ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ivan: Am început o analiză pe piaţa liberă, ca să vedem cum putem să protejăm şi companiile de creşterea preţurilor la gaze

05 Martie 2026   |   Agerpres

Ministrul Energiei a susţinut că imediat ce s-a declanşat conflictul din Orientul Mijlociu au fost căutate rute de aprovizionare alternative pentru combustibili, petrol şi gaze naturale, dar s-a şi acţionat pentru a preveni creşterea preţurilor la pompă în mod nejustificat.

 
 
Ministerul Energiei a început o analiză pentru a vedea cum va putea proteja companiile din România de creşterea facturilor la gaze de la 1 aprilie, iar imediat ce vom avea forma finală a unei astfel de măsuri o vom prezenta într-o formă organizată, împreună cu Guvernul României", a declarat, joi, ministrul de resort, Bogdan Ivan, la sfârşitul şedinţei de Guvern.

"În momentul de faţă, până în data de 31 martie, există în vigoare o legislaţie care prevede că pentru firme avem un plafon la 0,37 lei. Contractele bilaterale şi preţul în piaţă până la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu au arătat o tendinţă de preţ mult sub preţul plafonat. Odată ce am terminat această ordonanţă (cea în baza căreia vor fi menţinute preţurile la gaz până în primăvara anului viitor pentru utilizatorii casnici - n. r.) şi am adoptat-o, am început deja lucrul pentru o analiză foarte clară pe piaţa liberă, pentru a vedea cum vom putea să protejăm şi companiile din România. Le luăm pe rând, luăm decizii strategice într-un mod foarte asumat şi clar, pe care le comunicăm imediat după ce avem toate scenariile şi suntem validaţi cu toţi actorii implicaţi. (...) O să vin cu forma finală, aşa cum am făcut şi astăzi, într-o formă organizată, împreună cu Guvernul României", a afirmat Ivan.


Ministrul Energiei a susţinut că imediat ce s-a declanşat conflictul din Orientul Mijlociu au fost căutate rute de aprovizionare alternative pentru combustibili, petrol şi gaze naturale, dar s-a şi acţionat pentru a preveni creşterea preţurilor la pompă în mod nejustificat.

"În momentul de faţă, România este ţara din Uniunea Europeană care încă de săptămâna trecută, în mod informal, împreună cu premierul României, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, împreună cu toţi colegii miniştri a acţionat pentru a găsi rute de aprovizionare alternative pentru combustibili, petrol, gaze naturale în România. Am acţionat împreună cu instituţiile de forţă ale statului român pentru a ne asigura că nu apar companii care să profite de această febră internaţională şi care să crească în mod nejustificat preţurile la pompă. Ţinem minte acum doi ani, când o companie cu două benzinării a venit cu un preţ de 11 lei şi a bulversat întreaga piaţă din România", a arătat acesta.

În opinia lui Ivan, statul român a a învăţat să anticipeze situaţii neprevăzute, a acţionat la timp şi lucrează la o formă în care să limiteze la maximum efectele conflictului armat din Orientul Mijlociu.

"Vă arăt date actualizate în urmă cu o oră, conform datelor statistice ale Barometrului European al Petrolului şi Gazelor, care arată că impactul asupra României al acestui val internaţional, care afectează fiecare naţiune din lume, a fost unul mult mai limitat decât în cazul altor state, de exemplu, din Uniunea Europeană. În medie, conform statisticilor oficiale, comparativ cu preţul la pompă de săptămâna trecută, vineri, înainte de izbucnirea conflictului, în medie la motorina standard, că nu vorbesc de cea premium, în România am avut o creştere de 20 de bani. Pe acelaşi principiu, în Germania de un leu, în Spania de 0,36 lei şi în Italia de un 1,20 lei, aproape de cinci sau chiar şase ori mai mult decât în România. Acest lucru arată faptul că statul român a învăţat să anticipeze situaţii neprevăzute, a acţionat la timp şi lucrează într-o formă în care să limiteze la maximum efectele acestui conflict armat din Orientul Mijlociu, pe care nu-l controlăm şi asupra căruia putem doar să reacţionăm în aceste momente extrem de complicate", a subliniat el.

Şeful de la Energie a dat asigurări că se lucrează la cinci scenarii pentru a se asigura că va exista pe piaţă suficient carburant la un preţ cât mai bun.

"În momentul de faţă lucrăm pe cel puţin cinci scenarii de lucru, de la fiscalitate până la noi rute de aprovizionare, până la modificări de contracte comerciale, până la redeschiderea unor noi capacităţi de rafinare şi procesare a produselor petroliere, pentru a ne asigura că avem suficientă lichiditate în piaţă la un preţ cât mai bun. Iar aceste scenarii, imediat ce vor fi finalizate şi agreate conform cu tendinţele internaţionale care depind de evoluţia militară din Orientul Mijlociu, o să le comunicăm imediat, într-un mod transparent, aşa cum fac şi acum", a transmis Bogdan Ivan.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă în baza căreia vor fi menţinute preţurile la gaz până în primăvara anului viitor pentru utilizatorii casnici.

"Cel mai important document care a fost astăzi adoptat este cel legat de menţinerea preţurilor la gaz la locuinţele din România, deci la persoanele casnice, din luna aprilie anul acesta până în luna aprilie anul următor", a spus premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6 / 10532
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Premier Energy, jucător major în sectorul energetic, într-o cascadă de tranzacții în care a fost cumpărător și vânzător. Proiect multijurisdicțional complex, executat de o echipă pluridisciplinară, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner)
Țuca Zbârcea & Asociații asistă Omnia Capital B.V. într-o suită de tranzacții complexe pe piața de energie din România. Avocați cu senioritate înaltă, în echipa pluridisciplinară
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...