ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, primește 6500 € ̸ lună din salariu și o indemnizație | ”Nu este vina noastră că preşedintele n-are 100.000 de euro”

19 Iunie 2025   |   Agerpres

Întrebat despre veniturile sale într-o conferinţă de presă, Preoteasa a precizat că acestea se ridică la 11.000 de euro pe lună, admiţând că nu este un om sărac.

 
 
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, consideră că salariul preşedintelui României este prea mic, la fel şi cel al unui ministru, precizând, în context, că nu se poate conduce nici o scară de bloc cu 13.000 de lei. 

Întrebat despre veniturile sale într-o conferinţă de presă, Preoteasa a precizat că acestea se ridică la 11.000 de euro pe lună, admiţând că nu este un om sărac. 

"În concepţia unora, probabil angajaţii şi cei din conducerea statului trebuie să fie săraci lipiţi pământului. Nu sunt sărac. (...) În primul rând, nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai de pe chiria din Dubai. Deci, eu am peste 11.000 de euro pe lună şi se poate vedea, dacă citeaţi declaraţia de avere, dar probabil le-aţi luat pe sărite. Deci, în declaraţia de avere pe anul 2025 (...) vedeţi dacă luaţi veniturile că am peste 11.000 de euro pe lună şi nu plătesc nicio rată. Aveţi toate veniturile mele trecute în declaraţia de avere. Nu sunt la negru, nu sunt chirii la negru, totul aveţi în declaraţiile de avere. Ca să vă fac precizarea, în Dubai este un contract de vânzare-cumpărare, care este suma totală a apartamentului. Se numeşte off-plan, contract off-plan. Plăteşti o taxă de rezervare, după care, într-un cont escrow, plăteşti rate la an, nu la lună, deci nu există rată lunară, şi se trag banii în funcţie de realizările constructorului. Deci, primul apartament este terminat şi a fost tot pe off-plan şi s-a plătit în decurs de 5 ani. Şi mai are o componentă contractul din Dubai: plăteşti doar jumate şi jumate după ce îţi iei cheia, care se plăteşte singură, din chirie. Deci, eu nu plătesc niciun leu rată în Dubai, eu plătesc bani când se termină faza din lucrare. Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?", a spus Preoteasa.


El a menţionat că salariul său de la CFR Călători este de 5.500 de euro, la care se adaugă 600 de euro indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al Metrorex şi venituri din chirii.

"Am 5.500 de euro de la CFR Călători. Sunt membru CA, nu primesc indemnizaţie CA. 3.500 de lei, nu mai ştiu cât, oricum foarte mică, cea mai mică indemnizaţie cred că din România, la Metrorex, în Consiliul de Administraţie. Deci, vreo 600 de euro. Adunat, cam 6.500. 3.500 chiria din Dubai şi mai am o chirie în România, tot cu 600 de euro. Deci 11.000, 10.800 de euro", a explicat directorul general al CFR Călători.

Întrebat dacă e mai greu să conduci CFR Călători decât o ţară, având în vedere că salariul său îl depăşeşte pe cel al preşedintelui României, Traian Preoteasa a răspuns: "Eu nu am nicio vină că preşedintele are un salariu care ar trebui să fie de 10 ori mai mare".

"Şi la fel şi miniştrii. Am înţeles că salariul ministrului e 13.000 de lei pe lună. Credeţi-mă, ei sunt curajoşi că sunt miniştri cu banii ăştia. Nu poţi să conduci nişte ministere - şi sunt 15 oameni sau 20 de oameni în România - să le dai 13.000 de lei. Nu este vina noastră că preşedintele n-are 100.000 de euro. Aş mai face polemică cu dumneavoastră şi când m-am dus eu în Dubai să le spun ce salariu am. Mi-au spus că din ce ţară africană vin. Şi am spus că 5.000 de euro are premierul. Evident că m-am simţit prost, dar asta e realitatea. Eu nu merg pe linia populistă în care... şi vă dau alt exemplu. V-am zis, nu am niciun leu indemnizaţie de la CFR Călători, dar nu poţi să fii în administrarea unei companii cu cifră de afaceri de un miliard de euro cu 5 lei. Haideţi să fim serioşi! Vrem performanţă şi le dai 50 de lei sau 70 de lei? Mi se pare populism ieftin. Adică, dă-i pe măsura indicatorilor, că de aia s-a făcut ordonanţa 109 cu indicatori şi lăsaţi-l pe preşedinte să i se dea 100.000 de euro. (...) Nu poţi să conduci o scară de bloc cu 13.000 de lei, dar o ţară. Deci, eu sunt foarte de acord ca preşedintele să aibă 100.000 de euro cel puţin pe lună net. Păi cum să nu te simţi prost când un şofer de Uber în Dubai are 9.000 de euro pe lună", a adăugat şeful companiei.

