ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chisăliţă (AEI): Căderea Guvernului înseamnă începutul unei perioade de incertudine pentru piaţa de energie

07 Mai 2026   |   Agerpres

Potrivit specialistului, impactul acestei schimbări a slăbit leul şi a crescut presiunea pe cursul euro, sens în care energia, gazele şi combustibilii sunt puternic influenţate de preţurile externe exprimate în euro sau dolari.

 
 
Căderea Guvernului Bolojan produce, deja, efecte rapide asupra pieţei energiei din România prin creşterea incertitudinii economice, avertizează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi.

Potrivit specialistului, impactul acestei schimbări a slăbit leul şi a crescut presiunea pe cursul euro, sens în care energia, gazele şi combustibilii sunt puternic influenţate de preţurile externe exprimate în euro sau dolari. "Un leu mai slab înseamnă costuri mai mari pentru importuri şi implicit presiune pe facturile consumatorilor", susţine Chisăliţă.

De asemenea, investitorii devin mai prudenţi, sectorul energetic fiind dependent de investiţii masive în reţele, producţie şi stocare.


"În contextul unui guvern interimar, proiectele mari pot fi amânate deoarece companiile nu ştiu ce politici fiscale şi energetice vor urma. Asta afectează inclusiv proiectele de regenerabile şi infrastructura de transport energetic. România are nevoie de reforme pentru accesarea fondurilor europene şi pentru modernizarea sistemului energetic. Instabilitatea politică poate întârzia jaloanele PNRR şi investiţiile în energie verde, stocare şi infrastructură. Reuters menţionează explicit riscul legat de accesul la aproximativ 10 miliarde euro din fondurile UE. Companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau OMV Petrom sunt sensibile la schimbările politice deoarece statul influenţează reglementarea pieţei", se arată în analiza de specialitate.

Şeful AEI este de părere că, în prezent, investitorii se tem de schimbări de taxe, plafonări noi, intervenţii politice în preţuri şi modificări ale conducerilor.

"În perioade de instabilitate, partidele tind să promoveze măsuri populiste privind energia: plafonări extinse, taxe suplimentare pe companii sau amânarea liberalizării pieţei. Pe termen scurt acestea pot calma populaţia, dar pe termen lung reduc investiţiile şi cresc dezechilibrele. Probleme structurale deja existente se agravează. România are deja una dintre cele mai mari poveri reale ale costului energiei din UE raportat la venituri. O criză politică reduce capacitatea statului de a răspunde eficient acestor probleme", afirmă Dumitru Chisăliţă.

În opinia acestuia, pe termen scurt, piaţa energiei reacţionează mai ales prin deprecierea monedei, scăderea încrederii investitorilor, amânarea proiectelor, precum şi creşterea percepţiei de risc.

Totodată, specialistul subliniază că, pe termen mediu, efectul depinde de cât de repede va fi format un nou guvern stabil şi dacă România păstrează direcţia pro-europeană şi investiţiile în infrastructura energetică.

"De la începutul crizei politice leul s-a depreciat cu circa 3,5%; preţul benzinei a crescut cu 5,1%, preţul motorinei a crescut cu 8,4%, preţul SPOT al gazelor pe BRM a crescut cu 2,6%, preţul SPOT al energiei electrice pe OPCOM a crescut cu 15,2%. Căderea Guvernului Bolojan într-un moment de fragilitate economică şi regională nu reprezintă doar o criză politică. Pentru piaţa energiei, aceasta înseamnă începutul unei perioade de incertitudine care poate afecta direct costul electricităţii, gazelor şi carburanţilor pentru populaţie şi companii. Pieţele energetice nu aşteaptă rezultatul negocierilor politice. Ele reacţionează imediat la risc. Iar România transmite astăzi exact semnalul pe care investitorii îl evită: instabilitate, lipsă de direcţie şi posibilitatea unor decizii economice impredictibile. Aici riscul nu este economic, ci de credibilitate externă, pieţele ar putea anticipa politici mai intervenţioniste, tensiuni cu UE şi întârzieri la fonduri/reforme. Criza deja pune presiune pe accesarea fondurilor europene de miliarde de euro", este de părere Chisăliţă.

Acesta a adăugat că România a intrat într-un cerc periculos, deoarece instabilitatea politică slăbeşte încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflaţia şi tensiunile sociale.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 10798
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Băncilă, Diaconu și Asociații își consolidează practica de achiziții publice printr-o creștere robustă a mandatelor strategice, o orientare fermă către sectorul apărării și securității naționale și o metodologie integrată care acoperă întregul ciclu al procedurilor, de la pregătirea documentației până la implementarea contractelor | De vorbă cu Andrei Ștefanovici și Andra Iftemie despre transformările prin care trece întreaga piață a achizițiilor publice
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...