Burduja: După 1 aprilie, vom proteja consumatorii finali vulnerabili; cred în re-liberalizarea etapizată a pieţei
07 Octombrie 2024 Agerpres
Ministrul de resort a punctat faptul că, de la momentul renunţării la plafonarea preţurilor la energie, va fi nevoie şi de protejarea consumatorilor industriali.
Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că, după 1 aprilie 2025, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile, iar din punctul meu de vedere cred într-o re-liberalizare etapizată a pieţei, a declarat, luni, la o conferinţă de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Partea bună este că avem un timp de pregătire a pieţei, de la producători până la clientul final. Ce se întâmplă după 1 aprilie? Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că vom proteja consumatorul final, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile. Este o chestiune de corectitudine în sistemul actual şi am spus-o public de foarte multe ori. Este un sistem aşa cum a putut el fi făcut. Nu e perfect. Nu mi se pare normal ca eu, membru al Guvernului sau preşedinte al ANRE, sau Ion Ţiriac, să beneficiez de preţuri compensate la energie electrică. Or, acesta este sistemul, astăzi, în funcţie de consum. Am avut un dialog la nivel formal cu piaţa, cu celelalte instituţii ale statului - Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, INS, Comisia de Prognoză, ANAF şi mulţi alţii să vedem ce ar însemna această perioadă, după 1 aprilie. Urmează să formalizăm acest demers printr-un Memorandum în Guvern. Cred că săptămâna aceasta are toate şansele să fie adoptat, cel târziu săptămâna viitoare. Suntem la ultimul aviz la Ministerul Muncii. Am avut şi săptămâna trecută o întâlnire cu doamna ministru al Muncii şi am vorbit despre protecţia consumatorilor vulnerabili, pentru că ei sunt vizaţi de eventuale creşteri de tarif. Nu se va întâmpla asta. Consumatorii din România aflaţi în sărăcie energetică nu vor avea de suferit. Vom face tot posibil să-i protejăm", a dat asigurări Burduja.

"În acelaşi timp, ca liberal, îmi pun problema legată de industrie, pentru că la fel de important este să protejăm consumatorii industriali, pentru că dacă ei nu vor fi capabili să funcţioneze în continuare, atunci lumea nu va avea un loc de muncă. Şi asta este o problemă. Explorăm mai multe variante. Ce pot să vă garantez este că va fi un proces, aşa cum sper că v-am obişnuit în mandatul meu şi al echipei mele, perfect transparent, inclusiv la masă cu sectorul privat. Încă o dată, avem timp să punem totul la punct până în jurul lunii ianuarie, anul viitor, astfel încât la 1 aprilie toate sistemele furnizorilor şi ale întregii pieţe să fie puse la punct, şi consumatorii finali să ştie la ce să se aştepte şi impactul să fie cât mai mic. Din punctul meu de vedere, cred într-o piaţă liberă şi cred într-o re-liberalizare a pieţei etapizată, adică să avem o trecere lină către un context în care piaţa să funcţioneze şi să livreze preţul corect la factură şi competitiv", a transmis ministrul Energiei.
În acelaşi timp, demnitarul a admis că decontările către furnizori "merg mai greu" şi a precizat că se lucrează la remedierea acestei probleme.
"Evident că, în trecut, statul român a fost nevoit să intervină. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat pe piaţa gazelor în 2020-2021. Cred că înainte de pandemie vorbeam de un preţ la gaze de 15-16 euro, după care s-a dus în câteva mii, la un moment dat. Statul a fost nevoit să intervină şi să corecteze pentru a-i proteja pe clienţii finali şi companiile au făcut venituri mai mari de la consumatorii finali. Noi am impozitat companiile şi am returnat practic aceşti bani prin furnizori la consumatorii finali. Sunt conştient că au existat întârzieri şi că există în continuare întârzieri. Avem toată disponibilitatea să rezolvăm aceste lucruri. Noi, de cel puţin două ori, în Guvern, am dat Ordonanţă de Urgenţă prin care am relocat fonduri din Fondul de tranziţie, din taxa de solidaritate, astfel încât să-i compensăm pe furnizori şi să venim cât mai la zi. Acum vreo două luni de zile, la Ministerul Energiei, dar şi la Ministerul Muncii erau la zi plăţile către furnizori. Lucrăm şi cu ANRE, pentru că ştiu că, de la începutul anului, merge mai greu cu decontările, cu transmiterea cererilor, validarea lor de către ANRE. Până nu se validează la nivelul autorităţii, noi nu putem să facem plăţi la nivelul celor două ministere. Sunt la curent cu această problemă şi lucrăm la ea", a spus Sebastian Burduja,
Cum ne pregătim pentru eliminarea plafonării preţurilor la energie sau care vor fi cele mai mari provocări ale iernii pentru sistemul energetic naţional, au fost doar câteva dintre subiectele abordate, luni, în cadrul evenimentului "Profit Energy.forum - Energia românească post-plafonare - Ediţia a VIII-a".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1599 / 10532 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Premier Energy, jucător major în sectorul energetic, într-o cascadă de tranzacții în care a fost cumpărător și vânzător. Proiect multijurisdicțional complex, executat de o echipă pluridisciplinară, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner)
Țuca Zbârcea & Asociații asistă Omnia Capital B.V. într-o suită de tranzacții complexe pe piața de energie din România. Avocați cu senioritate înaltă, în echipa pluridisciplinară
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS