CCIR: Autostrada Dunăre - Marea Egee, componentă vitală pentru dezvoltarea economică a României
25 Februarie 2021 Agerpres
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie s-a întâlnit joi cu reprezentanţii companiei bulgare, în scopul identificării unor soluţii optime de revitalizare a schimburilor comerciale care se desfăşoară în partea de Nord-Est şi cea de Sud-Est a Europei, mai exact între Marea Baltică şi Marea Egee, se arată într-un comunicat al CCIR remis AGERPRES.
Compania Large Infrastructure Projects din Bulgaria a prezentat preşedintelui CCIR, Mihai Daraban, unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură regională respectiv autostrada Dunăre - Marea Egee, un tronson din aceasta urmând să conecteze Bucureştiul cu reţeaua de autostrăzi deja existentă în Bulgaria şi Grecia.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie s-a întâlnit joi cu reprezentanţii companiei bulgare, în scopul identificării unor soluţii optime de revitalizare a schimburilor comerciale care se desfăşoară în partea de Nord-Est şi cea de Sud-Est a Europei, mai exact între Marea Baltică şi Marea Egee, se arată într-un comunicat al CCIR remis AGERPRES.
"Lipsa unei infrastructuri adecvate în România continuă să pună mari probleme dezvoltării mediului de afaceri autohton. De aceea, un proiect atât de ambiţios ca acesta este nu numai oportun, ci chiar vital pentru dezvoltarea noastră economică. Proiectul propus de către oamenii de afaceri bulgari se va bucura de sprijinul CCIR, urmând să identificăm împreună modalităţile de punere în practică a acestuia. Este o oportunitate pe care România nu trebuie să o rateze, mai ales pentru că o astfel de autostradă, odată finalizată, va transforma şi Dunărea într-un coridor comercial important şi, implicit, va dezvolta Portul Constanţa. Totodată, Bucureştiul va fi legat direct cu autostrăzile Hemus, Trakia şi Maritsa din Bulgaria, iar mai apoi cu Egnatia Odos din Grecia, ceea ce se va traduce într-o creştere substanţială a volumului comercial cu aceste state", a declarat Mihai Daraban.
La rândul său, directorul general Large Infrastructure Projects, Roumen Markov, a precizat că proiectul Aegean to Baltic Sea Connection & Danube (ABC + De) are ca scop conectarea prin autostrăzi şi drumuri a părţilor nord-estice şi sud-estice ale Europei, astfel încât tranzitarea cu maşina din regiunea Baltică până la Marea Egee să devină o realitate de zi cu zi.
"Proiectul Aegean to Baltic Sea Connection & Danube (ABC + De) are ca scop conectarea prin autostrăzi şi drumuri a părţilor nord-estice şi sud-estice ale Europei, astfel încât tranzitarea cu maşina din regiunea Baltică până la Marea Egee să devină o realitate de zi cu zi. În prezent, acest drum este foarte dificil de realizat, autostrăzile fiind rare, inexistente sau nefiind interconectate. De aceea, autostrada Dunăre - Marea Egee reprezintă o prioritate pentru noi, fiind componentă esenţială a întregului proiect paneuropean", a precizat Roumen Markov.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8854 / 10918 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





