ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UNSAR: Tarifele RCA sunt plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023, până în martie

11 Ianuarie 2024   |   Agerpres

Reprezentanţii UNSAR precizează că au "luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA".

 
 
Tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), ca răspuns la solicitările unor transportatori care cer plafonarea tarifelor RCA.
 
Reprezentanţii UNSAR precizează că au "luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA".
 
"În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări. Tarifele RCA sunt deja plafonate. Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu ştim ce altă industrie se mai află într-o situaţie similară", se menţionează în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, dauna medie plătită în baza poliţelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate.
 
Totodată, asiguratorii plătesc taxe şi contribuţii în creştere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA.
 
În plus, contribuţia asiguratorilor la FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asigurători.
 
"Aceste contribuţii constituie o povară financiară semnificativă - bani ce sunt alimentaţi de către asiguratori din valoarea poliţelor plătite de toţi asiguraţii pe toate tipurile de asigurări generale, nu doar RCA. Nu se ştie când vor fi recuperate sumele împrumutate de asiguratori la FGA şi care va mai fi valoarea lor atunci, având în vedere inflaţia şi pierderea de dobândă", susţin reprezentanţii UNSAR.
 
Tarifele RCA sunt calculate în funcţie de frecvenţa daunelor RCA şi de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Conform UNSAR, frecvenţa daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pieţei.
 
Astfel, frecvenţa accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, faţă de circa 6,6%, cât este frecvenţa medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule.
 
"Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale şi decese. Mai mult, în plus faţă de frecvenţă, şi dauna medie despăgubită în baza poliţelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe daune se plătesc pentru accidente produse în afara ţării, în unele state neexistând limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale", au explicat reprezentanţii UNSAR.
 
Prin urmare, comportamentul în trafic al fiecărui şofer afectează financiar toţi şoferii de RCA, precizează sursa citată.
 
"Tocmai de aceea, insistăm că trebuie să lucrăm la cauze şi nu la efecte, motiv pentru care UNSAR a iniţiat Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră - un proiect de ţară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizaţii diverse, companii şi autorităţi, cu un singur scop: creşterea nivelului de siguranţă pe şoselele din România şi reducerea frecvenţei accidentelor şi a numărului de victime ale acestora. Dacă măcar jumătate din determinarea şi energia celor care au protestat zilele acestea ar fi investită în prevenţie rutieră, nu doar că multe vieţi ar fi salvate, dar şi frecvenţa accidentelor rutiere, care influenţează primele RCA, ar arăta altfel. România continuă să fie, din păcate, campioană în Europa la accidentele rutiere", se mai spune în comunicat.
 
Potrivit UNSAR, este nevoie de o schimbare profundă a legislaţiei RCA, aşa cum Guvernul a promis anul trecut.
 
"Actuala lege şi-a demonstrat limitele de atâtea ori, iar măsurile provizorii, aşa cum este cea de îngheţare a tarifelor RCA, nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă deopotrivă asiguraţii, persoanele prejudiciate şi asiguratorii. Soluţiile optime vin mereu în baza dialogului. Industria de asigurări e pregătită să ofere tot sprijinul tehnic pentru modificarea actualei legi RCA şi pentru a rezolva problema în amonte, nu la vărsarea râului. Trebuie lucrat la cauze, nu la efecte", precizează UNSAR.
 
Aproximativ 6.000 de camioane au participat miercuri la protestul transportatorilor, nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), Augustin Hagiu.
 
Totodată, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a afirmat că transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru a le vinde poliţe RCA la tariful de referinţă al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3821 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...