Hidroelectrica a propus ANRE să preia o parte din consumatorii casnici, preţul să nu crească, iar piaţa să fie liberalizată de la 1 ianuarie
27 Noiembrie 2019 AGERPRES
Hidroelectrica este de acord să suporte inclusiv costurile de facturare către aceşti clienţi casnici.
| |
Hidroelectrica a propus Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) o soluţie astfel încât piaţa de energie să fie liberalizată de la 1 ianuarie, aşa cum cere legislaţia europeană, dar, în acelaşi timp, fără ca electricitatea pentru populaţie să se scumpească, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Bogdan Badea, directorul general al producătorului de energie hidro.
"Ca urmare a invitaţiei primite de la ANRE pentru a discuta pe marginea proiectului de ordin care se pliază pe calendarul de dereglementare propus Comisiei Europene, am avut mai multe discuţii vizavi de iminenţa creşterii preţului dacă s-ar dereglementa piaţa şi s-ar trece din nou la piaţa liberă de la 1 ianuarie", a precizat Badea.
"Ca urmare a invitaţiei primite de la ANRE pentru a discuta pe marginea proiectului de ordin care se pliază pe calendarul de dereglementare propus Comisiei Europene, am avut mai multe discuţii vizavi de iminenţa creşterii preţului dacă s-ar dereglementa piaţa şi s-ar trece din nou la piaţa liberă de la 1 ianuarie", a precizat Badea.
Acest draft de ordin prevede că Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor acoperi întregul necesar de energie electrică al populaţiei de la 1 ianuarie, la preţuri mai mici decât cele din piaţa liberă, ceea ce ar afecta foarte mult producătorul hidro.
"Poziţia Hidroelectrica a fost următoarea: în primul şi-n primul rând, noi susţinem trecerea la piaţa liberă de la 1 ianuarie, întrucât avem un regulament european care trebuie respectat. A doua chestiune este că, dacă înţelegem problema legată de prevederile OUG 114 şi de faptul că furnizorii de ultimă instanţă nu au achiziţionat energia, aşteptând ca ANRE să le dea energie de la producători, am propus să preluăm noi, ca perioadă de tranziţie, să ni se cesioneze pe o perioadă de maximum un an contractele pe care ei consideră că nu le mai pot susţine la actualele preţuri, astfel încât să menţinem preţul la populaţie, să nu crească, iar în acelaşi timp furnizorii de ultimă instanţă să aibă posibilitatea să achiziţioneze din piaţa liberă pentru următoarea perioadă energia necesară", a susţinut Badea.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica este de acord să suporte inclusiv costurile de facturare către aceşti clienţi casnici.
"Întrucât Hidroelectrica nu are logistica necesară pentru a factura energia către consumatorii casnici, suntem de acord să suportăm şi costurile de facturare, de management al întregii operaţiuni, astfel încât, pentru consumatori, să nu se simtă nimic, să nu crească preţul şi, în acelaşi timp, să fie respectată şi legislaţia europeană şi să liberalizăm piaţa", a adăugat Badea.
El nu a putut spune câţi consumatori casnici poate alimenta Hidroelectrica, precizând că este nevoie de o analiză în acest sens împreună cu furnizorii de ultimă instanţă.
"Părerea mea este că, oricum, aşa cum este proiectul de ordin al ANRE, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica trebuie să asigure 100% din consumul casnic în ianuarie şi 80% în februarie. Ca atare, dacă am fi obligaţi să suportăm toate aceste lucruri la un preţ mult sub preţul pieţei, mă gândesc că putem suporta în orice context, la un preţ reglementat, aşa cum l-a reglementat ANRE - nu comentez că e bine sau rău - dar în acelaşi timp să putem avea o piaţă liberă şi să respectăm legislaţia europeană, în final", a subliniat şeful producătorului de energie.
Badea a reiterat faptul că Hidroelectrica este total împotriva acelui proiect de ordin, care face discriminare între producători, nu respectă legislaţia europeană şi creează producătorului hidro probleme comerciale şi alte prejudicii.
El a amintit că a atras atenţia asupra impactului negativ al OUG 114 şi al Ordinului 10 al ANRE, privind implementarea OUG, lucruri care s-au adeverit: preţul pe piaţa concurenţială a crescut, iar cel pentru consumatorii casnici nu a scăzut.
"Dacă scopul acestei reglementări este să menţinem preţul energiei la populaţie, cred că soluţia propusă de noi este una viabilă. Dacă sunt alte scopuri, să înţelegem şi noi care sunt scopurile respective", a mai spus Badea.
Hidroelectrica a înaintat această propunere către ANRE şi Ministerul Energiei în urmă cu două zile, dar nu a primit niciun răspuns până acum.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4451 / 5729 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





