ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Adrian Negrescu: Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic

20 Aprilie 2026   |   Agerpres

Potrivit acestuia, primul efect negativ al crizei politice "declanşate de politicieni" se va vedea cel mai probabil, în piaţa valutară, în cotaţia euro şi a dolarului.

 
 
Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic şi asta într-o perioadă în care economia mondială trece prin cea mai gravă criză din ultimii aproape 20 de ani, susţine consultantul economic Adrian Negrescu. 

"Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic şi asta într-o perioadă în care economia mondială trece prin cea mai gravă criză din ultimii aproape 20 de ani. Banii şi economia, în general, urăsc incertitudinea. Când investitorii nu ştiu cine va conduce ţara, ce taxe vor apărea sau ce legi se vor schimba, reacţia lor naturală este să facă un pas în spate. Pentru România, o ţară care se bazează mult pe banii veniţi din exterior (investiţii străine, fonduri europene şi împrumuturi de 50 de miliarde de euro în 2026), o criză politică se va traduce rapid în costuri reale pe care le va trebui să le suportăm cu toţii, în egală măsură", avertizează Adrian Negrescu, într-o postare pe Facebook.


Potrivit acestuia, primul efect negativ al crizei politice "declanşate de politicieni" se va vedea cel mai probabil, în piaţa valutară, în cotaţia euro şi a dolarului.

"În astfel de situaţii de criză, investitorii tind să îşi vândă activele în lei şi să cumpere euro sau dolari (considerate monede de refugiu). Banca Naţională a României va interveni, mai mult ca sigur, pentru a preveni o creştere bruscă a cursului euro, dar această intervenţie consumă miliarde de euro şi poate duce la bani mai puţini pe piaţă, adică la dobânzi mai mari. Dacă criza se adânceşte, euro se va aprecia semnificativ. O vom simţi cu toţii", a transmis analistul economic.

Un alt efect de primă instanţă se va vedea pe bursă, unde acţiunile, indicii bursei, pot înregistra scăderi semnificative, deoarece investitorii vând din acţiuni pentru a se proteja, iar cei care au bani în fonduri de pensii private (Pilonul II) îşi vor vedea "economiile cum se diluează", a atras atenţia Negrescu în postarea sa.

"În al treilea rând, şi acesta riscă să fie un efect major cu implicaţii inclusiv în zona plăţii pensiilor şi salariilor, statul se va împrumuta mai scump şi/sau va avea dificultăţi să se mai împrumute. Şi asta în condiţiile în care, pentru a acoperi cheltuielile, are nevoie în medie de 1 miliard de euro pe săptămână! În esenţă, România are cel mai mare deficit bugetar din UE, adică statul cheltuie mult mai mult decât produce şi are nevoie constantă de împrumuturi. Când apare o criză politică, cei care împrumută bani României percep un risc mai mare. Rezultatul? Cer dobânzi mai mari. Acest cost suplimentar este plătit, în final, din taxele noastre. Nu este exclus ca această criză să ducă, în cel mai negru scenariu, la o nouă creştere a TVA", avertizează analistul economic.

În opinia sa, prelungirea crizei politice va avea efecte direct în economia reală, respectiv în "buzunarele firmelor şi ale cetăţenilor".

"La ce să ne aşteptăm în următoarele 6 luni? Dacă criza politică nu se rezolvă rapid şi se prelungeşte, efectele trec din zona financiară direct în economia reală (în buzunarele firmelor şi ale cetăţenilor). Cei 10 miliarde de euro din PNRR, pe care ar trebui să îl luăm până în august, s-ar evapora odată cu stoparea măsurilor administrative. Blocarea banilor europeni este, poate, cea mai mare vulnerabilitate a României", a punctat el.

Potrivit sursei citate, banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi fondurile de coeziune sunt condiţionaţi de adoptarea unor reforme, iar fără un guvern stabil care să treacă legi prin Parlament, reformele riscă să se blochează, iar "miliardele de euro destinate autostrăzilor, spitalelor sau digitalizării rămân la Bruxelles".

"În plus, fără un guvern cu puteri depline, nu se vor mai putea lua decizii ferme pentru a tăia cheltuieli inutile sau pentru a colecta mai bine taxele. Deficitul bugetar va creşte, ceea ce va obliga viitorul guvern (oricare ar fi el) să ia măsuri de urgenţă mai dure ulterior, cum ar fi creşterea taxelor sau tăierea investiţiilor. Nu este exclus ca această criză politică să pună gaz pe focul inflaţiei. Dacă instabilitatea va duce, în cele din urmă, la o depreciere a leului în faţa monedei euro, toate produsele pe care le importăm (de la alimente la electronice şi combustibil) devin mai scumpe. Acest lucru anulează o parte din eforturile de scădere a inflaţiei", a subliniat Negrescu.

Un alt efect economic important, în opinia sa, este legat de investiţiile private, care riscă să fie puse pe "pauză".

"Companiile locale şi străine care voiau să deschidă fabrici noi, să facă angajări sau să îşi extindă afacerile vor aştepta să vadă 'cum se aşază lucrurile'. Această ezitare înseamnă mai puţine locuri de muncă nou create şi o încetinire a creşterii economice. Altfel spus, o criză politică acţionează ca o frână de mână trasă în timp ce maşina economiei încearcă să urce un deal. Cu cât frâna rămâne trasă mai mult, cu atât motorul se chinuie mai tare, iar nota de plată la final (prin taxe mai mari, inflaţie sau lipsa modernizării) este suportată de noi toţi. În egală măsură", a precizat analistul.

Negrescu a mai scris luni, într-o nouă postare pe reţeaua de socializare, că temerile investitorilor legate de show-ul politic de la Bucureşti încep deja să se vadă, fiind înregistrate scăderi semnificative pe bursa de valori.

"Noi nu suntem acum intr-o criză economică, ci într-o recesiune tehnică. Da, sunt probleme în economie, consumul a scăzut însă marea majoritate a companiilor şi-a restructurat activitatea, s-a adaptat provocărilor generate de scăderea vânzărilor, de inflaţie, de noile taxe etc. Din păcate, pe fondul crizei politice, riscăm să intrăm din nou într-o criză de încredere care se poate traduce prin îngheţarea investiţiilor şi, poate cel mai grav, prin stoparea/scumpirea creditelor de care statul are nevoie. Iar asta o vom simţi cu vârf şi îndesat (taxe mai mari, rate mai scumpe, preţuri mai mari etc.). Dincolo de speculaţii, cert este că temerile investitorilor legate de show-ul politic de la Bucureşti încep deja să se vadă - sunt scăderi semnificative pe bursa de valori. Sper că BNR va ţine cursul euro stabil, pentru că speculatorii abia aşteaptă scandalul politic pentru a paria pe deprecierea monedei naţionale", a adăugat analistul economic Adrian Negrescu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10 / 10712
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...