
Condiții de ședere și oportunități de muncă pentru ucraineni în România
02 Martie 2022
Raluca Bontaș, Partener, și Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte RomâniaPentru ucrainenii care vor să rămână pe termen mediu și lung în România, există o serie de oportunități pe piața muncii, care implică atât angajarea la o companie din țară, cât și încheierea unor raporturi de muncă cu entități din Ucraina sau din alte state, în regim de muncă la distanță (remote work).
![]() |
În primul rând, cei care fug din calea războiului au nevoie de informații legate de rutele disponibile pentru a ajunge în România, de mijloacele de transport disponibile, de condițiile de intrare în țară. În linii mari, aceștia trebuie să știe că pot trece frontiera în România, în această perioadă, cu statut de scurtă ședere, pe baza pașaportului sau a cărții de identitate, valabile. În cazul în care nu au un act de identitate valabil, ucrainenii pot intra în țara noastră pe baza unei cereri de azil, depusă la poliția de frontieră. Totodată, este de menționat faptul că, în aceste cazuri, la graniță nu se solicită certificatul digital COVID-19 și nicio altă dovadă în această privință. Pentru cei interesați, o organizație non-guvernamentală a lansat, cu concursul autorităților române, o platformă cu toate informațiile necesare pentru a obține dreptul de intrare și de ședere în România, precum și detalii de trecere a frontierei.
Soluții pe termen mediu și lung
Pentru ucrainenii care vor să rămână pe termen mediu și lung în România, există o serie de oportunități pe piața muncii, care implică atât angajarea la o companie din țară, cât și încheierea unor raporturi de muncă cu entități din Ucraina sau din alte state, în regim de muncă la distanță (remote work).
Pentru a munci pe piața românească, fără a avea nevoie de un aviz de muncă, cetățenii ucraineni trebuie să încheie un contract de muncă cu normă întreagă cu o companie locală, pentru o perioadă de cel puțin nouă luni într-un an calendaristic.
Totodată, aceștia au posibilitatea de a munci în România, în regim de nomazi digitali, statut reglementat recent de autorități. Viza de nomad digital permite unei persoane fizice să obțină un permis de ședere în țara noastră, în timp ce desfășoară muncă la distanță. Pentru a obține o astfel de viză, principala condiție este ca solicitantul să fie angajat al unei companii din afara țării sau să dețină de mai mult de trei ani o companie înregistrată în afara României.
În ambele cazuri, solicitantul trebuie să obțină o viză pe termen lung de la un consulat al României situat în țara de proveniență (Ucraina în acest caz), dar în condiții deosebite cererile ar putea fi acceptate de secțiile consulare ale României din alte state.
Persoanele care intră în România în baza unei cereri de azil vor avea acces liber la piața muncii fie în baza permisului de ședere ce confirmă forma de protecție obținută, fie în baza unei adeverințe ce confirmă procesarea cererii (în situația în care aplicația nu este finalizată în trei luni).
Condițiile de acces pe piața muncii trebuie flexibilizate
Așadar, există oportunități de muncă în România pentru cetățenii care sunt nevoiți să își părăsească țara din cauza războiului, fie în cadrul companiilor locale, fie la distanță, pentru entități din alte state, inclusiv din Ucraina, dar reglementările în domeniul imigrării sunt încă rigide și ar trebui flexibilizate, cel puțin pentru astfel de situații. Spre exemplu, soluționarea cererilor de azil ar putea fi accelerată (în prezent termenul este de 30 de zile, dar poate fi prelungit de autorități pe termen nelimitat), iar anumite procese de imigrare pot fi simplificate, cel puțin prin eliminarea cerințelor referitoare la documentele oficiale emise de autoritățile de origine, care în astfel de momente sunt imposibil de obținut. De asemenea, o altă soluție ce merită investigată este fie eliminarea vizei de lungă ședere pentru aceste situații, fie posibilitatea de a solicita viza în România, având în vedere dificultatea de a călători.
În fața unor astfel de provocări, probabil că este un moment potrivit ca Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Imigrări și Ministerul Muncii să analizeze legislația și procedurile impuse în domeniul imigrării și să ia măsurile necesare pentru a le simplifica. De altfel, cazul României nu este singular – cele mai multe state europene au cerințe similare pentru eliberarea permiselor de muncă pe teritoriul lor pentru imigranți și, cum mulți dintre ucraineni vizează și alte state UE, au apărut deja presiuni pentru simplificarea procedurilor de acceptare pe piața muncii, astfel cum se și discută activarea în regim de urgență a Directivei UE privind Protecția Temporară, care reprezintă de fapt un mecanism menit să înlesnească astfel de situații. În consecință, activarea acestui mecanism în regim de urgență este de dorit, iar măsurile pot fi suplimentate și cu simplificarea regimului aplicabil nomazilor digitali, dar și cu pași care țin de infrastructura autorităților responsabile cu administrarea proceselor de imigrare.
În concluzie, dat fiind că situațiile excepționale cer măsuri excepționale, statele europene și nu numai trebuie să se mobilizeze să sprijine Ucraina prin orice mijloace, inclusiv prin facilitarea accesului cetățenilor săi pe piața muncii din Uniunea Europeană.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4955 / 9836 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...