ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Când impreviziunea devine previzibilă (sau despre modificările aduse Legii Dării în Plată)

19 Iunie 2020   |   Diana Rotaru, Associate in departamentul Banking and Finance - CMS Romania

Modificările aduse prin Legea nr. 52/2020 ridică semne de întrebare atât cu privire la constituționalitatea acestui act normativ, cât și cu privire la aplicarea acestui act normativ în practică, existând riscul unor abuzuri din partea consumatorilor de rea-credință, mai ales în contextul unei limitări excesive în ceea ce privește accesul creditorilor la justiție.

 
 

1.                   Introducere      

În data de 13 mai 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 386, Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite („Legea nr. 77/2016”, respectiv „Legea nr. 52/2020”).


Scopul declarat al Legii nr. 52/2020 a fost alinierea Legii nr. 77/2016 cu deciziile Curții Constituționale emise în legătură cu Legea nr. 77/2016 începând cu anul 2016, în special, Decizia Curții Constituționale nr. 623/20161 care a consacrat condiția impreviziunii pentru aplicarea dării în plată în temeiul Legii nr. 77/2016.

2.                   IMPREVIZIUNEA ÎN ACCEPȚIUNEA LEGII NR. 52/2020

Legiuitorul român nu s-a limitat doar la inserarea condiției impreviziunii pentru implementarea  Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016. Prin completarea articolului 42 legiuitorul a considerat oportun să reglementeze anumite cazuri specifice prezumate în mod absolut ca impreviziune, după cum urmează:

(a)    art. 4, alin. (11):  a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului înregistrează, la data transmiterii notificării de dare în plată, o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit (...); b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50%, ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.

(b)   art. 8, alin. (5): „în cazul în care debitorul care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau prin alte forme de executare silită, pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat”.

Considerăm că este relevantă o analiză a cazurilor prezumate de impreviziune care au fost introduse prin Legea nr. 52/2020, având în vedere atât instituția impreviziunii, astfel cum este reglementată de Codul civil (art. 1271), cât și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 731/20193 („Decizia nr. 731/2019”).

Una dintre condițiile esențiale ale impreviziunii prevăzute de Codul civil este ca obligațiile uneia dintre părțile contractante să devină „excesiv de oneroase” ca urmare a „unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației”. Noțiunea de „schimbări excepționale ale împrejurărilor” a fost interpretată în practica judiciară ca referindu-se la schimbări ce nu puteau fi avute în vedere de către părți la momentul încheierii contractului4.

Curtea Constituțională se referă la această condiție, vorbind despre „riscul supraadăugat al contractului”; în acest sens, în Decizia nr. 731/2019, Curtea Constituțională arată că „legiuitorul are competența de a reglementa el însuși cazuri/criterii de impreviziune, cu condiția ca acestea să se subsumeze riscului supraadăugat al contractului5 (argumentând în sensul în care, dacă impreviziunea poate fi stabilită pe cale interpretativă de către o instanță de judecată, cu atât mai mult legiuitorul poate stabili el însuși astfel de cazuri (para. 50)).

Deși instanța constituțională a recunoscut dreptul legiuitorului de a stabili prezumții de impreviziune, având în vedere specificul acestei instituții în Codul civil (ca o excepție sau o limită a principiului forței obligatorii a contractului), se naște întrebarea dacă impreviziunea (care, așa cum îi spune și numele, se referă la o lipsă de prevedere) în contextul Legii nr. 77/2016 mai acoperă și cerința elementului neprevăzut.

2.1                Calificarea prezumțiilor ca fiind absolute

Legea nr. 52/2020  califică prezumțiile de impreviziune ca fiind prezumții absolute; ca urmare a unei astfel de calificări, în conformitate cu art. 328, alin. (2), C. pr. civ., un creditor nu va putea face în niciun caz dovada că respectiva situație nu reprezintă impreviziune, ci va putea doar contesta măsura în care situația calificată ca prezumție de impreviziune este sau nu incidentă în cazul său. O asemenea calificare poate da naștere unor efecte nedorite în practică și poate provoca o conduită contrară bunei-credințe și principiului proporționalității din partea consumatorilor și, deci, un nou dezechilibru contractual.

2.2                Fluctuația cursului valutar

În ceea ce privește primul caz prezumat de impreviziune, în forma inițială a Legii nr. 52/2020, critica instanței constituționale s-a referit în principal la procentul propus – 20% (în prezent, 52,6%), pentru ca fluctuația cursului valutar în care a fost acordat creditul să reprezinte impreviziune. Curtea Constituțională a remarcat faptul că procentul de 20% e utilizat și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori („OUG nr. 52/2016”), care reglementează obligația creditorilor de a avertiza consumatorii „cel puțin în cazurile în care valoarea cuantumului total plătibil de către consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb aplicabil la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit și moneda națională.”6, așa încât nu se justifică ca fluctuația cursului valutar cu același procent să reprezinte impreviziune.

