ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RE|MAX România deschide două noi birouri, în București și Iași

21 Iulie 2020   |   BizLawyer

Biroul RE/MAX Optimus este lansat pe piața din Capitală de două antreprenoare cu experiență îndelungată în real-estate, iar cea din Iași, a doua unitate aflată sub umbrela RE/MAX din acest oraș, a fost deschisă de Vasile Grosu, un antreprenor cu specializare în comerț

 
 
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță extinderea rețelei cu încă două birouri - în București și în Iași, unele dintre cele mai efervescente piețe imobiliare la nivel național. RE/MAX Optimus este a 12-a franciză a brandului din București, iar RE/MAX Communities, al doilea birou deschis în Iași.

Biroul RE/MAX Optimus este lansat pe piața din Capitală de două antreprenoare cu experiență îndelungată în real-estate. Precedent, Mădălina Manoilă și Cristina Ailioaei au lucrat ca agenți imobiliari în cadrul unor birouri RE/MAX, unde și-au format sau consolidat expertiza în domeniu și s-au familiarizat cu modul de funcționare al brandului. Astfel, decizia de deschidere a propriei agenții RE/MAX a reprezentat un pas firesc al dezvoltării lor profesionale.


„Cunoscând toate avantajele oferite de RE/MAX, am ales cea mai ușoară tranziție, care ne ajută, de altfel, să câștigăm timp prețios pentru a putea gândi strategii de dezvoltare. Suntem încrezătoare că mixul nostru de specialiști în imobiliare, construcții și comunicare ne face cea mai avansată soluție din piață. Scopul nostru este ca fiecare proiect în care ne vom implica să beneficieze de un plus optim de valoare adăugată, în funcție de condițiile pieței”, a declarat Mădălina Manoilă, Broker/Owner RE/MAX Optimus.

Conform spuselor Broker/Owner-ilor, unul dintre obiectivele principale ale RE/MAX Optimus pe termen scurt și mediu este recrutarea, ulterior creșterea și dezvoltarea agenților. În cadrul biroului lor, fiecare agent nou care se asociază ca partener, cu sau fără experiență, va fi integrat într-un mod activ și creativ și i se vor pune la dispoziție toate facilitățile oferite de RE/MAX pentru dezvoltare profesională. Printre acestea se numără și posibilitatea de promovare a proiectelor pe casebune.ro, platforma parteneră RE/MAX Optimus, fondată de George Buhnici.

„În acest moment, echipa este cel mai important asset pe care îl poate avea o agenție imobiliară. Colaborarea cu brandul RE/MAX ne ajută și în acest demers întrucât ne pune la dispoziție o platformă educațională, o bază de date, precum și puterea brandului. În acest fel, ponderea de retenție a agenților crește, dându-ne posibilitatea de a forma o echipă cât mai sudată”, a adăugat Cristina Ailioaei, Broker/Owner RE/MAX Optimus.

Franciza RE/MAX Communities din Iași, a doua unitate aflată sub umbrela RE/MAX din acest oraș, a fost deschisă de Vasile Grosu, un antreprenor cu specializare în comerț, dar cu o expertiză de peste 10 ani în imobiliare. Posibilitatea de a face parte dintr-o comunitate mondială, precum și componenta educațională care vine la pachet cu această colaborare sunt motivele principale care l-au determinat să aleagă brandul RE/MAX.

„Mi-am dorit să mă alătur celor mai buni din domeniu, de aceea am ales RE/MAX ca partener pe acest nou drum. Pe lângă faptul că sunt lideri în imobiliare, m-a convins rețeaua globală a brandului, precum și resursele educaționale oferite prin intermediul Academiei RE/MAX, avantaje care se vor reflecta, cu siguranță, în rezultatele obținute”, a declarat Vasile Grosu, Broker/Owner RE/MAX Communities.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5566 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...