
Codirlaşu(CFA România):Ca să aibă impact în economie, BNR ar mai trebui să majoreze dobânda de patru ori, la 2,5%
14 Octombrie 2021
AgerpresEl a spus că BNR nu a luat decizia mai devreme deoarece a vrut să vadă că nu este o inflaţie temporară. Adrian Codirlaşu a explicat că prim măsurile pe care le ia BNR nu poate influenţa toate preţurile, inclusiv pe cele la energie. Următoarea majorare de 0,25 pp a dobânzii de politică monetară ar putea avea loc în noiembrie.
Banca Naţională a României ar trebui să majoreze dobânda de politică monetară de încă patru ori cu câte 0,25 puncte procentuale, la 2,5%, pentru a avea efect în economie, a declarat, joi, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
"Referitor la politica monetară, ultimul sondaj al CFA România, spuneam acolo că ne aşteptăm la cel puţin două majorări în următoarele 12 luni. Prima a venit repede. Ce cred că a determinat BNR să înceapă mai devreme decât a anticipat majoritatea pieţei a fost faptul că ne aşteptăm la
efecte de runda a doua creşterii preţurilor la energie şi aveau capacitatea să influenţeze anticipaţiile inflaţioniste. Cred că acesta a fost motivul principal, a lupta cu anticipaţiile inflaţioniste. Însă acest 0,25 pp este practic doar un semnal că Banca Centrală este preocupată de inflaţie. Ca efectiv să aibă impact în economie şi să reducă rata inflaţiei....vor trebui măcar încă patru majorări, deci să meargă de la 1,5% la 2,5%, ca să aibă un impact vizibil asupra economiei", a declarat Adrian Codirlaşu, la conferinţa "Pandemia continuă: România Încotro? Cum rezistă economia românească în pandemie", eveniment organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor, dedicat Ecosistemului Antreprenorial.
El a spus că BNR nu a luat decizia mai devreme deoarece a vrut să vadă că nu este o inflaţie temporară. Adrian Codirlaşu a explicat că prim măsurile pe care le ia BNR nu poate influenţa toate preţurile, inclusiv pe cele la energie. Următoarea majorare de 0,25 pp a dobânzii de politică monetară ar putea avea loc în noiembrie.
Potrivit reprezentantului CFA România, în ceea ce priveşte cursul de schimb, anticipaţiile organizaţiei sunt de depreciere a monedei naţionale în raport cu euro.
"Vedem o recuperare a economiei româneşti faţă de scăderea de anul trecut. Dacă ne uităm la ultimele anticipaţii ale CFA România creşterea economică în acest an va fi în jur de 7 puncte procentuale. Aici, că tot vorbeam de pandemie, aş adăuga un risc, riscul de un val patru greu. După cum vedem acum probabil este cel mai greu val de până acum din punct de vedere medical. Dacă ne uităm la numărul de decese am ajuns în top trei la nivel global", a spus Adrian Codirlaşu.
La începutul acestei luni, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis majorarea dobânzii cheie la 1,5% pe an, majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2% pe an.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5934 / 9836 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...