Burduja: Nu e normal ca Europa de Est să plătească mai mult la energie faţă de Europa de Vest; solicităm CE un tratament corect
02 Octombrie 2024
AgerpresPotrivit oficialului, la solicitarea României, Greciei şi Bulgariei, care a fost deja acceptată de Comisia Europeană, "vom prezenta situaţia şi vom cere măsuri la următoarea reuniune a miniştrilor Energiei, care va avea loc la Luxemburg, pe 15 octombrie", pentru că "adevărul trebuie spus, iar România nu va tăcea în faţa nedreptăţilor".
Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea am solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Aşa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria şi Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria şi Slovacia; şi cererea suplimentară de energie din Republica Moldova şi Ucraina, care pune o presiune adiţională pe preţurile din regiunea noastră. Am spus-o şi ieri la Varşovia, clar şi răspicat: respectăm obligaţiile europene comune ale pieţei unice, dar cerem drepturi egale. Fără energie sigură şi accesibilă nu poate exista dezvoltare. De preţul energiei depind bunăstarea cetăţenilor noştri şi competitivitatea economiei, salariile şi locurile de muncă. De aceea ne-am străduit în ultimii ani să menţinem preţurile plafonate pentru consumatori, cu toate eforturile, dar nici nu putem tolera inechităţile de pe piaţa europeană a energiei", a precizat Burduja.

Potrivit oficialului, la solicitarea României, Greciei şi Bulgariei, care a fost deja acceptată de Comisia Europeană, "vom prezenta situaţia şi vom cere măsuri la următoarea reuniune a miniştrilor Energiei, care va avea loc la Luxemburg, pe 15 octombrie", pentru că "adevărul trebuie spus, iar România nu va tăcea în faţa nedreptăţilor".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 886 / 9806 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...