Obligațiunile emise de QUALITANCE intră la tranzacționare la BVB
30 Martie 2020 BizLawyer
În cadrul plasamentului privat din luna decembrie 2019, QUALITANCE a oferit spre vânzare obligațiuni cu o valoare nominală de 500 euro, acestea având o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată.
QUALITANCE, companie internațională de inovație, tehnologie și inteligență artificială, fondată în România, listează, începând cu data de 31 martie, obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB), sub simbolul de tranzacționare Q22E.
Tranzacționarea vine după încheierea anticipată a plasamentului privat prin care compania a atras o finanțare de 1,5 milioane euro (suma țintă stabilită), ofertă depășită din prima zi, cu o suprasubscriere de 60%. Interesul ridicat pe care investitorii, 58 persoane fizice și 1 persoană juridică, l-au manifestat pentru emisiunea din luna decembrie a anului trecut confirmă și susține strategia de creștere accelerată a companiei.
Tranzacționarea vine după încheierea anticipată a plasamentului privat prin care compania a atras o finanțare de 1,5 milioane euro (suma țintă stabilită), ofertă depășită din prima zi, cu o suprasubscriere de 60%. Interesul ridicat pe care investitorii, 58 persoane fizice și 1 persoană juridică, l-au manifestat pentru emisiunea din luna decembrie a anului trecut confirmă și susține strategia de creștere accelerată a companiei.
„Încheiem primul trimestru în forță, după o prioritizare maximă a investițiilor pe zona de dezvoltare a structurii actuale, în special a celei internaționale recent create, care ne-a adus deja primele rezultate în business, prin semnarea unor contracte importante cu companii Fortune 500 - precum News Corp, Ford și Johnson & Johnson - care la nivelul anului 2019 au însemnat 20% din cifra înregistrată. Continuăm strategia de creștere a echipei și a competențelor, de dezvoltare a propriilor platforme de tehnologie, de consolidare a prezenței globale prin entități noi sau achiziții. În 2020, ne concentrăm să extindem portofoliul cu noi clienți, mai cu seamă din sectorul financiar, oil & gas și energetic, și să punem în valoare modelul de business care ne definește cel mai bine - Business 5.0 - prin care construim și scalăm business-uri digitale, axându-ne atât pe dezvoltare accelerată de soluții digitale, cât și pe strategii de inovație, product design, marketing și user experience. Totodată, în această perioadă dificilă la nivel uman, social și economic, ne propunem să susținem o serie de inițiative în sprijinul comunității și să le oferim stabilitate și rezolvări digitale rapide tuturor clienților și partenerilor noștri”, declară Radu Constantinescu, co-fondator și managing partner QUALITANCE.
În cadrul plasamentului privat din luna decembrie 2019, QUALITANCE a oferit spre vânzare obligațiuni cu o valoare nominală de 500 euro, acestea având o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată. Oferta, realizată exclusiv prin Tradeville, lider de piață în tranzacționarea online la bursă, a reprezentat o inovație la nivelul plasamentelor private de obligațiuni corporative din România, fiind prima desfășurată prin sistemul BVB în care s-a folosit un sistem de tip „licitație olandeză”, prin care s-a determinat nivelul optim al ratei dobânzii, pentru a balansa interesul investitorilor și emitentului.
„Runda de finanțare derulată de QUALITANCE prin emisiunea de obligațiuni ne bucură din mai multe motive. În primul rând, pentru că este o dovadă în plus că piața de capital este un mecanism fiabil de finanțare a companiilor cu perspective serioase de dezvoltare, în al doilea rând, pentru că este vorba despre un dezvoltator român de software și, nu în ultimul rând, pentru că este una dintre companiile finaliste alte programului Made in Romania, derulat de BVB pentru promovarea și susținerea dezvoltării companiilor antreprenoriale românești. Suntem convinși că exemplul QUALITANCE și al celorlalte companii de IT listate pe piața AeRO vor fi urmate și de alte companii din domeniul tehnologiei care sunt în căutarea finanțării pentru dezvoltare”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.
„Plasamentul de succes Q22E a fost un final foarte frumos pentru 2019, an în care 1 din 3 plasamente private realizate în România a fost intermediat de Tradeville. Nu doar că am lucrat cu o companie extraordinară, cu o echipă minunată, dar am și încheiat plasamentul într-un termen foarte scurt raportat la semnarea contractului și am introdus o inovație pentru piața noastră, respectiv oferta de tip licitație pentru obligațiunile corporative. Chiar dacă acum trecem cu toții prin momente grele, cu o mare încărcătură emoțională, sper că această reușită să ne inspire pe toți atunci când ne vom putea întoarce din nou la o viață normală”, declară Ovidiu-George Dumitrescu, director general adjunct și coordonator al diviziei de finanțări corporative a Tradeville.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7174 / 9160 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





