ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării; sporurile - doar pentru cazuri foarte speciale

07 Aprilie 2021   |   Agerpres

Premierul a adăugat că, totodată, a cerut ministerelor să finalizeze planurile de măsuri în vederea evaluării.

 
 
Premierul Florin Cîţu a declarat că Guvernul trebuie să finalizeze cât mai repede proiectul legii salarizării în sistemul public, subliniind că în noua formă a legii, dacă vor mai exista sporuri, acestea vor fi doar pentru "o foarte, foarte mică categorie, cazuri foarte speciale".
 
"În şedinţa de Guvern de astăzi am cerut ministerelor avizatoare să vină cu puncte de vedere pe memorandumul Ministerului Muncii referitor la legea salarizării. Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării. Mi-am exprimat public opinia, voi vedea cu ce formă va veni Ministerul Muncii în final după ce va discuta cu ministerele respective, dar, aşa cum am mai anunţat, nu cred că în această formă vom mai vedea sporuri sau dacă vor exista sporuri, acestea vor fi doar pentru o foarte, foarte mică categorie, cazuri foarte speciale. Dar astăzi am spus ministerelor să vină cu avize, pentru ca săptămâna viitoare să aprobăm acest memorandum", a declarat Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern.
 
Premierul a adăugat că, totodată, a cerut ministerelor să finalizeze planurile de măsuri în vederea evaluării.
 
"În acelaşi timp, am spus ministerelor - mai sunt nouă ministere care nu au transmis fişele cu măsuri pentru a putea fi evaluate şi acestea vor veni săptămâna viitoare", a declarat Cîţu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8253 / 10706
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...