ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiecte de finanțare, inclusiv din fonduri europene, preluarea unei instituții financiare-nebancare și achiziția de NPL-uri, printre mandatele cheie ale echipei de Banking&Finance de la Bohâlțeanu & Asociații în S1 2020. Daniela Milculescu, Partener: Digitalizarea serviciilor devine principala preocupare a jucătorilor din piața în domeniul financiar

21 Septembrie 2020   |   Ștefania Enache

Profesioniștii BSMP sunt implicați și în acordarea de asistență juridică cu privire la autorizarea Contrapărții Centrale (CCP.RO) de către BNR și ASF, care a parcurs deja la momentul actual câteva etape cheie, inclusiv recent semnarea parteneriatului cu Cassa di Compensazione e Garanzia (parte a London Stock Exchange Group) prin care CC&G va oferi consultanță privind stabilirea Contrapărții Centrale în România, precum și punerea la dispoziție a soluției informatice necesare autorizării și funcționării CCP.

Daniela Milculescu, avocat asociat si coordonator al Departamentului de Banking & Finance din cadrul firmei Bohâlteanu & Asociati

 
 
Pandemia COVID-19 a provocat schimbări importante în toate sectoarele economice, obligând firmele să-și calibreze strategiile pe business pe noile coordonate din piață. Jucătorii din sectorul financiar bancar au fost stimulați să identifice soluții inovative pentru a face față acestei situații.Avocații axați pe practica de Banking & Finance s-au adaptat imediat noilor condiții și au venit în întâmpinarea clienților cu propuneri menite să le ușureze situația.

Daniela Milculescu, avocat asociat și coordonator al Departamentului de Banking & Finance din cadrul  firmei Bohâlțeanu & Asociații (BSMP), a constatat din practică că aspectele cele mai sensibile ivite în activitatea clienților au vizat mai ales identificarea unor strategii potrivite pentru adaptarea modelului de business la tendințele din piață, precum și la provocările generate de pandemia COVID-19. „Cele mai des întâlnite solicitări vizând clienții din această arie de practică au implicat implementarea unor soluții de deschidere a conturilor la diverse instituții financiare prin mijloace electronice, semnarea electronică a întregii documentații, cu respectarea exigențelor privind cunoașterea clientelei și implementarea unor măsuri adecvate pentru combaterea spălării banilor”, a explicat avocatul pentru BizLawyer.


În plus, actele normative intrate regent în vigoare, printre care regăsim OUG nr. 111/2020 care modifică cadrul aplicabil în materia cunoașterii clientelei și combaterii spălării banilor, au susținut efervescența activității în toate domeniile, inclusiv prin introducerea unor noi entități raportoare precum dezvoltatorii imobiliari. În aceste condiții, specialiștii BSMP au fost implicați în multiple mandate în care au asistat clienții din sectorul financiar-bancar pentru a găsi strategia potrivită și pentru a implementa mecanisme conforme cu noile reglementări.

„Proiectele-cheie în care echipa noastră s-a implicat activ în acest an sunt reprezentate de implementarea unor proiecte de digitalizare implicând semnătură electronică, digital onboarding, dar și proiecte de finanțare (inclusiv din fonduri europene), preluarea unei instituții financiare-nebancare, achiziția de NPL-uri, precum și asistență juridică acordată unor instituții financiare cu privire la procesul de autorizare sau de passportare a activităților în România etc”, subliniază Partenerul BSMP.

Profesioniștii BSMP sunt implicați și în acordarea de asistență juridică cu privire la autorizarea Contrapărții Centrale (CCP.RO) de către BNR și ASF, care a parcurs deja la momentul actual câteva etape cheie, inclusiv recent semnarea parteneriatului cu Cassa di Compensazione e Garanzia (parte a London Stock Exchange Group) prin care CC&G va oferi consultanță privind stabilirea Contrapărții Centrale în România, precum și punerea la dispoziție a soluției informatice necesare autorizării și funcționării CCP.

„În această arie, astfel cum spuneam, proiectele cheie au vizat adaptarea produselor financiare și accesul la acestea la contextul general și la tendințele noi din piață. Digitalizarea serviciilor devine principala preocupare a jucătorilor din piața în domeniul financiar, mandatele în acest sens presupunând pe de-o parte adaptarea soluțiilor legislative la modelul de business și la exigențele autorităților competente în aceste domenii,” completează Daniela Milculescu.




O perioadă grea pentru multe firme din segmentul de Banking & Finance

Multe firme din segmentul de banking & finance, care nu erau deja digitalizate în totalitate, au trecut prin momente grele generate de situația cauzată de pandemia COVID-19. Companiile în cauză au fost obligate să adopte soluții menite să reducă impactul asupra activității lor, precum și să faciliteze accesul clienților la astfel de servicii, prin utilizarea unor tehnologii digitale.

„Dintre proiectele cu privire la care am oferit consultanță se numără și acordarea de asistență juridică unor instituții financiare cu privire la implementarea unor proiecte care presupun înrolarea 100% online a noilor clienți. Mandatul a presupus asistarea clientului în revizuirea și negocierea contractelor încheiate cu furnizorul soluției de identificare, precum și cu furnizorul semnăturii electronice, în vederea alinierii la standardele și cerințele tehnice specifice impuse la nivel european și național. Un alt proiect interesant în care a fost implicată echipa BSMP recent a fost în legătură cu înființarea unei platforme de finanțare participativă de tip equity în România, asistența juridică incluzând analiza modelului de business din perspectiva legislației privind serviciile de plată, precum și în ceea ce privește aspecte generale incidente (AML, protecția datelor cu caracter personal, vânzarea la distanță, etc.) și specific”, menționează Daniela Milculescu.