Deși procentul pentru creditele acordate într-o monedă străină a fost modificat în Legea nr. 52/2020, în ceea ce privește contractele încheiate ulterior datei de 30 septembrie 20167, se ridică întrebarea cât de oportun este un astfel de caz de impreviziune, având în vedere că OUG nr. 52/2016 prevede dreptul consumatorilor de a solicita conversia creditelor în valută într-o monedă alternativă8 (i.e. moneda în care consumatorul își primește veniturile sau moneda națională a statului în care fie a avut reședința la momentul încheierii contractului de credit, fie o are în prezent), acest drept fiind semnalat consumatorilor încă din fază precontractuală, prin formularul de informare standard.

Astfel, în măsura în care un consumator are la îndemână posibilitatea convertirii creditului acordat în valută, oricând (art. 31, OUG nr. 52/2016), fără ca un creditor să poate impune restricții (art. 32, OUG nr. 52/2016), inclusiv pentru a restabili echilibrul contractual (evitarea riscului supraadăugat) și a menține contractul9, nu s-ar mai justifica invocarea prezumției reglementate în Legea nr. 77/2016. Menținerea contractului este un deziderat consacrat atât în Codul civil, cât și în Legea nr. 77/2016; în acest context, soluția implementată de legiuitor prin Legea nr. 52/2020 este vădit contrară acestui principiu.

O asemenea calificare ar putea avea ca efect limitarea accesului la justiție al creditorilor, prin instituirea unei prezumții care nu poate fi răsturnată, în ciuda faptului că însuși legiuitorul a oferit consumatorilor o soluție pentru a combate efectele negative pe care le-ar putea avea fluctuația cursului valutar într-un contract de credit (soluție ce putea fi aplicată cu mult înainte de a se ajunge la darea în plată – i.e. de la momentul la care creșterea cursului valutar a atins nivelul de 20%) și reprezintă o măsură disproporționată față de interesul protejat, încurajând un comportament abuziv din partea consumatorilor.

2.3                Invocarea impreviziunii în executarea silită a bunului ipotecat – ficțiune juridică?

În legătură cu cazul de impreviziune reglementat separat în articolul 8, alin. (5)10 din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, considerăm că acesta este contrar exigențelor constituționale, nefiind corelat nici cu celelalte prevederi legale în vigoare.

Așa cum am arătat mai sus, impreviziunea, astfel cum e reglementată în Codul civil, a fost concepută ca o limitare a principiului forței obligatorii a contractelor, scopul urmărit fiind acela de a restabili echilibrul contractual, fie prin adaptarea contractului, fie prin încetarea acestuia, în condițiile stabilite de o instanță de judecată, în funcție de circumstanțele concrete deduse judecății, de unde  putem deduce că situația-premisă pentru invocarea impreviziunii este aceea a unui contract aflat în derulare. Prin raportare la aceste considerații generale cu privire la impreviziune, putem observa că articolul 8, alin. (5), în forma în care a fost modificat prin Legea nr. 52/2020, nu are, în fapt, nicio legătură cu instituția impreviziunii, calificarea ca prezumție de impreviziune fiind făcută în mod artificial și într-o manieră care nu poate fi calificată decât ca fiind nefericită, întrucât articolul citat se referă la un moment ulterior desfășurării contractului, și anume la faza executării silite, în care nu se mai pune problema restabilirii echilibrului contractual (și deci a invocării impreviziunii pentru a atinge acest scop).

Oportunitatea reglementării unui astfel de caz prezumat de impreviziune trebuie raportat și la prevederile OUG nr. 52/2016 în ceea ce privește executarea silită. Astfel, OUG nr. 52/2016 reglementează într-un capitol distinct procedura executării silite11 a unui debitor-consumator dintr-un contract de credit, stabilind anumite obligații premergătoare în sarcina creditorului înainte de a iniția procedura executării silite și care sunt în linie cu principiile Codului civil de a menține un contract (e.g. obligația de a respecta anumite termene înainte de a începe executarea silită12, obligația de oferi soluții unui consumator aflat în dificultate13, obligația de a depune toate diligențele pentru a evita inițierea procedurii executării silite14, etc.). Având în vedere acestea, prezumția din art. 8, alin. (5) dă naștere unei situații inechitabile în ceea ce îl privește pe creditorul care parcurge pașii impuși în OUG nr. 52/2016 și care a inițiat executarea silită, întrucât nu are nicio posibilitate de a se apăra și de a arăta că executarea silită inițiată împotriva debitorului nu poate constitui impreviziune.

