ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa asigurărilor din România a crescut cu 10% în 2025, la 25,8 miliarde lei

09 Aprilie 2026   |   Agerpres

Conform sursei citate, evoluţia a fost susţinută în principal de avansul de 11% al societăţilor autorizate de ASF, în timp ce sucursalele au consemnat o creştere de 7%.

 
 
Piaţa asigurărilor din România a continuat să crească în anul 2025, volumul total al primelor brute subscrise ajungând la aproximativ 25,8 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform sursei citate, evoluţia a fost susţinută în principal de avansul de 11% al societăţilor autorizate de ASF, în timp ce sucursalele au consemnat o creştere de 7%.

Printre evenimentele semnificative ale anului s-au numărat încetarea măsurii plafonării tarifelor RCA, dar şi interzicerea subscrierii de noi contracte pe teritoriul României pentru o societate de asigurări care opera în baza libertăţii de a presta servicii (FoS - Freedom of Services), începând cu 1 iulie 2025.


Potrivit datelor ASF, segmentul asigurărilor generale a rămas dominant, cu o pondere de 80% din totalul primelor brute subscrise. În acest context, asigurările RCA au continuat să joace un rol central, volumul primelor aferente acestui segment ajungând la aproximativ 10,9 miliarde lei, în creştere cu 9% faţă de 2024.

Pe partea de despăgubiri, volumul total al indemnizaţiilor brute plătite s-a situat la circa 12,3 miliarde lei, în creştere cu 16%, reflectând atât dinamica portofoliilor, cât şi presiunile din zona daunelor, în special pe segmentul asigurărilor generale, care concentrează 83% din totalul plăţilor.

Rezervele tehnice, calculate conform regimului Solvabilitate II, au atins circa 27 miliarde lei, în creştere cu 22%, evoluţie susţinută atât de segmentul asigurărilor generale, cât şi de cel al asigurărilor de viaţă.

Portofoliul investiţional al societăţilor de asigurare a continuat să se aprecieze, valoarea totală a investiţiilor ajungând la 38,5 miliarde lei, în creştere cu 19% faţă de finalul lui 2024. Structura acestuia a rămas conservatoare, dominată de instrumente cu venit fix, în special obligaţiuni guvernamentale, care deţin o pondere de aproximativ 62,4% din total.

Distribuţia produselor de asigurare a rămas puternic dependentă de brokeri, care au intermediat aproximativ 68% din volumul total al primelor brute subscrise, respectiv 17,6 miliarde lei, în creştere cu 9%. Gradul de intermediere se menţine ridicat pe segmentul asigurărilor generale, la 82%, în timp ce pentru asigurările de viaţă rămâne semnificativ mai redus, la 13%.

În ceea ce priveşte soliditatea financiară, indicatorii de solvabilitate au rămas la niveluri confortabile, ratele SCR şi MCR fiind supraunitare şi în uşoară creştere faţă de anul anterior. Indicatorul de lichiditate pentru asigurările generale s-a situat la 2,95, iar pentru asigurările de viaţă la 3,6, ambele valori indicând o capacitate adecvată de acoperire a obligaţiilor.

În ansamblu, evoluţia din 2025 conturează o piaţă a asigurărilor aflată într-un proces de creştere şi consolidare, caracterizat de o cerere stabilă pentru produsele de protecţie şi de o structură investiţională prudentă.

La finalul anului, 24 de societăţi erau autorizate de ASF să desfăşoare activitate de asigurări, alături de 15 sucursale care operau în baza dreptului de stabilire.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 37 / 21500
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...