ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AKTOR : Continuăm să lucrăm fără oprire în România

09 Martie 2021   |   BizLawyer

Recenta videoconferinţă cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România confirmă încrederea şi determinarea în cooperarea dintre cele două părţi

 
 
Determinarea cooperării şi dorinţa comună în ceea ce priveşte aspectele strategice au fost reconfirmate în cursul recentei videoconferinţe dintre Dl. Christos Panagiotopoulos, Preşedintele Executiv al AKTOR, şi Dl. Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România, se arată într-un comunicat al companiei, primit la redacție.

Videoconferinţa, care a avut loc luni, le-a oferit prilejul reprezentanţilor companiei internaţionale de infrastructură şi celor ai Guvernului României de a confirma parteneriatul strategic şi importanţa tuturor principalelor proiecte în derulare în ţară, respectiv de a sublinia că toate termenele de execuţie vor fi respectate.

AKTOR şi-a luat angajamentul că tronsonul din autostrada Sebeş – Turda va fi livrat până la vară, în timp ce construcţia Lotului 3 din Centura Bucureştiului ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021.


Mai mult, s-a menţionat faptul că lucrările continuă fără oprire în staţia Ilteu şi la tunelele pentru proiectul Gurasada, în timp ce în regiunea Braşov două proiecte majore sunt în lucru: calea ferată Braşov – Sighişoara, care progresează, respectiv Lotul 2 pentru care compania urmează să primească patru freze pentru tunele. S-a luat notă că Aktor a livrat recent proiectul Baia Mare - Sighetu Marmaţiei.  

Dl. Panagiotopoulos a subliniat în discuţia cu Dl. Ministru Cătălin Drulă importanţa pe care o are România pentru AKTOR şi l-a reasigurat pe acesta că va superviza personal progresul proiectelor.

La final, s-a convenit ca cele două părţi să continue să comunice în mod regulat, astfel încât să se asigure reluarea fără obstacole a proiectelor de construcții semnificative care se desfășoară în întreaga țară.

Fiind divizie a grupului  de construcții ELLAKTOR și a celei mai mari filiale a acestuia, AKTOR deține o poziție de lider și o prezență internațională în domeniul infrastructurii, oferind o gamă largă de servicii extrem de diversificate în domeniile Construcției de Infrastructuri, Construcții și Proiecte Industriale, Parcuri Fotovoltaice, Managementului de Cariera, Facilități Tehnice și Management de Proiect. Proiectele emblematice ale infrastructurii AKTOR în Grecia și în străinătate includ Linia 2 a metroului din Atena, Muzeul Acropolei, Podul Rio-Antirrio, Linia de Aur a metroului din Qatar, Stația de Epurare Atena a Apelor reziduale din Psyttalia, precum și proiectele în derulare ale metroului din Thessaloniki, proiectul Faliro Bay Revamp etc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5138 / 8882
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...