ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AFIR: 30 de noi proiecte vor primi finanţare pentru investiţii în infrastructura de irigaţii

28 Ianuarie 2021   |   Agerpres

Un nou raport pentru selecţia restului de proiecte se află în faza procedurală avansată.

 
 
Un număr de 30 de noi proiecte vor primi finanţare din fonduri europene pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, în valoare totală de 30 de milioane de euro, beneficiarii eligibili fiind Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), a anunţat, joi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
 
"AFIR a publicat Raportul de selecţie intermediar etapa lunară 1, sesiunea 01/2020 pentru submăsura 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" componenta infrastructură de irigaţii din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finanţare în această etapă se ridică la 30 de milioane de euro. În perioada aferentă acestei etape lunare, 1 - 30 iulie 2020, au fost depuse on-line, pe www.afir.info, 95 de proiecte de investiţii în infrastructura secundară de irigaţii, cu punctajul mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte. Dintre acestea, prin acest raport intermediar 30 proiecte au fost selectate pentru finanţare, beneficiarii eligibili, respectiv Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) , urmând să primească fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro", menţionează AFIR într-un comunicat transmis AGERPRES.
 
Un nou raport pentru selecţia restului de proiecte se află în faza procedurală avansată.
 
Până în prezent, de la lansarea PNDR 2020, pentru modernizarea şi adaptarea infrastructurii de irigaţii au fost depuse 632 de cereri de finanţare conforme, prin care s-au solicitat peste 624 de milioane de euro. În urma evaluării şi selecţiei cererilor de finanţare depuse la AFIR, au fost încheiate 462 de contracte în valoare de 398,6 milioane de euro, iar AFIR a plătit deja beneficiarilor proiectelor de reabilitare a sistemului de irigaţii de peste 222 de milioane de euro.
 
Potrivit AFIR, fondurile europene acordate prin sM 4.3 - irigaţii sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Prin proiect, beneficiarul poate realiza cheltuieli eligibile şi poate achiziţiona echipamente de irigat (în limita a maximum 30% din valoarea eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă respectivelor echipamente de irigat).
 
Cheltuielile eligibile pentru sprijinul PNDR sunt modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente staţiilor de pompare de punere sub presiune şi/ sau racordarea la utilităţi, sisteme de contorizare a apei, inclusiv construcţia sau modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat.
 
Un exemplu de proiect selectat pentru finanţare este cel depus de Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Mărculeşti SPPA (OUAI Mărculeşti), din judeţul Călăraşi pentru reabilitarea infrastructurii de irigaţii. Suprafaţa propusă pentru irigare prin proiect este de 2.908 hectare. Din valoarea totală a proiectului de 1,42 milioane de euro, valoarea eligibilă şi finanţată reprezintă un milion de euro.
 
Conform cererii de finanţare depuse la AFIR, beneficiarul finanţării PNDR va reabilita staţia de punere sub presiune (SPPA) din punct de vedere arhitectural şi structural - tencuieli, tâmplărie, acoperiş etc., va înlocui trei pompe (din şapte existente), va reface instalaţiile hidromecanice, va înlocui echipamentele electrice şi de automatizare şi va monta un debitmetru.
 
De asemenea, beneficiarul va reabilita căminul de vane din zona staţiei de punere sub presiune şi din zona lizierei (capace acces, vane), va reface capacele de acces în căminul de ramificaţie, va monta hidranţi. Tot prin proiect, beneficiarul a propus achiziţionarea unui pivot remorcabil (echipament pentru irigat) cu lungimea de 400 metri.
 
Un alt exemplu de proiect selectat pentru finanţare este cel depus de OUAI Gheorghe Lazăr, din judeţul Ialomiţa, care are ca obiectiv modernizarea unor Staţii de Pompare de Punere sub Presiune (SPP). Procesul este structurat pe patru componente: echipamente şi instalaţii hidromecanice, echipamente şi instalaţii electrice şi automatizări, construcţii şi conducte.
 
În ceea ce priveşte construcţiile, de exemplu, se vor realiza lucrări de reparaţii ale platformei staţiei, ale clădirii aferente SPP, lucrări de reparaţii hidroizolaţie la acoperiş.
 
Reducerile procentuale de consum de apă în urma implementării proiectului în anul 1 vor fi de 22,66%. Suprafaţa netă deservită de proiect este de 2.054 hectare. Valoarea totală a proiectului este de 1,18 milioane de euro, valoarea eligibilă, de un milion de euro fiind acoperită integral de finanţarea acordată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5354 / 8879
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...