Orban: Am ajuns să avem energie electrică şi gaz natural la preţuri mai mari decât în Germania
16 Decembrie 2019 AGERPRES
Şeful Executivului a mai precizat că ANRE a mărit anul acesta taxa de cogenerare cu 80%, "o taxă pe care o resimte fiecare consumator de energie electrică, care se duce la Transelectrica şi care este plătită de către CET-uri".
România importă energie, deşi avea potenţial de export, iar pentru companii energia electrică şi gazul natural au ajuns "la preţuri mai mari decât în Germania", a declarat luni premierul Ludovic Orban la Forumul Capitalului Românesc.
"De unde aveam potenţial de export, la ora actuală importăm energie. Nu numai că importăm energie, dar am ajuns pentru consumatorii industriali, pentru companii, să avem energie electrică şi gaz natural la preţuri mai mari decât în Germania. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei stabileşte tarifele pentru distribuţie şi transport zilele astea, ştie că Guvernul vrea să anuleze taxa pe energie şi ei stabilesc tarifele pentru distribuţie şi transport incluzând 2% taxa pe energie. Care este impactul? Evident, ca urmare a creşterii tarifului de transport şi de distribuţie, creşterea preţului pentru consumatorii finali. Cum să fim competitivi?", a afirmat Orban.
"De unde aveam potenţial de export, la ora actuală importăm energie. Nu numai că importăm energie, dar am ajuns pentru consumatorii industriali, pentru companii, să avem energie electrică şi gaz natural la preţuri mai mari decât în Germania. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei stabileşte tarifele pentru distribuţie şi transport zilele astea, ştie că Guvernul vrea să anuleze taxa pe energie şi ei stabilesc tarifele pentru distribuţie şi transport incluzând 2% taxa pe energie. Care este impactul? Evident, ca urmare a creşterii tarifului de transport şi de distribuţie, creşterea preţului pentru consumatorii finali. Cum să fim competitivi?", a afirmat Orban.
Şeful Executivului a mai precizat că ANRE a mărit anul acesta taxa de cogenerare cu 80%, "o taxă pe care o resimte fiecare consumator de energie electrică, care se duce la Transelectrica şi care este plătită de către CET-uri".
"Scopul pentru care a fost gândită această taxă de cogenerare a fost să finanţeze investiţiile, CET-urile astea de pe vremea lui Pazvante Chioru, care produc la randamente sub 50% şi nimeni nu vrea să înţeleagă că nu poţi să produci energie în sistem de cogenerare la astfel de randamente şi să rămâi competitiv pe piaţă", a susţinut Orban.
El a adăugat că banii din această taxă au fost prevăzuţi să finanţeze investiţiile pentru grupurile moderne de cogenerare la randamentele la care sunt în sistemul actual, însă "au fost tocaţi" de către CET-uri care "ţin echipe de fotbal, îşi cumpără cele mai moderne maşini, plătesc salarii pe care niciun întreprinzător nu şi-ar permite să le plătească în mediul privat".
Potrivit lui Orban, dacă nu se realizează o restructurare masivă a modului de producere a energiei electrice, riscul este să se ajungă într-un punct critic.
"Companiile care au în structura costurilor costuri mari cu energia în momentul de faţă multe dintre ele sunt pe pierdere sau, chiar dacă nu sunt pe pierdere şi mai încă un spaţiu să-şi menţină profitabilitatea, în realitate îşi pierd competitivitatea pe plan internaţional. Cu sistemul ăsta, stai şi te întrebi, tu, care ai gaz natural - cred că suntem a treia ţară ca rezerve de gaz natural - şi noi cumpărăm gazul natural mai scump decât îl cumpără ţări care nu au nici măcar un milion de metri cubi de gaz pe zi", a arătat premierul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10227 / 10482 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





