Cîţu: 152.000 de clienţi au beneficiat de amânarea ratelor până acum
22 Mai 2020 AGERPRES
Premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, s-au întâlnit vineri dimineaţa cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor.
Un număr de 152.000 de clienţi ai sistemului financiar-bancar au beneficiat până în prezent de prevederile Ordonanţei 37 privind amânarea ratelor iar totalul creditelor cu rate amânate până la 9 luni este de aproximativ 3,3 miliarde de lei, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.
Premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, s-au întâlnit vineri dimineaţa cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Discuţiile au vizat programul IMM Invest, amânarea ratelor la bănci şi programul de relansare a economiei, potrivit ministrului Finanţelor.
"Scopul întâlnirii a fost acela de a relaxa sau de a face toată această procedură să fie mai simplă pentru ca banii să ajungă la cei care au nevoie cât mai rapid. Am discutat şi despre celălalt program pe care l-am derulat împreună cu sistemul financiar bancar şi care este un succes, cel de amânare a ratelor clienţilor la bănci. În acest moment, prin Ordonanţa 37 au beneficiat 152.000 de clienţi ai sistemului financiar-bancar însumând cam 3,3 miliarde de lei totalul creditelor cu rate amânate până la 9 luni. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi a procesat rapid toate cererile. Oricum am prelungit perioada de solicitare a amânării ratelor până la 15 iunie", a afirmat Cîţu într-o conferinţă comună cu preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu.
Premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, s-au întâlnit vineri dimineaţa cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Discuţiile au vizat programul IMM Invest, amânarea ratelor la bănci şi programul de relansare a economiei, potrivit ministrului Finanţelor.
"Scopul întâlnirii a fost acela de a relaxa sau de a face toată această procedură să fie mai simplă pentru ca banii să ajungă la cei care au nevoie cât mai rapid. Am discutat şi despre celălalt program pe care l-am derulat împreună cu sistemul financiar bancar şi care este un succes, cel de amânare a ratelor clienţilor la bănci. În acest moment, prin Ordonanţa 37 au beneficiat 152.000 de clienţi ai sistemului financiar-bancar însumând cam 3,3 miliarde de lei totalul creditelor cu rate amânate până la 9 luni. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi a procesat rapid toate cererile. Oricum am prelungit perioada de solicitare a amânării ratelor până la 15 iunie", a afirmat Cîţu într-o conferinţă comună cu preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu.
Cîţu a subliniat, în context, că o mare parte dintre programele care vor fi implementate de autorităţi depind de buna funcţionare a parteneriatului cu sistemul financiar-bancar şi de sănătatea acestuia din urmă.
"Am discutat, în al treilea rând, despre programul de relansare a economiei pentru că ştim că relansarea economică se face prin intermediul parteneriatului cu sistemul financiar bancar. Banii în economie ajung nu doar de la Guvern. Modul în care Guvernul transmite bani în economie se face şi prin intermediul sistemului financiar-bancar. Iar sistemul bancar are expertiza şi are şi canalele de a transfera aceşti bani către sectoarele performante. De aceea, o mare parte din programele pe care le vom implementa în viitor depind de funcţionarea acestui parteneriat şi de sănătatea sistemului financiar-bancar. Programul pentru companiile mari, care a fost aseară într-o primă citire în şedinţa de Guvern, va avea nevoie de susţinerea sistemului financiar bancar. O întâlnire foarte bună şi care nu a mai avut loc până acum la acest nivel", a subliniat ministrul citat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9411 / 10114 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