Prin Decizia nr. 95/2017 a Curții Constituționale15, instanța constituțională a acceptat posibilitatea invocării Legii nr. 77/2016 în procedura executării silite și a calificat-o ca fiind un recurs la o ficțiune juridică16. Totuși, varianta modificată a art. 8, alin. (5) merge chiar mai departe, ignorând  considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 731/201917, întrucât, în forma modificată prin Legea nr. 52/2020 nu face vorbire despre cauzele care au dus la executarea silită, așa încât orice consumator ar putea neglija plata ratelor pentru a ajunge în stadiul executării silite, urmând ca, după executarea silită a bunului ipotecat, consumatorul să se găsească într-o stare prezumată de impreviziune, situație pe care creditorul nu are posibilitatea de a o contesta.

Și în acest caz, așa cum am arătat mai sus, prin calificarea ca prezumție absolută a situației reglementate de art. 8, alin. (5), legiuitorul nu doar că a ignorat corelarea acestei legi cu alte acte normative (inclusiv cele din materia protecției consumatorilor), dar nici nu a analizat în mod corespunzător efectele pe care o asemenea calificare le poate avea, limitând astfel în mod nejustificat drepturile creditorilor si dând naștere unor comportamente abuzive din partea consumatorilor.

Rămâne de văzut în ce măsură prevederile introduse prin Legea nr. 52/2020 facilitează scopul consacrat chiar prin art. 4, alin. (4) de a menține contractul de credit în vigoare, dacă acestea sunt compatibile cu principiile dreptului civil și procesual civil sau vom ajunge pe tărâmul „ficțiunii absolute”.

3.                   IMPREVIZIUNEA ȘI CAZURILE PREVĂZUTE DE CĂTRE LEGIUITOR          

Analizând Legea nr. 52/2020 apare întrebarea dacă un consumator poate invoca impreviziunea, astfel cum aceasta este reglementată de Codul civil, în cazul în care nu se află în unul dintre situațiile de impreviziune introduse acum în Legea nr. 77/2016.

Într-o interpretare restrictivă și referindu-ne la modul în care este formulat art. 4 alin. (11) (i.e. „Reprezintă impreviziune: (...)”) prin raportare la art. 4, alin. (1), lit. e) care reglementează cerința impreviziunii, se poate argumenta că, în contextul Legii nr. 77.2016, legiuitorul a avut în vedere inserarea unei definiții speciale pentru impreviziune, derogatorie de la cea din Codul civil și aplicabilă strict în contextul Legii nr. 77/2016, așa încât, răspunsul ar fi negativ.   

Totuși, analizând condiția impreviziunii impusă prin Legea nr. 77/2016, așa cum a fost modificată de Legea nr. 52/2020 într-un sens mai larg, o interpretare alternativă ar putea fi în sensul în care consumatorul va putea invoca și alte cazuri de impreviziune, însă, în măsura în care acestea nu se înscriu în cazurile prezumate de lege, consumatorul va trebui să facă probeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de Codul civil pentru operarea impreviziunii.

4.                   CONCLUZII

Modificările aduse prin Legea nr. 52/2020 ridică semne de întrebare atât cu privire la constituționalitatea acestui act normativ, cât și cu privire la aplicarea acestui act normativ în practică, existând riscul unor abuzuri din partea consumatorilor de rea-credință, mai ales în contextul unei limitări excesive în ceea ce privește accesul creditorilor la justiție.



1. Publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017.

2. Proiectul a fost înregistrat la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 10/2019; informațiile cu privire la procesul legislative sunt disponibile la http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=17614 (accesat la data de 19 mai 2020).

3. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020.

4. În acest sens, într-o încheiere de instanță s-a arătat că „Referitor la cea de-a doua condiţie, instanţa constată că şi aceasta este îndeplinită, o creştere cu peste 100% a valorii monedei CHF în raport de moneda naţională cauzând o sarcină excesiv de oneroasă în ceea ce priveşte îndeplinea obligaţiilor reclamanţilor, prin comparaţie cu obligaţiile băncii. În evaluarea riscului supra-adăugat, instanţa admite că, la momentul contractării, moneda CHF avea o valoare redusă, prezentând avantaje p_____ reclamanţi astfel că aceştia puteau anticipa o creştere relativă a monedei. Totuşi, se are în vedere faptul că o creştere de o asemenea anvergură – mai mult decât o dublare a valorii monedei CHF în raport de moneda naţională - nu putea fi în mod rezonabil previzionată, de către un consumator mediu, potrivit standardului de referinţă instituit de jurisprudenţa CJUE.” (Incheiere nr. 146/2020 din 18-mar-2020, Tribunalul Teleorman, constatare nulitate act juridic (Civil), sursa: sintact.ro, accesat la data de 04 mai 2020). De asemenea, într-o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia (Decizia nr. 80/2020), cu privire la impreviziune, instanța a reținut că „trebuie să aibă loc o depășire a riscului inerent contractului (asumat în mod voluntar de către cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă) şi să survină un risc supra-adăugat care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre părţi, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul încheierii contractului

