ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie: Cercetarea disciplinară a procurorilor Lia şi Pîrlog, o acţiune în scop de intimidare

17 Iunie 2019   |   AGERPRES

Bogdan Ciprian Pîrlog este procurorul militar care s-a sesizat din oficiu cu privire la acţiunile jandarmilor la manifestaţia din 10 august şi că după acel moment el a fost vizat de mai multe acţiuni disciplinare.

 
 
Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie (AIJ) consideră că cercetarea disciplinară a procurorilor Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia, copreşedinţi AIJ, constituie o acţiune de intimidare a acestora, iar programarea interviului procurorului Pîrlog, candidat pentru şefia SIIJ, pentru data de 18 iunie, reprezintă o tentativă de blocare a candidaturii acestuia.

Potrivit unui comunicat al AIJ, remis luni AGERPRES, procurorilor Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia le-a fost comunicată pe 12 iunie, respectiv pe 14 iunie, rezoluţia Inspecţiei Judiciare de începere a cercetării disciplinare pentru "săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 ('manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu')", ca urmare a unei sesizări formulate în luna aprilie de către procurori de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).


"Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie militează constant pentru apărarea valorilor statului de drept, invocând, printre altele, încălcarea legii şi regulamentului în procedura de numire a inspectorului-şef Lucian Netejoru şi solicitând revocarea din funcţia de preşedinte al CSM a doamnei judecător Lia Savonea, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor. Pentru aceste motive, considerăm că cercetarea disciplinară a doi dintre co-preşedinţii AIJ, procurori Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia, invocându-se un pretext inconsistent, în circumstanţele arătate, constituie o acţiune în scop de intimidare, atât a celor vizaţi, cât şi a altor magistraţi care luptă pentru apărarea independenţei justiţiei, ca valoare esenţială a statului de drept", se arată în comunicat.

AIJ menţionează că Bogdan Ciprian Pîrlog este procurorul militar care s-a sesizat din oficiu cu privire la acţiunile jandarmilor la manifestaţia din 10 august şi că după acel moment el a fost vizat de mai multe acţiuni disciplinare. Potrivit comunicatului AIJ, programarea pentru data de 18 iunie a interviului procurorului Bogdan Ciprian Pîrlog, candidat pentru şefia SIIJ, s-a făcut fără respectarea termenului legal "şi ştiind că acesta nu se va afla în ţară".

"În prezent, domnul procuror Bogdan Ciprian Pîrlog este candidat la funcţia de procuror şef al SIIJ, având ca obiectiv declarat stoparea activităţii nelegale şi neconstituţionale a SIIJ. Candidatura sa a făcut şi face încă obiectul mai multor tentative de blocare din partea grupării din CSM al cărei lider este doamna preşedinte Lia Savonea. Iniţial, candidatura i-a fost respinsă ca inadmisibilă, sub pretextul neîndeplinirii vechimii. Ultima acţiune de blocare a candidaturii o reprezintă fixarea interviului pentru data de 18.06.2019, dată stabilită cu nerespectarea termenului legal şi ştiind că acesta nu se va afla în ţară", se menţionează în comunicat.

Conform comunicatului AIJ, în rezoluţia IJ privind începerea cercetării disciplinare a procurorilor Lia şi Pîrlog sunt reproduse pasaje din poziţia procurorului Pîrlog de la consultările cu magistraţii pe tema justiţiei, organizate de preşedintele Klaus Iohannis pe 27 martie, "aceste pasaje fiind apreciate a constitui manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei".

Totodată, se mai arată că sesizarea SIIJ către IJ este formulată în numele a şase procurori SIIJ, dar este semnată de cinci dintre aceştia şi a fost transmisă oficial de SIIJ prin adresă având antetul instituţiei, ca un act al SIIJ, nu ca unul al unor persoane fizice.

"Din cuprinsul sesizării procurorilor din cadrul SIIJ rezultă că aceştia sunt nemulţumiţi de opiniile expuse de domnii procurori Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia în cadrul consultărilor cu magistraţii organizate la data de 27.03.2019 de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe tema stării justiţiei, şi de conţinutul comunicatului emis de AIJ la data de 31.03.2019. Procurorii din cadrul SIIJ au considerat că expresiile 'atitudine duplicitară constantă', 'smerită', cu referire la preşedintele CSM încalcă art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, la fel şi faptul că o parte din colegii judecători sunt felicitaţi prin comunicat 'pentru verticalitatea şi bunul-simţ de care au dat dovadă'. (...) Din cuprinsul dosarului mai reiese că inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, domnul Lucian Netejoru, şi doamna inspector Mateş Daniela Sanda au formulat, la data de 12.04.2019, plângeri penale împotriva domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG (instrumentate de SIIJ)", se mai arată în comunicatul AIJ, ai cărei copreşedinţi procurori sunt Bogdan Ciprian Pîrlog, Sorin Marian Lia şi Ionuţ Marcu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis pe 4 iunie că procurorul Bogdan Ciprian Pîrlog, cel care a iniţiat cercetările în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, poate candida la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3589 / 4467
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...