Acţiunile colective (Class Actions) în UE – unde-s mulți, puterea crește!

Acest articol tratează principalele elemente introduse de Directiva 1828/2020 privind acțiunile pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, impactul pe care îl are asupra diferitelor arii de business, precum şi potenţialele măsuri pe care companiile le pot lua pentru a limita impactul negativ al acţiunilor colective.

În iunie 2020, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord cu privire la o nouă directivă privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor. Noua directivă îşi propune modernizarea și înlocuirea Directivei 2009/22/CE. În data de 24 noiembrie, Parlamentul a aprobat varianta finală a directivei.

În concret, prin această directivă Uniunea Europeană creează un cadru în care consumatorii, din oricare stat membru, care au plângeri legate de aceeași practică comercială sau acţiune a comerciantului să poată formula pretenţii într-un singur litigiu, a cărui soluţie să poată fi uşor de executat oriunde în UE.

Daune cauzate de un produs, de un serviciu sau de o practică europeană se vor putea solicita în cadrul unor litigii reprezentative, oriunde în UE.

Care sunt domeniile avute în vedere?

Acţiuni colective vor putea fi formulate în domenii precum cel al protecţiei generale a consumatorilor (răspundere pentru defecte, clauze abuzive, practici comerciale incorecte, publicitate înşelătoare etc.), al informării cu privire la produse, al transportului şi comunicaţiilor, turismului, serviciilor medicale, energiei, e-commerce, al serviciilor financiare.

Cine formulează acțiunile colective?

Directiva prevede instituirea unor „entităţi reglementate”, non-profit de către fiecare stat membru, care să poată să reprezinte consumatorii în litigii colective de protecţie a consumatorilor. Astfel de entităţi ar putea însă fi create şi ad hoc, pentru un litigiu specific, cu respectarea unor criterii.

Entităţile ad hoc pot acţiona doar în litigiile interne. De exemplu, pentru atacarea unei clauze aplicate în România de către o entitate financiară în contractele sale, se poate constitui o asociaţie care, dacă obţine recunoaştere statală, poate antama un litigiu pentru invalidarea clauzei respective.

De asemenea, statele pot desemna entităţi publice, care deja au un rol în protecţia consumatorilor.

Ce pretenţii pot fi formulate?

Entităţile reprezentative pot solicita în instanţă următoarele:

       -          Încetarea practicii comerciale incorecte, ca măsură provizorie;

       -          Constatarea practicii comerciale incorecte şi interzicerea ei (obligaţie de a nu face);

       -          Măsuri reparatorii: compensarea, repararea, înlocuirea, reducerea de preț, încetarea contractului sau rambursarea prețului plătit, după caz;

Comerciantul are obligația de a informa, pe cheltuiala sa, consumatorii afectați cu privire la deciziile definitive care prevăd măsurile menționate.

Ce presupune efectul transfrontalier?

Litigiile avute în vedere în Directivă pot fi deschise în legătură cu anumiţi consumatori din mai multe state membre, de către entităţi din mai multe state membre. Aceste litigii pot fi deschise într-un stat membru de o entitate din alt stat membru.

Crucial este faptul că toate instanţele din statele membre sunt obligate să accepte, de plano, capacitatea procesuală şi calitatea de entităţi desemnate a acestor organizaţii care vor fi aprobate de statele membre conform Directivei. Astfel, o decizie luată într-un stat membru va fi aplicată de drept în alt stat membru.

Cum îşi exprimă consumatorii consimţământul de a fi reprezentaţi?

Directiva permite statelor să instituie aşa-numitul mecanism „opt-out” pentru litigiile având ca obiect măsuri de încetare a practicii incorecte. Astfel, consumatorul nu trebuie să-şi dea consimţământul pentru a fi reprezentat, dar poate manifesta expres dorinţa de a nu fi reprezentat. Mecanismul „opt-in” (consumatorul trebuie să-şi manifeste consimţământul ca să intervină în proces ca relcamant) rămâne în cazurile în care consumatorul este din alt stat membru decât cel în care are loc litigiul.

Cum se probează cererile?

Conform Directivei, statele membre trebuie să prevadă posibilitatea ca ambele părţi să poată fi obligate să prezinte anumite probe în faţa instanţei. În jurisdicţii precum cea germană, obligarea de către instanţă a unei părţi de a prezenta anumite dovezi este deja consacrată în jurisprudenţa naţională.

Care este regimul finanţării litigiilor colective?