5. Paragraful 53 din considerentele Deciziei nr. 731/2019.

6. Art. 36, OUG nr. 52/2016.

7. Data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 52/2016

8. Art. 31 și urm. din OUG nr. 52/2016.

 

9. Acest deziderat este consacrat inclusiv în Legea de Modificare, care a introdus art. 4, alin. (4), prevede că „Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.”

10. Articolul 8, alineatul (5) prevede că „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (13) se aplică în mod corespunzător.”

 

11. A se vedea în acest sens Capitolul IX din OUG nr. 52/2016 – Arierate și executare silită.

12. Cu titlu de exemplu, art. 51 și art. 55 din OUG nr. 52/2016.

13. Art. 50, coroborat cu art. 49 din OUG nr. 52/2016.

14. Art. 50 din OUG nr. 52/2016.

15. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017.

16. „legiuitorul a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse chiar dacă chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, şi sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit

17. Se constată că nici situaţia în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului ipotecat cu destinaţia de locuinţă nu poate fi calificată tale quale drept o situaţie de impreviziune. O asemenea prevedere permite unui debitor să nu îşi plătească obligaţiile lunare totale de plată decurgând din contractul/contractele de credit şi, în consecinţă, indiferent de motivele pentru care nu îşi îndeplineşte aceste obligaţii, contractul de credit respectiv să fie considerat, în momentul în care bunul imobil cu destinaţia de locuinţă este vândut prin licitaţie publică de către creditor, ca fiind afectat de impreviziune. Or, nu acestea sunt rolul şi raţiunea impreviziunii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 156 / 12715
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Avocații Radu și Asociații SPRL, în colaborare cu EY România, obțin o nouă decizie importantă pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind dreptul nerezidenților de a obține rambursarea TVA
    Legea mărcilor a fost modificată | Care vor fi efectele aplicării noilor norme și cum se va asigura securitatea juridică și protecția drepturilor conferite titularilor de mărcile înregistrate. Cele mai importante prevederi, explicate de echipa Simion & Baciu
    LegiTeam: Mareș & Mareş recrutează avocat definitiv drept penal
    Dr. Constantin BRÂNZAN, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu peste 40 de ani de experiență în magistratură, se alătură echipei POPESCU & ASOCIAȚII
    Cum a trecut prin perioada de lockdown un creator de produse Legal-Tech și ce tendințe a observat în rândul clienților-avocați. George Bărcun, SoftVenture: Singura schimbare pentru noi a fost lipsa prânzului comun și a conversațiilor aferente. Firmele de avocatură au avut o abordare foarte matură și profesionistă. În ultima lună am observat o revitalizare generală și mai mult optimism
    Avocații Wolf Theiss estimează o creștere de cca. 20% pe segmentul litigiilor, anul acesta. Ligia-Cecilia Popescu, Partener: Mandate noi s-au concretizat în mai multe domenii. O sursă importantă de litigii și, în special, arbitraje, vor continua să fie proiectele de infrastructură mare, minerit, fiscal și achizițiile publice în domeniul industrial
    Echipa MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații se extinde. Cristina Crețu, in-house cu o vastă experiență, și Mihaela Nyerges, avocat specializat în Energie și M&A, s-au alăturat firmei
    În ciuda situației „speciale” în care s-a lucrat, avocații Reff & Asociații au fost implicați în toate tipurile de dispute de business. Date fiind viteza cu care s-au adoptat actele normative, precum și lipsa de claritate a acestora, clienții au fost foarte interesați de perspectiva litigioasă a acțiunilor pe care urmau să le întreprindă sau a consecințelor în cazul unei lipse de reacție
    Suciu Popa câștigă pentru Hidroelectrica un litigiu care consolidează o creanță de peste 22,2 mil. RON
    Cu ce firme internaționale s-au aliat casele locale de avocați și ce onorarii au cerut pentru IPO-ul Hidroelectrica. Stratulat Albulescu a câștigat selecția și gestionează juridic proiectul achiziției activelor CEZ
    Bondoc & Asociații își consolidează echipa prin două promovări și o nouă adiție
    Cătălin Oroviceanu (ex-KPMG Law) s-a alăturat firmei de private equity Sarmis Capital. El a devenit partener în fondul înființat de Cezar Scarlat, cu care a colaborat la Abris Capital
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...