Avocații au fost implicați și în tranzacții cu portofolii de credite, unul dintre cele mai interesante mandate avute pe masa de lucru în ultimul an implicând asistența acordată unui important dezvoltator pe piața imobiliară în legătură cu achiziția mai multor NPL-uri.

De asemenea, ca urmare a contextului economic generat de pandemie, s-au resimțit anumite tensiuni între finanțatori și împrumutați. În mandatele pe care echipa BSMP le-a avut în lucru în această perioadă părțile au reușit, de regulă, să identifice soluții amiabile pentru atenuarea acestor tensiuni, evitând astfel situațiile litigioase. Astfel, mandatele vizând situațiile litigioase între finanțatori și împrumutați au ocupat un procent redus în cadrul activității echipelor BSMP.

Proiecte cu interferențe în mai multe jurisdicții

„Pe parcursul ultimelor 8 luni, BSMP s-a implicat atât în proiecte legate de finanțări, cât și în proiecte care au presupus asistarea unor importante grupuri financiare în analiza intrării pe piața românească prin passportarea activității de servicii de plată de tipul „buy now, pay later”, înființarea unor instituții de plată, precum și asistarea unor instituții financiare în implementarea unor proiecte privind semnătura electronică și înrolarea online a clienților. Comparativ cu anul anterior, rolul de vedetă al acestei perioade a fost preluat de digitalizare și partea de open banking. Dintre proiectele noastre de finanțare amintim asistență juridică acordată cu privire la implementarea unei finanțări implicând fonduri ale Uniunii Europene. De asemenea, am asistat o societate română activând pe piața imobiliară, în procesul de negociere și punere în aplicare a restructurării unor contracte de împrumut de tip Mezz Loan Agreement încheiate de societate cu anumiți asociații ai acesteia, asistența presupunând pregatirea documentației relevante pentru aprobarea unei noi runde de finanțare a societății”, mai spune Partenerul BSMP.

De obicei, proiectele din acestă arie de practică au interferențe în mai multe jurisdicții. „Din motive de confidențialitate nu le putem numi punctual, însă anul acesta echipa noastră a fost implicată în acordarea de asistență juridică cu privire la diverse scenarii de realizare a unui proces complex de conversie multijurisdicțională a unei entități financiare într-o sucursală a unei instituții de credit cu sediul în UE. Mandatul presupune, printre altele, pregătirea documentației în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, precum și consultanță din perspectivă corporativă, reglementare și conformitate, legislație financiar-bancară, GDPR, dreptul muncii”, arată Daniela Milculescu.

Dintre proiectele în derulare, cele mai interesante sunt cele care urmăresc implementarea unor noi soluții de digitalizare pe piața financiară. În aceste mandate, provocările sunt multiple, în special din cauza reglementărilor în permanentă evoluție în această materie. „Momentan, echipa BSMP are pe masă proiecte complexe multijurisdicționale printre care implementarea unor contracte de factoring, outsourcing de activități de către entități reglementate, implementarea de mecanisme de înrolare electronică a clienților sau altor entități de către instituții financiare acționând pe piața din România”, subliniază avocatul.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Echipa de Banking & Finance din cadrul BSMP

Aria de Banking & Finance din cadrul BSMP este coordonata de Partenerul Daniela Milculescu. Daniela este un profesionist cu o vechime de peste 16 ani și cu o experiență considerabilă în domeniul Banking & Finance, dar și Capital Markets, Real Estate, Technology. Ea a fost implicată de-a lungul timpului în proiecte de anvergură cum ar fi tranzacții de tip project finance, credit sindicalizat, achiziția unor bănci sau IFN-uri, înființarea unor instituții financiare locale, redactarea diverselor opinii legale în problematici de drept bancar, dar și în proiecte complexe de restructurare a finanțării, asigurând asistența juridică a băncilor locale și internaționale, atât de partea creditorilor, cât și de partea debitorilor. În același timp, Daniela deține o vastă experiență în chestiuni privind fondurile structurale UE.

Anda Calin, Avocat Senior, face parte din echipa BSMP care a acordat asistență juridică în proiecte de finanțare care au implicat în analiza implementării unor soluții de digitalizare, dar și în acordarea de asistență referitoare la înființarea Contrapărții Centrale din România, precum și pentru înregistrarea unor schimbari ale acționariatului și conducerii din cadrul unor instituții financiare activând pe piața din România.

Andreea Roman, Avocat Senior, este specializată în Banking & Finance și face parte din echipa care a acordat asistență juridică în multiple proiecte din această arie de practică, precum acordare de asistență cu privire la autorizarea Contrapărții Centrale din România de către BNR, consultanță juridică în vederea alinierii la stardardele și cerințele tehnice specifice impuse la nivel european ale unor soluții și produse pe piața financiară, consultanță juridică cu privire la intenția de intrare pe piața serviciilor financiare din România a unor instituții de credit sau instituții de plată, precum și privind implementarea unui acord de finanțare implicând fonduri europene.

Ioana Cîrstian, avocat colaborator în cadrul BSMP, face parte din echipa care a acordat asistență juridică cu privire la pregătirea documentației în vederea autorizării în România a unei instituții de plată, precum și privind o analiză de tip due diligence în vederea preluării unui IFN. Totodată, Ioana a participat într-un complex transfer al unui portofoliu de NPL-uri.

Francesca Buta, avocat colaborator în cadrul BSMP, face parte din echipa care a acordat asistență juridică în multiple analize privind implementarea unor soluții digitale pentru clienții din sectorul financiar-bancar, precum și privind asistarea în legătură cu pregătirea unei analize de tip due diligence cu privire la preluarea unui IFN.

De asemenea, Francesca a participat și în proiecte vizând analiza passportării în România a unui fintech prezent pe piața din Cehia și Polonia.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1651 / 2198
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...