ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instanța supremă anulează condamnarea primită de Dan Șova în dosarul ‘CET Govora’

17 Februarie 2026   |   Agerpres

Instanța supremă a admis marți un recurs în casație formulat de Dan Șova și i-a anulat fostului senator PSD condamnarea cu suspendare primită pentru trafic de influență în dosarul 'CET Govora', pe motiv că faptele s-au prescris.

 
 
Instanța supremă a admis marți un recurs în casație formulat de Dan Șova și i-a anulat fostului senator PSD condamnarea cu suspendare primită pentru trafic de influență în dosarul 'CET Govora', pe motiv că faptele s-au prescris.

În iunie 2018, Dan Șova a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare, însă el a fost eliberat din penitenciar după șase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curții Constituționale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanța supremă.

Ulterior, la rejudecare, el a primit o pedeapsă de patru ani închisoare cu executare la Curtea de Apel București (noiembrie 2021), pentru ca la judecarea apelului Șova să fie condamnat, în martie 2023, de Instanța supremă la trei ani cu suspendare.


Șova a atacat această ultimă decizie printr-o cale extraordinară de atac (recursul în casație), iar Instanța supremă a decis marți încetarea procesului penal împotriva lui, pe motiv că faptele s-au prescris.

'Admite recursul în casație declarat de inculpatul Șova Dan-Coman împotriva deciziei penale nr. 90/A din data de 01 martie 2023 pronunțate de ÎCCJ, în dosarul nr. 3070/1/2021. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce privește soluția de condamnare a inculpatului Șova Dan-Coman pentru infracțiunea de trafic de influență. În baza art. 448 alin. (2) lit. a) teza a II-a din Cpp, raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 din Cpp, reconfigurat prin Decizia nr.50/2025 a Curții Constituționale și art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Șova Dan-Coman pentru infracțiunea de trafic de influență. Anulează formele de executare emise în cauză cu privire la inculpatul Șova Dan-Coman. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Definitivă', este soluția dată marți de ICCJ.

Prin încetarea procesului penal, rămâne în vigoare decizia privind confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la un denunțător în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Anchetatorii mai susțin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

Conform DNA, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate. În aceeași perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menționează că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în București.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 36 / 4969
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...