Mai mult de jumătate dintre cetățenii UE se tem de un mare război european (sondaj)
15 Ianuarie 2026 Agerpres
Deși sondajul a fost efectuat înaintea intervenției militare ordonate de președintele american Donald Trump în Venezuela, multe dintre tendințele regăsite în interpretarea cercetării ar putea fi consolidate de această acțiune.
Majoritatea rușilor consideră acum UE un inamic mai înverșunat împotriva Rusiei decât este SUA, în timp ce majoritatea europenilor se tem de un mare război european, conform unui sondaj publicat joi de centrul de reflecție (think-tank) Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) în colaborare cu Universitatea Oxford, relatează agenția EFE.
Sondajul, efectuat în noiembrie 2025 în 21 de țări pe un eșantion de 25.949 de persoane, mai susține că aliații SUA, în special cei din Europa, se simt tot mai distanți față de SUA și majoritatea europenilor nu mai văd în această țară un aliat de încredere.
'Acest sondaj arată că lumea crede că Occidentul a murit', spune cofondatorul și directorul ECFR, Mark Leonardo.
Sondajul, efectuat în noiembrie 2025 în 21 de țări pe un eșantion de 25.949 de persoane, mai susține că aliații SUA, în special cei din Europa, se simt tot mai distanți față de SUA și majoritatea europenilor nu mai văd în această țară un aliat de încredere.
'Acest sondaj arată că lumea crede că Occidentul a murit', spune cofondatorul și directorul ECFR, Mark Leonardo.
Deși sondajul a fost efectuat înaintea intervenției militare ordonate de președintele american Donald Trump în Venezuela, multe dintre tendințele regăsite în interpretarea cercetării ar putea fi consolidate de această acțiune.
Printre concluziile sondajului se regăsește și aceea că oamenii în general se așteaptă ca influența globală a Chinei să crească în următorul deceniu. Cetățenii intervievați în Africa de Sud, Brazilia și Turcia sunt cei care manifestă cel mai mult această percepție, cu procente de 83%, 72% și, respectiv, 63%.
Pe de altă parte, majoritatea cetățenilor din Uniunea Europeană estimează că China va deveni lider mondial în dezvoltarea tehnologiilor de energie regenerabilă, o opinie mai puternică în comparație cu cea manifestată în urmă cu doi ani.
În contrast cu așteptările față de China, respondenții din Uniunea Europeană, China și Ucraina nu se așteaptă ca Statele Unite să câștige mai multă influență globală în următorul deceniu, opinie observată inclusiv în rândul americanilor intervievați. În plus, numai 16% dintre cetățenii UE (procent pe ansamblul statelor UE, fără defalcare pe țări) consideră Statele Unite un aliat, în timp ce 20% le văd ca pe un inamic.
Mai mult, 55% dintre cetățenii Uniunii Europene și-au exprimat îngrijorarea cu privire la un posibil mare război european, 57% cu privire la armele nucleare, în timp ce 40% sunt îngrijorați de o invazie rusă în țara lor.
De asemenea, 46% dintre europenii intervievați în sondaj nu cred că UE este o putere capabilă să concureze de la egal la egal cu Statele Unite și cu China, iar aproape jumătate (49%) se îndoiesc că viitorul rezervă ceva bun pentru țările lor.
Percepțiile despre Europa s-au schimbat cu precădere rândul respondenților din Rusia, care văd acum Europa ca un adversar, într-o proporție de 51%, comparativ cu 42% anul trecut.
În schimb, mai puțini ruși consideră Statele Unite un adversar, numai 37%, față de 48% anul trecut și 64% în 2024.
Respondenții din China sunt printre cei din puținele țări care încă cred că UE este o mare putere, 59% dintre chinezii intervievați având această percepție.
Comentând rezultatele sondajului, Mark Leonard afirmă că politica președintelui american Donald Trump a avut ca efect scăderea popularității Statelor Unite în rândul aliaților săi și a contribuit la plasarea Chinei într-o poziție privilegiată.
La rândul său, co-autorul interpretării sondajului, istoricul Timothy Garton Ash crede că 'europenii conștientizează în sfârșit realitatea dură a unei lumi post-occidentale'. 'Recunoscând că nu se mai pot baza nici pe SUA, nici pe China, (europenii) se întreabă dacă se pot baza pe ei înșiși', mai remarcă acesta.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 342 / 21103 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





