ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Daraban(CCIR): E timpul să ieşim din“doliul”după forţa de muncă pe care am pierdut-o şi să apelăm la forţa de muncă din străinătate

14 Decembrie 2021   |   Agerpres

Preşedintele Camerei de Comerţ a subliniat că România se află într-o zonă "oarecum defavorizată", iar poziţia geostrategică la Marea Neagră nu este neapărat o binecuvântare, în contextul în care ţările riverane sunt "slabe" din punct de vedere economic.

 
 
România trebuie să iasă din "doliul" după forţa de muncă pe care a pierdut-o şi să se gândească cum poate fi suplinit acest deficit, să apeleze la forţa de muncă mai ales din zona Asiei, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban.
 
"Probabil trecem printr-o ciclicitate, pentru că ce ni se întâmplă nouă ce li s-a întâmplat şi ţărilor din vest acum zeci de ani, când ştim bine că italienii, portughezii munceau în Germania şi în ţările nordice. Iată că a venit şi rândul nostru să migrăm. Cred că e timpul să ieşim din acest doliu, cu ghilimele, după forţa de muncă pe care am pierdut-o, trebuie să ne gândim la viitor şi să ne gândim cum suplinim acest deficit de forţă de muncă, cu toate că sunt cam două milioane de cetăţeni apţi de muncă existenţi în România azi şi care nu muncesc. Şi de aici am avut grijă să scot acele categorii defavorizate. Vorbesc de apţi de muncă (...) Dar până se vor trezi acei două milioane de oameni la realitate cred că trebuie să apelăm la forţa de muncă calificată mai ales din zona Asiei, pentru că ne e mai la îndemână", a spus Daraban la conferinţa "Impactul şi managementul migraţiei cetăţenilor străini în România - Perspective şi soluţii cu privire la managementul şi performanţele lucrătorilor străini", organizată de CCIR, în parteneriat cu TAKT Manpower România şi PATROMIL.
 
Preşedintele Camerei de Comerţ a subliniat că România se află într-o zonă "oarecum defavorizată", iar poziţia geostrategică la Marea Neagră nu este neapărat o binecuvântare, în contextul în care ţările riverane sunt "slabe" din punct de vedere economic.
 
"Suntem din păcate într-o zonă oarecum defavorizată, în sensul că, deşi mulţi spun de celebra noastră poziţie geostrategică la Marea Neagră. Marea Neagră să ştiţi că nu e neapărat o binecuvântare, mai ales în contextul în care are ţări riverane slabe din punct de vedere economic. Mării Negre îi lipseşte de fapt acel motor al economiei, acel generator, ceva de genul Coreii de Sud, Germaniei, care să aducă trafic, să forţeze strâmtorile turceşti pentru un comerţ adecvat. Din păcate, Bulgaria are 69 miliarde de dolari PIB-ul, România 248 miliarde de dolari, Ucraina 155 miliarde de dolari, Rusia 1.493 miliarde şi Georgia 15,8. Am scos Turcia din ecuaţia Mării Negre pentru că turcii tot ce au comercial e la sud de Istanbul, către Marmara, Egee şi Mediterană", a explicat Daraban.
 
El a adăugat că, în acest context, trebuie folosită ruta de transport intern europeană "care se numeşte Dunărea", care să fie adusă la capacitatea "măcar la jumătate din ce se întâmplă pe Rin".
 
"Şi aici rămâne de văzut dacă vom reuşi, mai ales cu PNRR (Planul Naţional de Redresare şi REzilienţă n.r) şi alte proiecte europene, pe care să le înţeleagă şi celelalte ţări riverane Dunării ca să putem avea această soluţie", a punctat preşedintele CCIR.
 
Daraban a mai arătat că sunt domenii clar afectate de lipsa forţei de muncă şi, din bilanţurile contabile depuse anul acesta de companii, "lipsesc" 100.000 de oameni.
 
"Sunt 37.000 de societăţi în plus care au depus bilanţul şi, paradoxal, lipsesc 100.000 de oameni. Din 4,1 milioane, acum suntem cam 3,9 milioane. Deci au dispărut cam 100.000 din ce declară societăţile. Trebuie să fim şi conştienţi că tehnologia vine din urmă. Tehnologia în general suplineşte forţa de muncă, dar nu suntem noi în faza aceea înalt tehnologică", a punctat oficialul CCIR.
 
Acesta a subliniat că, după anul 2.000, atrăgeam investiţiile străine în România cu forţa de muncă şi calificată şi suficientă, ori în prezent nu ne mai putem lăuda cu acest lucru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6431 / 10794
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...