
Ştefan (CNPR): Poşta Română nu se mai chinuie să supravieţuiască; am reuşit să-i punem la treabă şi pe puturoşii din sindicat
04 August 2025
AgerpresAcesta a adăugat că, în prezent, Poşta Română este un exemplu de "cum să pui pe picioare o companie a statului român".
Reducerea aparatului administrativ, a cheltuielilor de activitate şi faptul că am reuşit să-i punem la treabă pe puturoşii din sindicat au reprezentat un mare câştig pentru noi, iar la ora actuală Poşta Română nu se mai chinuie să supravieţuiască, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul general al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR), Valentin Ştefan.
"Nu există o soluţie magică şi am observat asta şi în companie. Anul (financiar, n.r.) 2024 este rezultatul deciziilor luate în 2022, chiar şi în 2023. Este o perioadă acum în care să reformezi companii sau să reformezi instituţii ale statului este la modă. Toată lumea vorbeşte despre tăieri. 2022, 2023 şi chiar în 2024, au fost ani în care noi, în mod constant, am luat decizii foarte neplăcute şi eram contra curentului. Rar se întâmpla ca cineva să zică "Faceţi un lucru bun la Poşta Română"... Din contră, tot timpul se spune că nu e ceea ce trebuie făcut, că e nevoie de linişte, că nu vrem să deranjăm salariaţii sau societatea cu deciziile pe care le-am luat. În cazul Poştei Române, am redus personalul cu 5.000 de oameni. Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat să avem 5.000 de oameni pe statele de plată acum... Reducerea aparatului administrativ, reducerea cheltuielilor de activitate, până şi faptul că am reuşit să-i punem la treabă pe puturoşii din sindicat a reprezentat un mare câştig pentru noi, la Poşta Română", a afirmat Ştefan.
"Nu există o soluţie magică şi am observat asta şi în companie. Anul (financiar, n.r.) 2024 este rezultatul deciziilor luate în 2022, chiar şi în 2023. Este o perioadă acum în care să reformezi companii sau să reformezi instituţii ale statului este la modă. Toată lumea vorbeşte despre tăieri. 2022, 2023 şi chiar în 2024, au fost ani în care noi, în mod constant, am luat decizii foarte neplăcute şi eram contra curentului. Rar se întâmpla ca cineva să zică "Faceţi un lucru bun la Poşta Română"... Din contră, tot timpul se spune că nu e ceea ce trebuie făcut, că e nevoie de linişte, că nu vrem să deranjăm salariaţii sau societatea cu deciziile pe care le-am luat. În cazul Poştei Române, am redus personalul cu 5.000 de oameni. Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat să avem 5.000 de oameni pe statele de plată acum... Reducerea aparatului administrativ, reducerea cheltuielilor de activitate, până şi faptul că am reuşit să-i punem la treabă pe puturoşii din sindicat a reprezentat un mare câştig pentru noi, la Poşta Română", a afirmat Ştefan.
Acesta a adăugat că, în prezent, Poşta Română este un exemplu de "cum să pui pe picioare o companie a statului român".
"Poşta Română nu se mai chinuie să supravieţuiască, din contră, putem fi un exemplu pentru cum să revitalizezi o companie şi cum să pui pe picioare o companie a statului român. Vă spun asta, pentru că, vineri, am putut să anunţăm cele mai bune rezultate financiare din istoria Poştei. Nu am reuşit să identificăm niciun alt an mai bun din punct de vedere financiar ca anul 2024, iar acest lucru a fost consemnat prin cifrele publicate vineri. Avem un profit brut de 85 de milioane de lei, un profit net de aproape 71 de milioane de lei şi, evident, o creştere a cifrei de afaceri de aproape 10%. Toate aceste creşteri, toată această succesiune de rezultate financiare bune vin după alţi ani foarte buni din istoria Poştei. Deci, nu este doar o întâmplare, nu s-a întâmplat o dată sau de două ori şi după aceea, din nou, urmează o perioadă proastă pentru companie, ci, din contră, este rezultatul unor decizii grele dar corecte, luate acum câţiva ani", a spus şeful CNPR.
Conform datelor publicate vineri, operatorul naţional de servicii poştale şi de curierat a încheiat anul 2024 cu un profit brut record de 85,3 milioane lei şi o cifră de afaceri de 1,72 miliarde de lei.
Poşta Română a organizat, luni, conferinţa de lansare a unui nou produs business, dedicat mediului de afaceri. Astfel, "StartPost - Găzduire sedii sociale", disponibil din 1 august, este o iniţiativă concepută pentru a sprijini antreprenorii, start-up-urile şi companiile care au nevoie de o soluţie accesibilă, sigură şi legală pentru găzduirea sediului social.
CNPR este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi deţine, în prezent, o reţea de peste 5.000 de subunităţi poştale la nivel naţional. Dintre acestea, 676 sunt oficii poştale şi 1.054 ghişee poştale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8 / 9807 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...