este obligatorie până în 2022, inclusiv.
"Această dată de referinţă, agreată cu Comisia Europeană, prevede că vor primi ANT toate animalele care erau în plată în 2013, indiferent dacă acestea se mai află, în prezent, în viaţă sau nu. Practic, o parte dintre crescătorii de animale luau bani pentru vaci care nu se mai aflau de mult timp în fermă", explică reprezentanţii AFF.
Începând cu 2023, data de referinţă va fi 2018. În acest fel, micşorarea sumelor pe ANT şi direcţionarea diferenţei către un Ajutor COVID ar fi permis ca fermierii să primească bani exact pe animalele pe care le au acum.
"Situaţia este simplă pentru membrii noştri. Ministrul Oros trebuie să îşi arate buna-credinţă şi să se asigure că se adoptă simultan cele două măsuri de sprijin, prin care se certifică că banii tăiaţi de la ANT se regăsesc, pe bune, în alt ajutor pentru fermieri. Asta îl rugăm şi pe premierul Florin Cîţu, să fie alături de crescătorii de animale din România şi să aibă o discuţie cu ministrul Adrian Oros pentru a le demonstra fermierilor că intenţiile Guvernului sunt serioase. În caz contrar, avem toate motivele să credem că fermierii crescători de vaci din România vor rămâne fără ajutorul COVID în acest an. Zootehnia este o componentă esenţială a asigurării securităţii alimentare a României. Nu poţi asigura securitatea alimentară naţională cu cinci lei pe vacă, jucând alba-neagra cu soarta fermierilor români", a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.
Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională din sectorul agroalimentar, care reprezintă intereselor tuturor sectoarelor din agricultură şi are, în rândul membrilor săi, toate categoriile de fermieri, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate şi de regiune geografică.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8157 / 10597 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





