ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mititelu (ASF): Piaţa românească de asigurări este de aşteptat să decoleze, încet, încet

28 Februarie 2024   |   Agerpres

El a menţionat că, din perspectiva indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate, în momentul de faţă piaţa asigurărilor stă cel mai bine comparativ cu situaţia acesteia din ultimii 10 ani.

 
 
Piaţa românească de asigurări încet, încet este de aşteptat să decoleze, în perioada următoare urmând a parcurge un proces de normalizare în sectorul asigurărilor de răspundere civilă şi un proces de dezvoltare în celelalte sectoare, a declarat, marţi, Sorin Cristinel Mititelu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Piaţa românească de asigurări poate fi caracterizată foarte clar ca o piaţă subdezvoltată şi atunci când ne uităm la gradul de cuprindere în asigurare şi atunci când ne uităm la ponderea primelor brute subscrise în total produs intern brut. Aşadar, este de aşteptat ca piaţa românească de asigurări încet, încet, să zicem aşa într-o terminologie nu foarte academică, să decoleze, în sens pozitiv. Ştim prea bine că ne ocupă tot timpul piaţa RCA, dar în realitate sunt multe alte sectoare din zona de asigurări care necesită şi merită atenţie adecvată întrucât sunt oportunităţi mari de business. Aşadar, piaţa de asigurări din România, în perioada următoare, va parcurge un proces de normalizare în sectorul asigurărilor de răspundere civilă şi un proces de dezvoltare în celelalte sectoare", a spus Sorin Cristinel Mititelu, la conferinţa cu tema "Anul Financiar 2024", organizată de FinMedia şi Piaţa Financiară.


El a menţionat că, din perspectiva indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate, în momentul de faţă piaţa asigurărilor stă cel mai bine comparativ cu situaţia acesteia din ultimii 10 ani.

"Avem o bază solidă şi sunt toate premisele pentru a nu mai repeta trecutul şi mă refer la acel trecut pe care cu toţii ni-l dorim, ni l-am dori să nu se fi întâmplat, cu cele patru falimente în serie şi cu valori de despăgubiri foarte mari preluate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Aşadar, ce avem în momentul de faţă în piaţă, avem jucători bine capitalizaţi, avem jucători cu o prezenţă regională în general, jucători cu o expertiză, cu modele de business sănătoase, dar care deocamdată în mare măsură îşi alocă capitalurile investite pe piaţa românească în principal într-o linie de business, mai exact cea a RCA-ului şi a CASCO. Consumă mai bine de 60% din capitalurile de care dispun. Aşadar, obiectivul nostru şi aşteptarea pentru perioada următoare sunt de a normaliza piaţa RCA astfel încât pe de o parte să nu mai avem un consum de capital inutil, să atragem cât mai mulţi jucători în această piaţă, nu neapărat, pentru că impactul este totuşi nu atât de mare precum ar fi nişte aşteptări sau nişte speranţe în privinţa reducerii primelor de asigurare, cât mai ales în eliberarea unei părţi din acest capital pentru a putea fi folosit şi către alte linii de business", a spus Sorin Cristinel Mititelu.

De asemenea, el a declarat că pe lângă obiectivul eliberării de capital este şi acela de a avea în piaţă prime juste pentru tot ecosistemul de asigurare răspundere civilă. Sorin Cristinel Mititelu a afirmat că instituţia are în procedură de aprobare parlamentară un set de amendamente la legea 132 a răspunderii civile auto.

La rândul său, Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a vorbit despre necesitatea schimbării legislaţiei RCA.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2009 / 10491
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...