
Burduja: Până în martie 2025, nu intervenim la preţul plafonat al energiei; va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă
15 Februarie 2024
AGERPRESMinistrul a mai explicat că mulţi furnizori de energie practică preţuri sub plafonul stabilit de Guvern, iar consumatorii, dacă nu sunt mulţumiţi, îşi pot schimba "foarte uşor" contractele.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, joi, că preţul plafonat la energie va fi menţinut până în martie 2025, indiferent de varianta adoptată după această dată urmând "o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă" pentru întreg lanţul din piaţa în domeniu.
"După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat. Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după. Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei", a explicat Burduja, joi, după ce a participat la un eveniment la Biblioteca Academiei Române.
"După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat. Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după. Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei", a explicat Burduja, joi, după ce a participat la un eveniment la Biblioteca Academiei Române.
Întrebat despre anumite plafoane pentru consumatorii vulnerabili din martie 2025, ministrul a precizat că tema nu a fost încă discutată. "E foarte greu să estimăm ce se va întâmpla peste un an", a transmis el.
Potrivit ministrului, fiecare consumator poate opta, pentru gaze naturale şi energie electrică, pentru un furnizor sau altul.
"Avem o lege care plafonează preţurile la gaze naturale şi energie electrică, care a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei, o factură absolut rezonabilă. Statul român a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei, cu război în Ucraina şi, mai nou, cu un conflict în Orientul Mijlociu. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final. Până în martie 2025, nu dorim să intervenim pe această scheme de compensare/plafonare", a adăugat Sebastian Burduja.
Ministrul a mai explicat că mulţi furnizori de energie practică preţuri sub plafonul stabilit de Guvern, iar consumatorii, dacă nu sunt mulţumiţi, îşi pot schimba "foarte uşor" contractele.
"Excepţiile vehiculate în spaţiul public, cu oferte foarte mari, reprezintă opţiunea acelui furnizor, dar suntem într-o piaţă concurenţială, când românii pot alege oferta cea mai bună, iar ofertele sunt transparente. Pe site-ul ANRE poţi face o comparaţie de preţuri şi la energie electrică şi la gaze naturale", a precizat Burduja.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1416 / 9865 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...