Ciucă: O să avem o decizie finală, până la jumătatea lunii august, privind rectificarea bugetară
27 Iulie 2022 Agerpres
Acesta a precizat că analiza execuţiei bugetare pe primele şase luni este în proces de finalizare.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august, subliniind că se va ţine cont atât de execuţia bugetară pe primele şase luni, dar şi de indicatorul referitor la reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, pentru a se putea asigura la Fondul de rezervă o sumă care să poată fi folosită în situaţiile neprevăzute.
"O să avem o decizie finală, până la jumătatea lunii august, privind rectificarea bugetară. Vreau să spun de la bun început tuturor că principalii indicatori în baza cărora vom distribui sumele în interiorul procesului de rectificare vor fi cei legaţi de execuţia bugetară în prima jumătate a anului şi modul în care s-au desfăşurat investiţiile, ţinând cont, de asemenea, de un indicator foarte important pe care l-am asumat, şi anume reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, astfel încât să putem să ne asigurăm la Fondul de rezervă o sumă pe care să putem să o folosim în funcţie de situaţiile neprevăzute. S-a văzut cât se poate de limpede că dinamica tuturor acestor situaţii impune de la sine să avem o rezervă consistentă, astfel încât să putem să intervenim atunci când este cazul", a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
Acesta a precizat că analiza execuţiei bugetare pe primele şase luni este în proces de finalizare.
"Suntem în procesul de finalizare a analizei execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului şi consider necesar să subliniez că această execuţie bugetară reprezintă, practic, radiografia corectă a tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului în primele şase luni. Şi, aşa cum arată datele, putem spune că în pofida crizelor succesive cărora trebuie să le facem faţă, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru protejarea economiei şi a cetăţenilor s-au reflectat în creşterea veniturilor şi în menţinerea cheltuielilor bugetare sub creşterea valorii nominale a produsului intern brut", a susţinut Ciucă.
Premierul a subliniat, ca aspecte benefice, faptul că deficitul bugetar pe primele şase luni este de 1,71% din PIB, iar veniturile au crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
"Avem o creştere în valoare nominală de 40,3 miliarde lei, cheltuielile au crescut cu 14,3%, menţinându-se, aşa cum spuneam, sub nivelul de creştere a veniturilor, absorbţia fondurilor europene a crescut cu 16,4%, de asemenea, faţă de perioada similară a anului trecut şi reducerea deficitului, iarăşi, un indicator foarte important, cu 1,25%, practic, faţă de 2,86% în 2021. Astăzi ne raportăm la un deficit de 1,71%. Alocările pe care le-am stabilit pentru programele de sprijin pentru România au avut la bază măsuri pe care le-am urmărit, astfel încât să se realizeze cât se poate de concret, şi anume e-Factura, radarul mărfurilor, creşterea colectării, iar anul acesta creşterea colectării arată o creştere, un indicator de 0,6%. Practic, am ajuns la 8,1% din PIB faţă de 7,5% din PIB anul trecut", a mai declarat Ciucă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4968 / 10847 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





