
Brexit | Ministrul Aurescu: Nu e cazul de nicio îngrijorare; nu se schimbă nimic referitor la drepturile cetăţenilor români
31 Ianuarie 2020
AGERPRESEl a arătat că până la 31 decembrie are loc perioada de tranziţie după Brexit şi că nu există niciun fel de modificări radicale de regim, cu excepţia faptului că Regalul Unit nu mai participă la procesul decizional în UE.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri că românii din Marea Britanie nu trebuie să aibă niciun fel de îngrijorare în cazul Brexitului, pentru că drepturile acestora nu se schimbă.
"Nu este cazul de niciun fel de îngrijorare, nu este niciun prilej de panică. Regimul juridic actual este cel care se aplică şi începând de mâine, cel puţin până la 31 decembrie 2020. Trebuie ca românii care doresc să se stabilească în Marea Britanie să facă demersurile necesare până la sfârşitul acestei perioade de tranziţie, deci până la finalul acestui an, ei pot să facă aceste demersuri chiar şi până la 30 iunie 2021. Există prevederi în Acordul de retragere care se referă şi la membrii de familie apropiaţi, (...) iar pentru negocierile ulterioare România va continua să fie cât se poate de activă pentru asigurarea unui regim de drepturi eficient pentru cetăţenii români din Marea Britanie", a spus Aurescu, la Digi24.
"Nu este cazul de niciun fel de îngrijorare, nu este niciun prilej de panică. Regimul juridic actual este cel care se aplică şi începând de mâine, cel puţin până la 31 decembrie 2020. Trebuie ca românii care doresc să se stabilească în Marea Britanie să facă demersurile necesare până la sfârşitul acestei perioade de tranziţie, deci până la finalul acestui an, ei pot să facă aceste demersuri chiar şi până la 30 iunie 2021. Există prevederi în Acordul de retragere care se referă şi la membrii de familie apropiaţi, (...) iar pentru negocierile ulterioare România va continua să fie cât se poate de activă pentru asigurarea unui regim de drepturi eficient pentru cetăţenii români din Marea Britanie", a spus Aurescu, la Digi24.
El a arătat că până la 31 decembrie are loc perioada de tranziţie după Brexit şi că nu există niciun fel de modificări radicale de regim, cu excepţia faptului că Regalul Unit nu mai participă la procesul decizional în UE.
"În ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor europeni de pe teritoriul Regatului Unit, inclusiv drepturile cetăţenilor români, pentru că asta ne interesează în mod special, nu se schimbă absolut nimic, este acelaşi regim care se aplică cetăţenilor europeni, potrivit legislaţiei europene care se aplică şi în momentul de faţă", a menţionat Aurescu.
Ministrul a precizat că ar trebui ca negocierile dintre UE şi Marea Britanie să se desfăşoare până la sfârşitul lunii octombrie, când Consiliul European ar trebui să le aprobe.
"Noi ne dorim, din perspectivă românească, dar şi la nivel european o relaţie de parteneriat puternic cu Regatul Unit care să reglementeze şi să construiască pe ceea ce există ca interese şi ca obiective comune în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună, în ceea ce priveşte alte chestiuni, dimensiunea economică, dar şi alte aspecte care ţin de Regatul Unit. Sperăm să fie suficient timp pentru aceste negocieri", a afirmat ministrul de Externe.
Potrivit acestuia, România este preocupată de situaţia cetăţenilor români care vor merge în Marea Britanie după ce se termină perioada de tranziţie, deoarece regimul şederii acestora nu este prevăzut de Acordul de retragere.
"Pentru cei care ajung în Regatul Unit după 31 decembrie 2020 acordul de retragere nu acoperă acest regim, prin urmare este important ca negocierile dintre UE şi Regatul Unit să ajungă la o soluţie care să asigure un regim nediscriminatoriu pentru cetăţenii europeni, să nu existe regimuri diferite între cetăţenii celor 27 de state membre de pe teritoriul Regatului Unit", a mai spus Bogdan Aurescu.
El a susţinut că efectul Brexit este de consolidare a UE.
"UE, chiar dacă la început a receptat acest mesaj cu oarece scepticism, cu oarece pesimism, cred că iese întărită în acest exerciţiu pentru că nu mai există în niciun stat membru al UE în prezent vreo discuţie despre vreo eventuală gândire de ieşire din UE, dimpotrivă. Este un moment care va rămâne în istoria UE, sigur, nu este un moment fericit pentru UE, dar este o foarte bună oportunitate pentru ca UE să iasă întărită. Lucrăm la consolidarea proiectului european, la adâncirea integrării europene. Anul acesta va începe celebra conferinţă pentru viitorul Europei care se va derula vreme de doi ani, un prilej foarte bun pentru a discuta despre cum să consolidăm şi mai mult UE", a afirmat Aurescu.
Ministrul de Externe a arătat că Marea Britanie rămâne un partener extrem de important pentru România.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9403 / 9703 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...