Cadariu: Vom reporni, în perioada următoare, programul de internaţionalizare a operatorilor economici români
28 Iunie 2022 Agerpres
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort (MAT), remis miercuri AGERPRES, acţiunea cuprinde un ansamblu de evenimente şi analize dedicate stimulării exporturilor româneşti şi atragerii de investiţii străine şi turişti în România, prin intermediul consilierilor economici externi.
Programul de internaţionalizare a operatorilor economici români, care a fost oprit în anul 2020, va fi repornit în perioada următoare, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, la cea de-a 12-a reuniune a diplomaţilor comerciali, ce se desfăşoară în săptămâna 27 iunie - 1 iulie 2022, respectiv a reprezentanţilor economici ai României în străinătate.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort (MAT), remis miercuri AGERPRES, acţiunea cuprinde un ansamblu de evenimente şi analize dedicate stimulării exporturilor româneşti şi atragerii de investiţii străine şi turişti în România, prin intermediul consilierilor economici externi.
"La începutul mandatului meu am cerut ca prioritatea-zero a consilierilor economici externi să fie creşterea şi diversificarea exporturilor româneşti, pentru diminuarea deficitului comercial al României. Acest lucru se poate realiza, însă, doar printr-un parteneriat strâns şi productiv al sectorului public cu cel privat, prin mobilizarea companiilor româneşti producătoare de mărfuri şi servicii, cu sprijinul structurilor asociative de profil. Am deblocat programul de promovare a exportului (PPE). Pentru anul în curs au fost alocaţi în acest scop 70 milioane lei, pentru 62 de târguri şi expoziţii internaţionale şi 11 misiuni economice solicitate de mediul de afaceri. Dintre acestea, au fost realizate deja 29 de acţiuni. Vom reporni, în perioada următoare, şi programul de internaţionalizare a operatorilor economici români, program care a fost oprit în anul 2020!", a afirmat Cadariu.
Prima zi a reuniunii a fost dedicată analizei activităţii de diplomaţie comercială şi punctării priorităţilor în materie de promovare economică externă.
Pe 28 iunie, s-a desfăşurat reuniunea consilierilor economici externi cu membrii Consiliului de Export şi ai Consiliilor Consultative pentru Turism, Antreprenoriat şi IMM-uri. Acţiunea a fost prezidată de ministrul Constantin-Daniel Cadariu, care a trecut în revistă evoluţiile din comerţul exterior al României, conjunctura regională şi mondială care îşi pune amprenta şi în acest domeniu, acţiunile iniţiate pentru sprijinirea mediului de afaceri din România pentru a face faţă provocărilor actuale şi, de asemenea, pentru promovarea mai intensă a exporturilor, investiţiilor străine şi a turismului românesc.
Reprezentanţii mediului de afaceri s-au referit la problemele cu care se confruntă firmele româneşti - mai ales în contextul actual - şi au formulat propuneri concrete privind orientarea şi derularea programelor de sprijin, dar şi pentru consolidarea cooperării cu ministerul, în vederea unei mai bune promovări pe pieţele externe.
Următoarele trei zile sunt dedicate întâlnirilor consilierilor economici externi cu reprezentanţi ai unui număr de aproximativ 200 de firme interesate să iniţieze sau să-şi sporească exporturile. Întâlnirile vor fi găzduite de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi reprezintă o facilitate pe care MAT o pune la dispoziţia mediului de afaceri, în vederea stimulării exporturilor de mărfuri şi servicii româneşti. Departamentul de Comerţ Exterior, prin Birourile de Promovare Comercial-Economică din străinătate, se află în permanenţă la dispoziţia oricărei firme din România interesate să pătrundă pe alte pieţe, asigurând asistenţă gratuită în acest sens.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4766 / 10482 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