El a transmis că nu a încălcat legea în ceea ce priveşte salariul său.

"Eu înţeleg că toată această legislaţie a fost făcută cu nişte consultanţi (...), ei ştiu să analizeze. Noi nu am respectat decât legea. Legea spune aşa: să am între 4 şi 6 salarii medii pe ramură. Toată lumea are aşa. Nu am şase. N-am de departe, nu am şase, dar n-am încălcat legea. V-am spus, nu e vina noastră, a celor care conducem - cum am câştigat, am înţeles, cu aranjamente, fără aranjamente - că preşedintele are un salariu, ca să zic aşa, cu ghilimelele de rigoare 'de mizerie' într-o ţară europeană. Nu este vina noastră", a mai spus Preoteasa.

În ceea ce priveşte sporurile acordate salariaţilor CFR Călători, directorul general a arătat că doar sporul de vechime e aplicat la salariu, iar altele la salariul minim.

"Sporul care este aplicat la salariu este doar cel de vechime, restul sporurilor care sunt de condiţii muncă ... sunt aplicate la salariul minim. Deci, nu sunt sporuri foarte mari. Dacă vreţi, le luăm. Sporul de muncă grea, de muncă feroviară, spor de condiţii vătămătoare, sunt anumite funcţii. Deci nu avem de antenă, de stat cu capul în jos, de stat cu capul sus, nu avem. Singurele sporuri care, să zicem, necesită o explicaţie, sunt nişte mecanici care, în afară de funcţia de mecanic, au salariul de mecanic, şi formează şi mecanicii noi şi au un spor de formare, chiar aşa se numeşte, şi de practică", a menţionat Traian Preoteasa.

În altă ordine de idei, el a mai arătat că CFR Călători este singura companie feroviară care nu a crescut salariile.

"Suntem în plină negociere a contractului colectiv de muncă, suntem singura companie feroviară care n-a dat creştere salarială în ultimul an şi jumătate. Presiunea este destul de mare şi nu ştiu cum voi face faţă. Contractul Colectiv de Muncă expiră la 30 iunie. Neavând Contract Colectiv de Muncă, sindicatele pot declanşa un conflict de muncă. Sper să nu ajungă acolo", a subliniat Preoteasa.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 9660
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații SCA asistă CVC Capital Partners într-un acord de parteneriat strategic cu Therme Group, evaluat la 1 miliard EUR. Echipa, coordonată de Bogdan Bunrău (Partener), susținut de Lucian Bondoc (Partener Coordonator)
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Bănică, proaspăt promovată Counsel la Filip & Company, despre cum se construiește o carieră solidă într-un mediu în care încrederea, libertatea, autonomia și respectul reciproc nu sunt doar vorbe, ci valori trăite zi de zi: „Echipa Filip & Company susține avocații. Contribuția fiecărui om în echipă este esențială și asta am simțit încă din primele mele zile aici: că opinia mea contează și că am libertatea să mă exprim și să mă afirm”
ARCON și Institutul Național al Magistraturii au organizat o sesiune de formare profesională pentru judecători privind noile tendințe în dreptul european al concurenței
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | Patru case locale independente de avocați și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România”. NNDKP, CMS și Schoenherr, printre premianți, Popescu & Asociații, listată în trei categorii. Ce avocați români sunt în prim plan, anul acesta
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...