ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CDR: Facilităţile fiscale pentru educaţia timpurie, o măsură benefică pentru creşterea nivelului de educaţie

05 Aprilie 2021   |   Agerpres

Ministerul Finanţelor a anunţat, în 22 martie, că deductibilitatea cheltuielilor cu educaţia timpurie, respectiv 1.500 de lei pentru creşe sau grădiniţe, se va suspenda până la finalul anului.

 
 
Reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că acordarea de facilităţi fiscale pentru educaţie timpurie reprezintă o măsură benefică pentru creşterea nivelului de educaţie din România şi precizează că, prin dialog, se pot găsi soluţii alternative, în urma unei analize de impact transparente.
 
"În ceea ce priveşte facilităţile fiscale pentru educaţie timpurie, mediul de afaceri a salutat măsura adoptată anul trecut de Parlamentul României şi şi-a manifestat interesul de a contribui la elaborarea normelor de aplicare, având în vedere că o parte din companii au acordat încă de la începutul anului 2021 aceste facilităţi angajaţilor. CDR consideră că măsura este benefică pentru creşterea nivelului de educaţie din România şi pentru stimularea angajaţilor cu copii şi consideră că, prin dialog, se pot găsi
soluţii alternative, în urma unei analize de impact transparente", se arată într-un comunicat al CDR remis luni AGERPRES.
 
Totodată, experţii CDR semnalează lipsa de claritate a legislaţiei privind tratamentul fiscal al tichetelor-cadou şi consideră că se impune o poziţie tranşantă din partea autorităţilor fiscale asupra modului de impozitare a acestora în prezent şi în viitor. Potrivit reprezentanţilor mediului de afaceri, aceste clarificări sunt necesare pentru o aplicare unitară în piaţă a fiscalităţii acestor instrumente de plată, eliminând concurenţa neloială, pe criterii fiscale, la care s-a ajuns în prezent.
 
"Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că dialogul constant între autorităţi şi mediul de afaceri este fundamental pentru elaborarea unor politici publice sustenabile şi pentru asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii cadrului legislativ în general, inclusiv al celui fiscal. În materie de fiscalitate, CDR este deschisă la dialog cu Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu Guvernul şi Parlamentul în general, pentru a identifica cele mai potrivite măsuri care să servească deopotrivă obiectivelor legate de echilibrul bugetar, cât şi nevoii de a asigura un climat investiţional atractiv, precum şi pentru a clarifica teme fiscale importante şi de actualitate", precizează sursa citată.
 
Ministerul Finanţelor a anunţat, în 22 martie, că deductibilitatea cheltuielilor cu educaţia timpurie, respectiv 1.500 de lei pentru creşe sau grădiniţe, se va suspenda până la finalul anului.
 
Conform notei de fundamentare a proiectului de ordonanţă care prevede suspendarea acestor facilităţi, "noile reguli fiscale reglementate s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor".
 
CDR este o iniţiativă privată construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii cum sunt Camera Americană de Comerţ în România (AmCham), Camera Franceză de Comerţ în România (CCIFER), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ şi Industrie RomânăGermană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Confederaţia Patronală Concordia (CPC) şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
 
Companiile reprezentate de cele 25 de organizaţii de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni şi generează aproximativ 50% din PIB.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6250 / 8680
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...