Directiva reglementează expres situaţia din ce în ce mai des întâlnită în practică a „third party funding”, finanţare asigurată de fonduri de investiţii specializate sau bănci, care mizează pe câştigarea litigiilor pentru a-şi recupera investiţia. Sunt instituite astfel câteva reguli menite să elimine posibilitatea unui conflict de interese între finanţator şi părţile din proces. Finanţatorului îi este astfel interzis să influenţeze entitatea reglementată, inclusiv în ce priveşte tranzacţiile din contextul judiciar/administrativ, dar şi să finanţeze acţiuni împotriva unui comerciant care este concurent al furnizorului de fonduri sau dependent de acesta. De asemenea, instanţele pot cenzura participarea entităţilor finanţatoare.

Situaţia curentă

Majoritatea jurisdicţiilor europene sunt nefamiliarizate cu ideea de acţiuni colective în domeniul protecţiei consumatorilor. Deşi cunoscută pentru protecţionismul său, Franţa nu a implementat decât recent (post-2014) mecanisme care să permită astfel de acţiuni. Din 2014 şi până în prezent, au existat doar 14 astfel de acţiuni în Franţa, curţile de acolo interpretând restrictiv posibilitatea de a formula acţiuni colective. În Germania, o lege pro-acţiuni colective a intrat în vigoare în anul 2018, deja formându-se jurisprudenţă relevantă. În iunie 2020, Volskwagen AG a tranzacţionat un litigiu în valoare de 750 milioane euro, în legătură cu bine-cunoscutul Dieselgate.

Situaţii particulare

În cazul protecţiei datelor personale, este important de menţionat că Regulamentul 679/2016 - GDPR -  a stabilit obligaţia statelor de a formula un mecanism de acţiune colectivă pentru protecţia drepturilor reglementate în aceasta. Jurisprudenţa care se dezvoltă recent în domeniul GDPR pare să indice că acţiunile colective pot fi mai uşor susţinute în cazul acţiunilor „opt-out” în care consumatorii cer despăgubiri pentru pierderi de date.

În ce priveşte domeniul protecţiei mediului, prin Convenţia de la Aarhus se instituise o bază pentru formularea de acţiuni colective în cazul în care mai multe persoane sufereau prejudicii de mediu de la aceeaşi sursă. CJUE a considerat însă că această Convenţie nu are aplicare directă în dreptul european. Acum, însă, prevederile acestei Convenţii ar putea fi folosite în cadrul unei acţiuni colective bazată pe noua Directivă.

Ce măsuri pot fi luate de companii?

În acest context, comercianţii riscă o creştere a numărului şi a gravităţii litigiilor îndreptate împotriva lor. Sub mantia unor entităţi reprezentative, consumatorii pot acum mai facil să antameze procese pentru a obţine încetarea unor practici sau plata unor despăgubiri.

Companiile vor trebui, în primul rând, să revizuiască şi să eficientizeze procesele de analiză şi verificare a plângerilor formulate de consumatori, astfel încât cele mai multe dispute să se rezolve pe cale amiabilă, înainte de orice litigiu, iar practici periculoase, care pot afecta sute sau mii de consumatori din mai multe jurisdicţii, să înceteze înainte ca acestea să producă daune semnificative. În acelaşi timp, companiile vor trebui să provizioneze din timp litigiile antamate de entităţile reprezentative, luând în considerare faptul că, într-un sistem opt-out, este posibil ca numărul reclamanţilor să fie foarte mare.

Cea mai mare vulnerabilitate o reprezintă practicile incorecte, care generează o situaţie de continuă încălcare a legislaţiei, dând naştere unui drept la acţiune în patrimoniul tuturor consumatorilor afectaţi. De aceea va fi foarte important ca mecanisme de identificare şi prevenire a acestor practici să fie implementate.

Concluzii

Noua directivă încurajează acţiunile colective, chiar dacă mecanismul instituit este mai restrictiv decât cel aplicat în Statele Unite. Foarte important este efectul transfrontalier acordat acestor litigii, precum şi reglementarea cu titlu de noutate a ipotezelor finanţatorilor de litigii şi a mecanismului de opt-out. Comercianţii trebuie să implementeze mecanisme eficiente de prevenţie, atât în ce priveşte calitatea produselor şi conţinutul contractelor, cât şi în ce priveşte tratamentul plângerilor clienţilor.

Statele au termen până în data de 25 decembrie 2022 să implementeze directiva, noile legislaţii urmând să se aplice începând cu 25 iunie 2023. În situaţia în care statele nu vor respecta acest termen, anumite prevederi din Directivă vor putea fi aplicate direct, fiind invocabile de consumatori, prin coroborare cu normele naţionale existente.